În februarie, la Târgul de Turism ne făceam atâtea planuri dar la Troia nu ne gândeam! Voiam Algarve, nordul Italiei, un circuit automobilistic pe cele mai frumoase trasee montane, Grecia, un circuit al berii în Franconia, Romantische Strasse și multe altele. Atunci abia veniseră primele știri despre un virus cumplit și nimeni nu știa ce este și ce vrea el să fie. A urmat ”blocada”: avioane oprite la sol, hoteluri închise, restricții de circulație, granițe închise. Optimismul a fost destul de afectat dar nu redus la zero. Așa că, imediat ce s-a putut, am fugit. În Grecia.
Ultimele 5 zile din iunie le-am petrecut în Halkidiki. A fost o vacanță scurtă care se dorea a fi nu doar o informare despre cum fac grecii turism în noile condiții ci și un preambul la o altă vacanță pe final de august sau început de septembrie, tot in Elada. Eventualitatea unui rezultat fals pozitiv și incertitudinea ce ar fi urmat să înceapă în astfel de situație ne-au făcut să ne gândim și la alte destinații.
Împreună cu Edelweiss Travel și turiști fideli ai săi am început să tricotăm. Inițial ne-am gândit la o combinată Spania-Portugalia. Zbor la Sevilla și apoi mașini închiriate. Am ales traseele, am ales hotelurile, am făcut rezervări (doar rambursabile) și când să zicem ”HOP!” s-a năruit totul pentru că cetățenii ce urmau să vină din Spania trebuie să stea în izolare 14 zile. Nu ne-am dat bătuți și ne-am gândit la varianta Croația. Am ales obiectivele, escalele, stațiunea pentru sejur la plajă, hotelurile și Serbia ne-a impus rezultat negativ la test PCR… Ghinion curat. Pentru bălăceală ne mai rămâneau 2 variante: Bulgaria și Turcia. Eu îmi doream de mult să văd Efesul și Troia așa că am făcut traseu, program și rezervări în Turcia. Exact ca în copilărie, când prietenul de joacă era pedepsit și treceam pe lângă gardul său cu speranța că-l vom vedea un pic, mergeam în Turcia să tragem cu ochiul la Grecia.
Pornim la drum
Traseul stabilit a fost România – Chanakkale – Kusadasi – Istanbul – România. De la Kusadasi am programat două excursii, la Efes și la Pamukkale. Conceptul a fost de semi independență. Adică pentru tot grupul întâlnirea urma să fie la Chanakkale, în intervalul convenit. Excursiile și vizitele nu au fost obligatorii, fiecare a avut dreptul să decidă unde vrea să meargă. Faptul că deja ne cunoșteam și fiecare a mai mers cu o parte din ceilalți a fost un avantaj. Excursiile au fost agreate și apreciate de toți. Fiecare a avut libertatea să-și facă în fiecare zi ce program a dorit. În realitate am mers împreună peste tot. Acesta a fost o notă bună pentru organizare.
Mai erau mai puțin de 24 de ore până la plecare și, bineînțeles, nu eram scăpați de emoții. Din păcate, acestea au durat până ne-am întors acasă. Se putea oricând sau ca Turcia să ne impună restricții sau ca guvernul nostru să ne ceara, peste noapte, să intrăm în izolare sau chiar ca Bulgaria să impună restricții. Colac peste pupăză cineva ne spune, vineri seara, că împuternicirile pentru autoturisme trebuie să fie traduse în turcă și să aibă ”apostila” unuia dintre Consulatele Turciei în România. Era imposibil să obținem așa ceva până luni iar sâmbătă, conform planului, am pornit la drum. Povestea cu împuternicirea este total falsă. Deși am fost prelucrați de operatori diferiți în frontieră, niciunul nu a pomenit nimic de împuternicirea în turcă. Pentru noi a fost mai scurt drumul prin vama Lesovo – Hamzabeyli. Nici cei care au trecut prin vama Căpitan Andreevo – Kapicule nu au avut probleme cu împuternicirea în engleză. Am ajuns la Chanakkale. Ne rămăseseră mai puține emoții. Cele legate de introducerea de noi reguli la întoarcerea în România. Sau chiar Bulgaria. Dar până atunci aveam 9 zile pentru VACANȚĂĂĂĂ!
La Chanakkale ne-am cazat și am făcut o baie în mare. În Marmara, în Egee sau pur și simplu în strâmtoarea Dardanele? Dimineață am căzut de acord că în strâmtoare dar foarte aproape de Egee.
În sfârșit la Troia
Apoi am mers să vizităm celebra și disputata Troia. Construcția cetății a avut mai multe etape. Sunt istorici care consideră că prima cetate a fost construită cu 3500 de ani Înainte de Cristos, alții cu doar 2950. În antichitate Troia a fost menționată în scrierile lor de către Homer (în Iliada și Odiseea) sau de Vergiliu (în Eneida). Despre mult evocatul Război al Troiei, părerile sunt împărțite dar poveștile sunt frumoase și parțial credibile. La vremea aceea un asediu de 10 ani nu era ușor de susținut nici de atacatori, nici de asediați.
Bine, sunt istorii care spun la acest război au participat chiar zeii Olimpului. În ambele tabere. Cu puterile lor au căutat să-și susțină favoriții. Poseidon, Hera, Atena, Hefaistos și Hermes erau de partea aheilor iar Ares, Apollo, Afrodita, Artemis și chiar Zeus erau de partea troienilor. Poseidon a văzut războiul din ”loja” sa de pe vârful Fengari, din Samothraki, ce se înalță semeț la 1611 metri deasupra Egeei și a intervenit abia după deznodământ. Ideea cu Calul Troian și masacrul care a urmat deschiderii porților cetății i-a supărat foarte tare pe zei care i-au pedepsit pe ahei. Foarte puțini dintre învingătorii din acest război au mai reușit să ajungă înapoi acasă. Ulise a fost unul dintre ei și, conform Odiseei lui Homer, călătoria a durat 10 ani, cât asediul Troiei. Poate că aceeași determinare care l-a făcut să respecte legământul de a renunța la frumoasa Elena l-a ajutat să ajungă înapoi la Penelopa.
Elena a cărei frumusețe a declanșat totul este evocată și astăzi, peste tot, în toată Grecia. Cu toții vedem hoteluri, aparthoteluri, etc., numite Orea Eleni, adică frumoasa Elena. După atâtea mii de ani.
Regăsirea Troiei
Săpăturile începute de Heinrich Schliemann în 1870, după ce ajunsese la convingerea că acolo sunt ruinele Troiei, și continuate de mulți alți arheologi au scos la iveală că în cei 5000 de ani de la prima ctitorie aici au fost construite cel puțin nouă orașe, unul peste altul care au fost denumite de la Troia I la Troia IX. Orașul descris de Homer se presupune a fi fost Troia VII. Troia IX se presupune a fi orașul roman Ilium, fondat de împăratul Octavianus Augustus. Stabilirea capitalei la Constantinopol a dus la declinul Troiei care încet, încet a dispărut.
Drumul până la Kusadasi a fost stăpânit de dorința de a ajunge cât mai repede pentru o bălăceală în Egee.
Cei aproape 400 de kilometrii au fost parcurși în puțin peste patru ore. Drumurile rapide cu două benzi pe sens și ceva bandă de rezervă și calitatea suprafeței de rulare sunt absolut impresionante.
Așa că, la ora 18 eram pe plajă.
Despre ce a urmat voi relata în articole viitoare.
