fbpx

Se deschid Piețele de Crăciun

33 distribuiri

Se deschid Piețele de Crăciun în toată lumea.

Cum a început?

Originea lor, strict ca piețe de Crăciun, așa cum am spus și în articole anterioare, este în Germania, la Dresda, în 1434. Numele a fost Striezelmarkt și vine de la Striezel, care este o prăjitură specifică zonei și acestei perioade a anului. E bine de notat că tocmai produsele locale și zonale au autenticitatea, originalitatea și asigură viabilitatea acestor piețe. Treabă verificată de câteva sute de ani de istorie.

Este adevărat că au mai fost alte piețe înainte de acest moment . Dar acestea sunt considerate a fi fost niște ”piețe de decembrie”, nefiind asociate cu spiritul Crăciunului, ulterior devenind piețe de Crăciun. Prima dintre ele a fost consemnată ca având loc la Viena, în 1298. Apoi la Munchen în 1310 sau la Bautzen în 1384. Erau piețe de o zi sau de scurtă durată. Erau organizate în piețele publice sau pe străduțe, de unde localnicii puteau să-și procure mai ușor carne și alte produse necesare pentru Crăciun.

Meșteșugarii au adus ornamentele lor pentru bradul de Crăciun, făcute din lemn, materiale textile și piele sau chiar sticlă și metal.

Da, vrem să fim în lumea poveștilor

Piețele de Crăciun, pe lângă locul de poveste de care, în mod special copiii, erau fascinați, au fost și locurile unde cetățenii găseau ceea ce le trebuia pentru Crăciun.  Iar negustorii și meșteșugarii ajungeau mai ușor la clienți.

Mai multe nu are sens să repet. Mai multe amănunte despre istoria și semnificația Piețelor de Crăciun găsiți în articolele mele anterioare, din 2016, 2019 sau 2022.

Vreau doar să vă dau legătura (link-ul) către o pagină unde veți găsi ce piețe se vor deschide și când, în Europa.

De clasamente, așa cum știți, mă feresc pentru că subiectivismul meu nu este obligatoriu să coincidă cu al nimănui altcuiva. Aș putea spune, totuși, fără teamă, că cel mai vizitat de către români, în ultimii 30 de ani, este cel de la primăria din Viena.

Eu vă doresc să vizitați cât mai multe piețe de Crăciun și să vă distrați cât mai bine!

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...
Cazinoul din Constanța, un simbol pe malul Mării Negre

Responsabilitatea și competența la români

Responsabilitatea și competența la români sunt clar întrecute de iresponsabilitate împletită strâns cu incompetență. Asta ne afectează toate domeniile. Evident și turismul. Apoi ne întrebăm de ce nu merg lucrurile și, mai mult, începem să dăm vina pe străini. Că nu ne aud și ne e mai ușor. La fel se întâmplă și în turism. Cei cărora ar trebui să le pese cel mai mult de turiști sunt total dezinteresați

Mai mult...
Fântâna Carnavalului din Mainz, unul dintre simbolurile orașului

O zi e prea puțin pentru Mainz

O zi e prea puțin pentru Mainz. Pentru că orașul te atrage și te cucerește pas cu pas. Ca mai toate locurile din Germania. De când am aflat câte ceva despre Mainz, mi-am dorit să-l văd. Măcar în fugă. În cadrul GTM 2026, unul din Pre Convention Tour pornea de la Mainz și avea o zi dedicată lui. M-am bucurat mult, mai ales că includea și Heidelberg, orașul universitar pe

Mai mult...
Palacio de Cibeles din Madrid, una dintre cele mai frumoase clădiri emblematice ale capitalei Spaniei

Din nou la Madrid

Din nou la Madrid, da! Orașul acesta mă atrage ca un magnet. Poate vă întrebați ”ce se poate face atâta la Madrid?” Ce să faci în Madrid – ghid practic și jurnal de călătorie Ce să faci în Madrid? Este una din primele întrebări pe care ți le pui atunci când planifici să vizitezi această metropolă europeană. Răspunsul? Mai multe decât te aștepți. Madrid nu este doar o capitală, ci

Mai mult...
Volkswagen Transporter T1 roșu-alb într-un camping

Ce știm despre Volkswagen Transporter T1, simbolul libertății?

  Chiar, ce știm despre Volkswagen Transporter T1? Că știm mai multe sau mai puține, un lucru este cert, 90% dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, când vedem un Volkswagen Transporter T1, ne gândim la vacanță. Deși a fost extrem de versatil și a avut multiple utilizări, aceea de mașină de vacanță a rămas cel mai bine imprimată în conștiința oamenilor. Dacă nu știm prea multe, hai să

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *