17 iunie 2020

Alba neagra pentru turismul românesc

Ce am putea să înțelegem din ce se întâmplă în România cu turismul? Până acum, cu tot regretul, NIMIC. Da, din păcate, operatorilor din turism nu li se oferă absolut nici o șansă la predictibiltate. Acum se spune ceva, acum se anunță că se vor anunța ”noile măsuri” iar în ziua anunțului se anunță că peste x zile se vor publica acele măsuri. Se vorbește mult, fiecare spune ce crede […]
25 mai 2020

Ne așezăm și noi la start?

Timpul, fără spațiu lucrează în gol. Pare că nu mai trece ci doar se irosește. Am strâns în laț linia orizontului și suntem în așteptarea a nici noi nu știm ce. Călătoriile sunt oprite de ceva timp. Mie îmi pare că de o veșnicie. Turismul este oprit. Toată lumea vrea repornirea lui. Călătorii vor repornirea lui. Sunt țări care au făcut pași importanți în această direcție. S-au remarcat Grecia, Austria, […]
23 mai 2020

Sinaia – noblețe, rafinament, elitism

Sinaia mi-a impus un respect aparte de la prima întâlnire. Era prin 1971, eram copil și mergeam cu părinții în concediu, la Bușteni. Gara din Sinaia era altfel decât cea din Constanța, decât Gara de Nord, decât toate gările pe care le văzusem până atunci. La Sinaia trenul a stat un pic mai mult pentru că i s-au mai atașat 3 locomotive ca să urce și apoi să coboare Predealul. […]
19 mai 2020

Bulgarii vor, grecii vor, sârbii vor, românii tac

Bulgaria este o destinație de vacanță preferată de români și nu numai. Astăzi, 19.05.2020 am primit o veste care tot aștept să fie infirmată dar de peste 4 ore nu se infirmă. Astăzi, la inițiativa prim ministrului bulgar, d-l Boyko Borisov, a avut loc o videoconferință patrulateră la care au participat premierul Serbiei, dl Aleksandar Vucic, dl Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei și dl Ludovic Orban, premierul României pentru a deschide […]
4 mai 2020

Putem spune ”Am scăpat?”

A început relaxarea. Timid, sub ceea ce ne-am fi dorit, sub ceea ce am visat, dar a început. Dacă e bine să ne bucurăm deja sau nu, încă nu se știe. Abia se fac primii pasi. În Spania, copiii de peste 14 ani au voie să meargă în parcurile de joacă sau să se plimbe cu bicicletele dar nu mai departe de 1 km de casă. Restaurantele pot functiona doar […]
2 decembrie 2019

Forumul de Incoming, ediția a VII-a

Turismul este o mare industrie știe toată lumea. Cea mai importantă parte a uneia dintre cele mai prospere industrii  pentru orice țară este cea de “incoming”, adică aceea  care se ocupă de adus turiști în țară este, de asemenea, știut. Dar nu de toată lumea. Sau cel puțin la noi, exact cei care ar fi trebuit să știe, de 30 de ani nu știu.  România ar trebui să atragă cel […]
21 martie 2019

TAROM – o nouă victimă?

De ieri tot vine, pe diverse canale media, o știre horror. Companiei TAROM ar putea sa-i fie retras certificatul de operator aerian. Adică TAROM devine una dintre cele mai mari și importante victime ale incompetenței guvernanților. Pentru imaginea României, dacă se va întâmpla asta, va fi una dintre cele mai mari lovituri din ultmii 30 de ani. Cine se va face responsabil și dacă va fi tras la răspundere vreunul […]
3 decembrie 2018

România – un dar al divinității

Ce dar mai frumos decât România am fi putut primi noi, românii? E greu de găsit. România are locuri ce fac planeta atât de frumoasă, are locuri care încântă privirile și depășesc imaginația artiștilor cu frumusețea și spectaculozitatea lor. A făcut 100 de ani. I-am spus la mulți ani atunci când am prins-o singură, să mă audă doar pe mine, ea, iubita mea țară, să nu ne sfâșie nimeni această […]
7 octombrie 2018

Un Picior de Plai, O Gură de Rai – Bucovina

Pe vremea copilăriei și adolescenței mele, Bucovina și Basarabia erau cuvinte interzise. Nici acum nu pot să înțeleg de ce. Se vorbea de ele în șoaptă ca despre cele mai mari mistere. În toamna lui 2003, cred că în prima jumătate a lui noiembrie,  am plecat cu prietenul meu Paul și Mariana, soția lui, la Valea Ursului, Gropenhaga cum i se mai zicea pe atunci, hotărât fiind să vizităm și […]
18 iulie 2018

Delta Dunării – înșiruirea de miracole ale naturii

Delta Dunării, o lume mirifică, un paradis al naturii pe planeta Pământ, este dorința oricărui om care a ascultat o poveste din acest colț de Rai. Era în iunie, 1980. Vacanța urma să vină abia pe 15 iulie. Dar se punea la cale o expediție cu corturile în Delta Dunării și 2 zile pe Litoral. Am obținut acordul părinților și clar că nu mi-a mai ars de școală din momentul […]
Alba neagra pentru turismul românesc
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri.
Politică de confidențialitate