Pe vremea copilăriei și adolescenței mele, Bucovina și Basarabia erau cuvinte interzise. Nici acum nu pot să înțeleg de ce. Se vorbea de ele în șoaptă ca despre cele mai mari mistere.
În toamna lui 2003, cred că în prima jumătate a lui noiembrie, am plecat cu prietenul meu Paul și Mariana, soția lui, la Valea Ursului, Gropenhaga cum i se mai zicea pe atunci, hotărât fiind să vizităm și Bucovina, sau măcar o părticică din ea. Ziua scurtă a fost completată de o vreme mohorâtă garnisită și cu ceva ploi mărunte dar insistente. Mare lucru nu am putut vedea, cu toate că bunăvoința ne-a dus până la Putna, unde am ajuns destul de târziu pentru a ne mai ieși fotografii acceptabile.
Bucovina – peisaj
Am rămas, însă, cu dorința de a reveni în Bucovina. Doar starea aproape nescimbată a drumurilor noastre, mari consumatoare de timp și speranța că se va face ceva m-a făcut să tot amân momentul. Anul acesta mi-am pierdut speranța că voi ajunge în doar 5-6 ore în Bucovina, pe autostrăzi normale într-o țară membră UE de 11 ani și am pornit la drum. Am împărțit drumul în două etape și am mai pus pe lista obiectivelor Cheile Bicazului și lacul hidrocentralei de la Bicaz. Perioada a fost aleasă cu mai puțină inspirație, într-o minivacanță originală, românească, ceea ce… Am știut că va fi aglomerație dar nu am apreciat nici la 50% ceea ce avea să fie.
Moldovita
În drumul meu am văzut Cheile Bicazului care sunt absolut magnifice. Cele mai frumoase și spectaculoase văzute de mine în România. Escala de la lac am amânat-o. Era prăpăd. Peste 7 km de mașini parcate pe dreapta drumului. Pe măsurate. Am anulat lacul și am continuat optimiști spre Trans Rarău. Numai bine că la scurt timp după ce am trecut de viaductul Poiana Largului și ne-am despărțit de lacul văzut doar de la distanță, de data aceasta, a început o ploaie torențială cum rar vezi. La Broșteni ploaia dădea semne că renunță și trăgeam speranța că ne vom bucura de Trans Rarău. Ei bine, nu a fost așa. Ploaia s-a mai înfuriat de câteva ori, a căzut și puțină grindină iar norii au ascuns total peisajul. Mai mult, torenții au coborâr noroi și pietre de pe versanți pe șosea. Am profitat de mașina cu o gardă la sol mai generoasă și am trecut. La Câmpulung Moldovenesc aveam să vedem că nu doar Trans Rarăul era afectat de inundații ci și multe gospodării din acest oraș.
De data aceasta baza am stabilit-o la Vama Bucovina. Am făcut alegerea ținând cont de poziție. Am avut noroc și am gasit (din timp) cazare la Casa Bianca, dar și un pic de ghinion că n-am prins liberă Căsuța Poveștilor. Măcar am putut să o fotografiem. Lângă ea este o altă bijuterie a gospodăriei bucovinene, Casa Bunicii. Aici, la Vama, Muzeul Oului este de neratat. Doar aici găsim semnificațiile oului de pe toate meridianele, pentru toate culturile și pentru toate religiile.
Căsuța Poveștilor
A doua zi am pornit să explorăm Bucovina și în primul rând renumitele ei mănăstiri.
Am găsit o Bucovină peste care timpul nu s-a oprit. În cei 15 ani Bucovina a mers înainte. Poate nu cu viteza care trebuia, dar a mers înainte. Oferta ei s-a dezvoltat și ne dă speranța că a înțeles unde trebuie să ajungă și o va face, își va câștiga un loc pe podiumul mondial al destinațiilor de vacanță.
Turul mănăstirilor l-am început cu Moldovița și după aceea am mers la Sucevița. Apoi la Rădăuți să alimentăm mașina, după care am pornit spre Putna. De aici au început peripețiile pe care vi le voi relata în alt articol. Au urmat Cacica, Gura Humorului și Mănăsirea Humor. Cacica a înțeles că trebuie să facă ceva și pentru copii care să fie apreciat și de părinții lor iar toboganele acvatice sunt unele din dovezi. La salină n-am coborât pentru că am avut un genunchi defect și chiar n-aș fi putut să o fac. A rămas pe lista dorințelor.
Sucevița
Bucovina chiar este un picior de plai și o gură de rai. Este extrem de frumoasă. Peisajele ei te trimit în contemplare și te fac să uiți de trecerea timpului. Satul bucovinean tradițional pare mai puțin mutilat de imixtiunile arhitectonice decât alte zone. Dealuri care își trimit versanții ca pe niște cascade spre văi, altele domoale ca oamenii Bucovinei care par că nu se supără niciodată și mult, mult verde, întrerupt de girezi cu fân uscat și de căpițele rânduite cu grijă de gospodari.
La mănăstirea Humor am citit cum că austriecii, atunci când au preluat Bucovina, au lăsat intacte domeniile bisericilor dar au pus condiția ca aceste biserici să înființeze cel puțin o școală. Am discutat asta cu Gabi și am mai aflat multe lucruri care m-au convins că administrația austriacă a făcut și mult bine zonei.
La mănăstiri, pe lângă unicitatea fiecăreia, florile accentuează sentimentul de liniște și odihnesc privirile oaspeților, indiferent de confesie.
Bucovina este o lecție de istorie dar mai ales o mare simeză a peisajelor frumoase.
Florin în Bucovina
Plita magica bucovineană
Casa Bunicii
Putna
Peisaj bucovinean
Dulcea casă bucovineană
Casă în stil polonez în zona Cacica
În Bucovina gândul se înalță spre divinitate
