fbpx

cultura

Piata de Craciun

Piața de Crăciun este acea poveste frumoasă pe care o așteptăm, în fiecare an, chiar din clipa în care cea de anul acesta tocmai s-a încheiat.  Nu mai e mult și vine Adventul cu Piețele de Crăciun. Chiar dacă, încă nu simțim mirosul iernii peste tot, timpul curge și ne trezim că ne bat în geam zile pe care le credeam departe.   Ce este Piața de Crăciun? Piața de

Citește mai mult

Ziua Nationala a Republicii Austria

Ziua Natională a Republicii Austria este, din 1955, pe 26 octombrie. Ziua a fost aleasă ca Zi Naționala pentru că atunci a fost consfințit actul de renaștere al Republicii Austria, prin introducerea în Constituție a Declarației de Neutralitate. Neutralitatea Austriei a fost una din condițiile cerute de aliați pentru retragerea trupelor staționate aici, după Al Doilea Război Mondial. URSS a anunțat chiar că nu-și va retrage trupele fără această Declarație.

Citește mai mult

Concertul de Anul Nou de la Viena

Concertul de Anul Nou de la Viena, unul dintre cele mai așteptate evenimente, marchează fiecare început de an cu bucurie și optimism. De fapt acesta este scopul său. Filarmonica din Viena a anunțat programul concertului dat în Sala de Aur a Musikverein în cinstea venirii lui 2023. Orchestra celebrei filarmonici va încânta norocoșii spectatori și numeroșii telespectatori sub bagheta dirijorului Franz Welser-Möst. Acest concert se alătură celor din 2011 și

Citește mai mult

Câmpulung Muscel văzut printre lacrimile sale

Câmpulung Muscel văzut printre lacrimile sale este titlul pe care mi l-a sugerat orașul la ultima vizită. Și vremea era posomorâtă. Câmpulung Muscel este unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut în România. Clădirile sale vechi dar care încă degajă căldura aceea născută din măiestria arhitecților și sudoarea constructorilor sunt nestematele ce-l fac iubit. Puțină istorie Primele dovezi ale civilizațiilor umane în zonă sunt datate din epoca

Citește mai mult

Borșa, un colț de Românie

Borșa, un colț de Românie cu care ne mândrim. M-am întors aici după 7 ani. Ca și ultima dată, am fost tot la invitația primăriei și a inimosului primar de la Borșa. Dacă acum 7 ani a plouat aproape tot timpul și norii ne-au ascuns peisajul, acum vremea a fost absolut superbă și Borșa ne-a dezvăluit versanții ce o înconjoară, pictați de o toamnă extrem de darnică în culori. Am

Citește mai mult

Salonic – escala în Grecia începutului de toamnă

Salonic, primul pas în Grecia Aș sta în Grecia non stop. Anul trecut am fost într-o tură foarte scurtă, doar 6 nopți și încă regret că n-am mai stat încă atât. Anul acesta am fost într-o vizită de informare în Mykonos dar voiam să merg din nou, să mă pierd printre greci. Nu că în Mykonos nu ar fi fost bine dar eu de la Grecia vreau altceva. Vara era

Citește mai mult

Florența, capitala Renașterii

Florența, capitala Renașterii Florența, capitala Renașterii. Istoria foarte veche Așezarea a fost întemeiată de etrusci. Arheologii apreciază că în secolul IX Î. Hr. Ei au numit-o Fiesole. Până în anul 80 Î. Hr, când a fost atacată și distrusă de Lucius Cornelius Sulla, ca pedeapsă pentru sprijinirea fracțiunii populare din Roma. 21 de ani mai târziu, Iulius Cezar înființat pe acel loc un nou oraș, numit Fluentzia. Se crede că

Citește mai mult

Un zbor spre Antalya, înaintea primăverii

Antalya Unde în România nu s-a auzit de Antalya? De mai bine de 20 de ani atrage turiștii români ca un magnet. Eu nu sunt mare fan al destinațiilor de leneveală și deloc al conceptului All Inclusive. Acum, însă, am primit o invitație la o călătorie de informare care a inclus și Cappadocia. Program destul de încărcat dar pe gustul meu. Cum a început? Asta se întâmpla într-o miercuri. Joi

Citește mai mult

Karnak – un mister neelucidat complet

Lecții de istorie Îmi aduc aminte, de când eram școlar, cât de puternic ne-a marcat istoria antică a Egiptului. A fost absolut fantastic să încercăm să ne imaginăm cum era lumea atunci și cât de mici ajunseserăm noi să fim, față de templele, piramidele și alte edificii construite de ei. Fără să le fi văzut vreodată, profesorii noștri, cu toate riscurile, ne prezentau miracolele, așa cum și le imaginau și

Citește mai mult

Pisa – între miracol și frumusețe

Ce nu e destul de clar în istorie Pisa este mai misterioasă decât am fi tentați să credem. Istoricii nu se pun nici astăzi de acord asupra întemeietorilor așezării. Originea numelui nu este nici ea stabilită și nu sunt nici prea multe presupuneri. Totuși există o teorie bazată pe scrieri vechi, printre care și a lui Servius (un comentator virgilian), conform cărora orașul ar fi fost întemeiat de Pelops (sau

Citește mai mult