Symi, cocheta insula a Egeei iese din albastrul mării ca un peștișor încolțit de Rhodos și alungat spre fălcile făcute de Datca și Taslika, două limbi de pământ ale Turciei continentale, ieșite în mare ca niște fălci înfometate.
Ca toate insulele are unicitatea ei de necontestat. Când te apropii de Portul Gialos ai senzația că vei intra într-un amfiteatru cu tribunele într-un spectacol de culori pe scena căruia tu nu vei putea decât să taci, copleșit de frumusețea ce ți-a răpit iremediabil privirile și imaginația.
Ceva mai târziu realizezi că nu doar culorile fac unicitatea insulei, ci și arhitectura neoclasică, total diferită de ce poți vedea în Mykonos, Santorini, Samothraki sau chiar vecinul Rhodos.
O fugă prin istorie
Insula Symi este locuită, putem spune, de când lumea. Mitologia spune că aici s-au născut Grațiile, zeițele frumuseții, farmecului, naturii, bunăvoinței, creativității umane și fertilității. Mitologia nu spune câte grații au fost dar Hesiod numește trei: Aglaea, Euphrosyne și Thalia.
Homer ne spune că de aici era regele Nireus care a luptat în Războiul Troian de partea grecilor.
Antichitatea și Evul Mediu nu ne-au oferit scrieri despre insulă dar dovezile arheologice arată că a fost locuită tot timpul. A fost parte a Imperiului Roman, apoi Bizantin, iar în 1373 a fost cucerită de Cavalerii Ioaniți. Din 1522 cade în mâinile otomanilor și apoi istoria insulei va fi ceva mai efervescentă. A participat la Războiul de Independență a Greciei (1821-1829) dar a rămas tot la otomani până în 1912 când, după declararea independenței față de turci a arhipelagului Dodecanese, a fost cucerită de italieni, ca tot arhipelagul. În 1943 a fost ocupată de naziști iar după Al doilea Război Mondial a fost preluată de către britanici, urmând să fie alipită Greciei abia în 1948.
Symi
Primul contact cu insula
Eu am fost pe insulă într-o excursie de o zi organizată din Rhodos. Prima acostare a fost la Panormitis, la Mănăstirea Arhanghelului Mihail. Aceasta este pregătită să primească cu casă și masă până la 500 de pelerini. Într-un manuscris din secolul al XV-lea, mănăstirea este menționată ca existând deja. În curtea ei sunt două muzee, unul care prezintă icoane de argint și obiecte de cult și unul care expune unelte și obiecte utilizate, de-a lungul vremii de locuitorii insulei.
Am ajuns la intrarea în portul Gialos. Diferența izbitoare față de alte insule grecești pe care le vizitasem până atunci era spectacolul culorilor oferit de capitala insulei. De la distanță părea că mă apropii de o operă a lui Hudertwasser, agățată pe versanții sălbatici pe care reușise să-i îmblânzească spre satisfacția retinelor noastre.
Timpul până la andocare parcă nu a existat. Fascinantele clădiri neoclasice ne puneau imaginația la lucru. Totul părea desprins dintr-o poveste ce promitea să nu se mai șteargă din memorie. Orașul se identifica , în oarecare măsură, cu istoria insulei. Erau clădiri proaspăt renovate care străluceau, dar și clădiri care așteptau să găzduiască din nou pe cei care părăsiseră insula în căutarea unui trai mai bun și le dăduseră nedreptei uitări.
Străduțele pavate cu piatră sau săpate direct în stâncă erau înguste și întortocheate. Păreau niște spagheti căzute printre case, îngăduitoare cu localnicii dar ostile și gata să arunce noi și de netrecut capcane în fața invadatorilor. De altfel această strategie de apărare este singurul lucru comun cu celelalte insule grecești.
Symi, mănăstire a Sfântului Arhanghel Mihail
Lupta cu timpul
O zi este foarte puțin pentru a vizita chiar și o insulă mică. Frumusețea și ineditul te fac să nu simți adevărata dimensiune a acestui veșnic inamic. Am mers pe faleză până la turnul cu ceas și apoi la plaja Nos dar am renunțat la ideea să încerc marea în favoarea oricărei taverne unde aș fi auzit vorbindu-se grecește.
Faleza și cât de puțin din străduțele ce cad în ea sunt înțesate de magazine de suveniruri unde se remarcă bureții naturali. Am înțeles repede, de la negustori că bureții din Symi sunt ”cei mai originali” și de calitatea cea mai bună.
Am ajuns la o tavernă unde doi greci, care luaseră prânzul, discutau de ale lor. Cel mai clar semn că taverna e bună.
Primul contact cu localnicii
Deși erau mese libere la tavernă, i-am întrebat pe greci dacă pot să iau un loc la masa lor. Au aprobat zâmbind de parcă și ei doreau să-i scot din subiectul lor. I-am întrebat dacă sunt localnici și le-am spus că aș vrea să aflu cât mai multe despre insulă, mai ales poveștile insulei.
Am avut noroc. Erau localnici și am aflat destul de multe de la ei într-un timp atât de scurt.
Insula avea atunci, după știința lor, nu mai mult de 2200 de locuitori permanenți. Turismul este important dar nu devenise, încă, una din cele mai importante ramuri ale economiei lor. Odată cu noul mileniu a crescut interesul turiștilor britanici și italieni pentru insulă. Mulți străini și-au cumpărat proprietăți aici și, spuneau ei că ar fi fost la momentul acela peste 200 de noi rezidenți. Prețurile caselor distruse de bombele celui de Al Doilea Război Mondial crescuseră cam de 10 ori. Un salt remarcabil în afluxul de turiști britanici, spuneau ei, l-a avut serialul ”De la Veneția la Istanbul”, în care celebrul Le Chef Rick Stein, aflat într-un periplu culinar prin Imperiul Roman și cel Bizantin, a gătit în bucătăria sa din casa pe care o deține pe insulă. După difuzarea de către producătorul BBC a serialului, acesta a stârnit și curiozitatea multor vedete de primă mărime și tăvălugul a pornit.
Symi, faleza
Ce povești frumoase am mai auzit
Insula a prosperat cel mai mult în epoca bureților și a industriei de ambarcațiunilor din lemn. Tinerii din Symi erau cei mai iscusiți și rezistenți scufundători care coborau în adâncuri, după bureți (până la 60 de metri), fără niciun echipament. Totuși mulți dintre ei au avut probleme de sănătate grave sau chiar și-au pierdut viețile.
Localnicii susțin că numele insulei vine de la nimfa Syme. Contrar celor susținute de Pliniu cel Bătrân conform căruia numele insulei ar veni de la scimmia care înseamnă maimuță. În sprijinul variantei lor, localnicii spun că nimfa a hărăzit ca pe Symi să fie cei mai frumoși bărbați și așa e. Ei, ce vreți, erau doi bărbați de pe Symi.
Am remarcat numărul mic al autoturismelor. Grecii au spus că mașina nu prea e necesară dar cine are nevoie are mașină. Pe insulă este o frumoasă trăsură pentru plimbări romantice dar și un trenuleț care face transportul de agrement pentru turiști. E condus de unul dintre cei mai simpatici și veseli locuitori ai insulei care dădea, galant, toate informațiile necesare și spunea poveștile într-o engleză cu accent grecesc ce ridică imediat buna dispoziție.
În zilele noastre, scufundările în jurul insulei sunt interzise din cauza șantierului arheologic subacvatic ale templului lui Poseidon.
Din punct de vedere turistic, insula este preferată de cei ce doresc ceva liniște și relaxare. Amatorii de plajă și bălăceală au la dispoziție plajele Nos, Nimborio, Pedi, Koupi, Saint George, Marathounda, Toli sau Agia Marina. Plajele sunt mici și la multe dintre ele se ajunge doar pe mare.
O zi este, clar, prea puțin pentru Symi. Eu aș zice că onorabilul începe de la trei zile întregi și se oprește unde consideră fiecare.
Symi văzută din port
Symi, străduță
Symi, peștișorul încolțit (print screen google maps)
Symi, trăsura
Symi, pe străzi
Symi, intrarea în port
Symi, bărcuță de agrement
Symi, vedere de pe vas
Dornic de explorat insula Symi
Symi, mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail
