fbpx

Marsa Matruh revine

62 distribuiri

Marsa Matruh revine în atenția turiștilor români. La Târgul de Turism al României care își va deschide porțile pe 9 noiembrie, va fi lansată cursa charter și destinația Marsa Matruh.

Destinația a mai fost luată în calcul

A mai existat intenția aceasta, în 2021. Din păcate nu este deloc ușor să deschizi o linie de charter. Atunci, în 2021, am avut ocazia să merg la inaugurarea cursei și a destinației. Din păcate, nu s-a putut pune în practică. Motivele, cred eu, au fost mai mult subiective. Turiștii nu au încercat noua destinație și mă tem că mai ales din cauză că informațiile veneau doar de la specialiști în turism. Extrem de puține de la alți turiști. Iar noi, românii, avem încredere mai mare în informațiile livrate de cineva care poate spune tot ce vrea. De la cineva care nu duce în spate responsabilitatea a ceea ce recomandă. În sfârșit.

Puțin despre Marsa Matruh

Marsa Matruh este una dintre destinațiile litorale care mi-au plăcut mult. Ca și în articolul scris la vremea aceea, susțin că n-am văzut Mediterana așa frumoasă nicăieri. Stațiunea este pe țărmul de sud al Mediteranei, cam la jumătatea distanței dintre Alexandria și granița cu Libia. Stațiunea se va integra, spuneau egiptenii, într-o salbă de stațiuni și resorturi care se va întinde de la Alexandria până la Byut Fadit.

Aeroportul internațional Marsa Matruh este un aeroport militar care de ceva timp operează și zboruri civile. Destinația este destul de populară printre turiștii italieni, germani și cei din țările nordice.

Marsa Matruh este o destinație de vacanță foarte bună pentru cei ce vor să sta la plajă, să se bucure de ape cristaline și nisip fin. Hotelurile sunt bune, curate și cu personal primitor și bine pregătit. Grupul nostru a fost cazat la un hotel din lanțul JAZ și am fost foarte mulțumiți de toate serviciile avute.

Țărmul Egiptean al Mediteranei văzut din avion

Ce se poate face în afară de plajă?

De la Marsa Matruh se organizează excursii la Alexandria și El Alamein. Alexandria nu am vizitat-o, dar sunt sigur că merită. La El Alamein este un mic muzeu dedicat Felmareșalului Erwin Rommel celebru pentru cucerirea, în timpul celui de Al II-lea Război Mondial, a nordului Africii. La El Alamein Rommel a pierdut și a fost nevoit să se retragă în Tunisia. La Marsa Matruh este un muzeu de istorie foarte interesant.

O excursie ce nu trebuie ratată este la oaza Siwa, în Marea Mare de Nisip. Este o experiență unică. Accesând link-ul veți putea citi câteva detalii despre oaza Siwa.

Indecisa luptă dintre marea de nisip a Saharei și Marea Mediterană vă vor crea amintiri frumoase și greu de uitat.

Închei cu speranța și dorința ca Marsa Matruh să se bucure de succesul pe care îl merită ca destinație de vacanță.

Marsa Matruh – Muzeul de istorie

La El Alamein

Marsa Matruh

Peisaj de seara

Muzeul Rommel

Marsa Matruh – răsărit de Soare

Marsa Matruh – plajă

Marsa Matruh – vedere dintr-un resort

Marsa Matruh – Mediterana

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...

Astăzi este întâi februarie

Astăzi este întâi februarie și au început înscrierile la ”tombola biletelor” pentru unul dintre cele trei concerte dedicate Anului Nou, oferite de Filarmonica  din Viena. Este vorba de Concertul din 30.12.2026, ora 11, o avanpremieră. De Concertul Nopții de Anul Nou, care are loc pe 31.12.2026, ora 19:30. Și de Concertul de Anul Nou, din 01.01.2027, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Toate cele trei concerte au loc

Mai mult...

10 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Gabriel Barbu spune:

    Din ce in ce mai bine.Locuri frumoase si o prezetare cu talent scriitoricesc.Asta e cusurul tau!

    1. Florentin spune:

      Mulțumesc mult pentru aprecieri! Și, totuși, sunt inginer. 🙂

  2. Elena spune:

    O prezentare foarte frumoasa care iti starneste curiozitatea de a vizita!

    1. Florentin spune:

      Multumesc pentru apreciere!

  3. Emilian Soldan spune:

    Corect scris, ca întotdeauna!

    1. Florentin spune:

      Multumesc pentru aprecieri!

  4. Botez Razvan spune:

    Marsa-Matruh
    Informații utile, concise, interesante, mai ales cele referitoare la obiectivele turistice, altele decât cele referitoare la activitățile legate de plaja.
    Așteptăm astfel de articole în continuare.

    1. Florentin spune:

      Multumesc mult pentru aprecieri! Inscrieti-va la noutati si veti fi la curent cu tot ce voi publica!

  5. Camelia spune:

    Felicitări pentru detaliile descrierii și pentru fotografii!

    1. Florentin spune:

      Multumesc mult!