Să începem cu istoria așezării

Belfast, capitala Irlandei de Nord are o istorie străveche. În zonă au fost găsite urme ale civilizației umane încă din epoca bronzului. Orașul s-a dezvoltat în zona unde începe estuarul râului Lagan. Tocmai poziția i-a dat și numele. Acesta vine de la ”Beal Feirste” care înseamnă ”gura vadului”. Dezvoltarea puternică a început din 1888 când Regina Victoria i-a conferit statut de oraș și a devenit unul dintre cei mai importanți poli ai revoluției industriale. Aici s-a dezvoltat în mod special industria textilă care a adus orașului porecla ”Linenopolis” (orașul cearșafurilor sau orașul pânzei) dar și prelucrarea tutunului și industria navală. Ghinionistul pachebot Titanic, de exemplu, a fost construit aici, la Belfast, în cel mai mare șantier naval din lume, Harland & Wolff.

Zbuciumata istorie recentă

În 1921, Irlanda de Sud s-a separat de Irlanda de Nord care a dorit să rămână în Regatul Unit iar Belfast a devenit capitala Irlandei de Nord. Separarea nu s-a făcut doar pe criteriul de loialitate față de coroana Britanică și și pe criterii religioase. Numai că asta nu a dus la terminarea conflictelor religioase. Nici măcar cel de Al Doilea Război Mondial nu a dus la încheierea acestor conflicte care au degenerat într-un adevărat război civil, între 12 și 16 august 1969. Apoi iar s-a crezut că e liniște, acea liniște tipică zonei, până în 30 ianuarie 1972, în Bloody Sunday (Duminica Sângeroasă), când soldații britanici au ucis 26 de oameni neînarmați. Ce a urmat este cunoscut ca ”The Troubles” (Problema Irlandeză) și a produs multe victime și pagube materiale, până în 1998 când, sperăm, s-a terminat definitiv. Urmele The Troubles se mai văd și astăzi, ca niște cicatrici rușinoase, produse de orgolii neînfrânate. În anii ’70 și ’80 Belfast era unul dintre cele mai periculoase locuri din lume cu o rată de omucideri mai mare de 0,3 la mie. Și în ziua de azi, în perioada și chiar în perioada ce urmează ”Marșului Ordinului Portocaliu”, este destul de periculos să mergi în zona de ”conflict”. Uzual, în această zonă, doar anumite firme pot transporta turiști.  Noi am ajuns la Belfast chiar în această perioadă și am avut noroc că șoferul se cunoștea cu cei ce ar fi putut să nu ne permit accesul în zona ”.

Cu toate acestea, Hotelul Europa, preferatul atentatorilor din perioada ”Problemei Irlandeze”, este în picioare și foarte semeț. El simbolizează optimismul și încrederea în viitor a cetățenilor pașnici ai Irlandei de Nord.

O vizită în viteză

Acum orașul caută să se dezvolte în noile condiții ale globalizării și să aibă o viață normală pentru o capitală asaltată de turiști. Este asediul de care Belfastul se bucură cel mai mult. Eu am fost la Belfast în 2019, cu un grup, pe un program organizat cu Edelweiss Travel. Am ajuns aici cu ferryboat-ul de la Cairnryan, Scoția. La finalul celor două ore și aproape jumătate Belfastul ne-a primit cu brațele de pe cele două maluri ale estuarului, deschise.

Belfastul, așa cum spuneam, a fost un oraș bogat și acest lucru se vede la tot pasul pe străzile sale. Belfastul are toate stilurile arhitectonice dar, cum era și firesc, predominante sunt stilurile britanice.

Clădirea Primăriei este o bijuterie neobarocă, cu un dom impresionant, ce atinge 52 de metri înălțime. Pe una din laturi și în spatele clădirii încă mai sunt blocurile de beton si metal folosite pentru apărarea clădirii în timpul Problemei Irlandeze. O altă clădire emblematică este cea a Queen’s University, construită în stil gotic cu elemente din stilul Tudor. Piața St. George’s este ultima piață acoperită în stil Victorian, cu arce în stil roman, construită în Belfast în 1890. Merită vizitată. Orașul este parcă ceva mai drăguț decât Glasgow dar Edinburgh Le eclipsează pe amândouă.

Muzeul Titanic este găzduit într-o clădire modernă și care simbolizează ideea ”nemaivăzutului” Titanic care avea să trăiască cea mai mare tragedie chiar la prima cursă. Dintre exponate, se remarcă nava SS Nomadic, sora mai mica a Titanic-ului, ultima navă a White Star Line. Ea a fost comandată pentru a face transferuri de pasageri si corespondență din porturile care erau pre amici pentru a permite andocarea unor nave ca RMS Titanic sau RMS Olympic. Ea a avut același proiectant ca Titanicul, Thomas Andrews.

Unde se simte spiritul irlandez

La Belfast am făcut primul pas în stilul de viață irlandez și am văzut, fără să înțelegem total, cultul pub-ului. Ei bine, pub-urile trebuie vizitate. În orice ordine v-ar veni la îndemână. Noi n-am pus asta pe primul loc și, acum, unii dintre noi considerăm că am greșit fatal. Pandemia ne-a arătat că momentul când nu mai putem călători vine mult mai aleatoriu și mult mai brusc decât am putea noi să apreciem. Irlanda este o insulă diferită nu doar de Europa ci chiar și de vecina ei mai mare, insula britanică ce găzduiește capitala, Londra. După ce ies de la servici, locuitorii, în drum spre casă, merg la pub și beau un ”pint glass” de bere, adică 568 ml. De fapt pin-tul are 20 de uncii. Dar nu măsura este importantă. Important este că foarte rar cineva bea într-un pub mai mult de un pint. Nu din cauză că ar fi ponderați ci pentru că în următorul pub vor mai bea un pint cu alți prieteni. Și tot așa. De fapt cultul pub-ului constă în socializare și în petrecerea unui timp într-o companie plăcută, o companie pe care, dacă nu o găsești într-un loc, trebuie să fii sigur că, dacă o vei căuta, o vei găsi undeva.

Să existe un traseu al pub-urilor?

Cu siguranță! În funcție de unde pornești, sunt multe ”pub’s road” dar poate fiecare să și croiască propriile drumuri ale pub-urilor. Am început, în mare fugă, cu cel mai vechi, Mc Hugh’s, deschis la 1711. Apoi, după ce am mai vizitat orașul, am mers la Fibber Magee și la The Crown.

Cam așa e în viață. Dacă o fereastră spre lume nu-ți mai oferă imaginea pe care o dorești, mergi la alta dar nu renunța!

Intrați în spiritul pub-urilor și veți vedea că viața e și mai simplă, și mai ușoară, și frumoasă!

Vacanțe frumoase să aveți!