fbpx

cultura

Vine 2024

Vine 2024 și, pentru un debut într-o notă optimistă, avem Concertul de Anul Nou de la Viena. Cel mai așteptat eveniment muzical al fiecărui an. Concertul a debutat în 1939, pe 31 decembrie, dar din 1941, cu o singură excepție, a fost susținut în prima zi a anului. Ce veți asculta, ce veți vedea Programul concertului din 2024 are 15 piese și maxim 3 bisuri. Are două părți iar cei

Citește mai mult

Alexandria

Alexandria este un orășel din sudul României, reședința județului Teleorman, la ora aceasta, unul dintre cele mai sărace județe ale țării. Chinurile facerii Alexandria este un oraș tânăr. Întemeierea lui a avut destule piedici și doar ambiția celor care au pornit să facă asta a făcut-o posibilă. Sătui de prevederile Regulamentului Organic, ”Constituția” din acele vremuri, la 1832, un grup de ”boiernași și negustori” din Zimnicea și Mavrodin, au decis

Citește mai mult

Marea de Plastic

Marea de Plastic din Andalusia a mai fost amintită, în fugă, într-un articol mai vechi. Atunci aflasem de ea de la localnici. Mulți o știau că este, că i se zice așa, dar nu o văzuseră în toată mărimea și, să zicem, splendoarea ei. Nici eu n-am putut să o văd când am vizitat un pic din Andalusia. Se vede doar de sus. Chiar de pe culmile munțișorilor ce au

Citește mai mult

Sicilia

Sicilia este cea mai mare insulă din Mediterană. Este una din regiunile Italiei, care a devenit autonomă în 1946. Istoria insulei este una lungă și, de la un moment dat, foarte zbuciumată. Primele urme lăsate de civilizația umană au fost datate ca fiind mai vechi de 11 milenii înainte de Hristos. O fugă prin istorie Pe la 750 Î.Hr. pe insulă erau colonii feniciene și grecești. Apoi au venit romanii,

Citește mai mult

Rabat

Rabat, capitala Marocului, este, ca mărime, abia al șaptelea oraș al țării. De la începuturi Orașul a fost fondat de de almohazi, în secolul al XII-lea, pe țărmul Atlanticului, la vărsarea râului Bou Regreg . La început a avut creștere dar aceasta s-a oprit după înlăturarea almohazilor de la putere. Califul almohad Abu yusuf Ya’qub al – Mansur a pornit aici un proiect grandios de construire a unei noi capitale

Citește mai mult

Se deschid Piețele de Crăciun

Se deschid Piețele de Crăciun în toată lumea. Cum a început? Originea lor, strict ca piețe de Crăciun, așa cum am spus și în articole anterioare, este în Germania, la Dresda, în 1434. Numele a fost Striezelmarkt și vine de la Striezel, care este o prăjitură specifică zonei și acestei perioade a anului. E bine de notat că tocmai produsele locale și zonale au autenticitatea, originalitatea și asigură viabilitatea acestor

Citește mai mult

Prima dată în Casablanca

Prima dată în Casablanca am fost de curând. Doream să văd Marocul. Cât se putea, dar să fie cât mai mult. Precum am promis, voi relata vizita mea în Maroc și o voi împleti cu informații și concluzii în câteva articole mai scurte. De la aeroportul Menara din Marrakech se ajunge la Casablanca, străbătând cei 250 de km ai autostrăzii A3. Cu autocarul s-au făcut puțin peste 3 ore și

Citește mai mult

Concertul de Anul Nou de la Viena, din 1 ianuarie 2024

Concertul de Anul Nou de la Viena, din 1 ianuarie 2024, se va desfășura, ca de obicei, în Sala de Aur a Musikverein și va fi susținut, tot ca de obicei, de Orchestra Filarmonicii din Viena. Anul acesta, sub bagheta dirijorului Christian Thielemann. Programul va fi: Karl Komzák – Erzherzog Albrecht-Marsch, op. 136 Johann Strauß II – Wiener Bonbons. Walzer, op. 307 Johann Strauß II – Figaro-Polka. Polka française, op.

Citește mai mult

Nu mai vreți o vacanță?

Nu mai vreți o vacanță? Că, uite, vara se simte în largul ei și ne răsfață cu vreme caldă. Eu vreau! Sejur cu zbor charter? De ce nu? Ultimul zbor din București spre Antalya, de exemplu, va fi la sfârșitul lui octombrie. Adică ar mai fi destule plecări. Vremea se anunță excelentă, calitatea serviciilor este cunoscută, așa că e de luat în calcul. Pe destinațiile din Egipt sezonul e in

Citește mai mult

Ruse are mai multe de arătat

Ruse are mai multe de arătat, nu doar ce vedem din fuga mașinii, în drumurile noastre spre litoralul bulgăresc, spre Grecia sau alte destinații, unde am decis să petrecem câteva zile. Merg relativ frecvent la Ruse de peste 20 de ani. La primele vizite orașul nu m-a impresionat decât ca mărime, comparându-l cu vecinul său de peste Dunăre, Giurgiu. Puțin din trecutul său îndepărtat Zona unde este orașul este locuită

Citește mai mult