Siwa, locul unde viața învinge. De mii de ani.
Siwa mi-a contrazis vehement tot ce înțelesesem la școală că este o oază. O oază nu este nicidecum acel loc paradisiac unde existența apei dulci îl transformă într-un loc de escală și liniște pentru caravanele ce străbat împărățiile nisipurilor.
Siwa m-a impresionat extrem de mult. Totul este incredibil. După patru ore și jumătate de mers prin deșert, unde rar vezi cîteva buruieni de care te miri cum reușesc să sfideze moartea adusă de nisipul înfierbântat de Soarele neîndurător, ajungi la un foarte mic defileu, dincolo de care, lumea se schimbă. Defileul este ca un portal între lumi. Lumea din care vii, lumea prin care tocmai ai trecut și lumea în care abia pășești.
Primul contact
Verdele devine brusc, și incredibil, culoarea predominantă. Primii învingători ai nisipului care se zăresc sunt palmierii Phoenix (palmierul de curmale sau finic) cu frunzele lor penate și ramurile cu fructe ce dau în auriu. Apoi măslini, mulți măslini. Se vedeau parcele irigate în care creșteau diverse alte plante dar predominante sunt finicul și măslinul.
Oaza este la aproximativ 19 metri sub nivelul mării și marea subterană ce se ascunde sub deșert trimite izvoare care duc în oază, apa aducătoare de viață.
Fețele oamenilor, arse de soare și sculptate de nisipul purtat de vânturi sunt imaginea vieții grele de acolo. Berberii au învățat să respecte legile și regulile impuse de neîndurătoarea Sahara și și-au clădit viețile după ele. Nimeni nu sfidează deșertul. Ca să trăiești trebuie să te adaptezi regulilor sale și să te strecori printre capcanele întinse de el.
Deșertul nu iartă și nu cruță. Își ia tributul fără să verse măcar o lacrimă de durere sau de bucurie. Durerea cui sau bucuria cui, nu mai contează. Caravanele urmau drumul călăuzit doar de luminile cerului, de Soare și de simțul cămilelor. Orice adiere de vânt aduce pe lângă puțină speranță de răcoare, o mare teamă de norii de nisip pe care îi poate sălta, ascunzând busolele cerului.
Siwa – muntele Gebel al-Mawta
Pășim în oază
Am început vizita cu Gebel al-Mawta (Muntele Morților), un deal conic, transformat în necropolă în timpul dinastiei a două zeci și șasea din perioada greacă, numită Ptolemeică. Aici au fost săpate morminte până în epoca romană dar nu și morminte creștine. Se poate urca până în vârf de unde se vede o panoramă frumoasă a oazei.
Mergând spre fortăreața Shali, un grup de copii berberi, îmbrăcați în straie tradiționale, ne-au primit cu un frumos spectacol pe temele folclorului lor și, bineînțeles, cu curmale, una dintre cele mai mari avuții ale lor. Nu voi putea uita niciodată privirile lor, seninătatea fețelor și decizia clară de a fi neclintiți de nimic în drumul lor spre desăvârșirea destinului.
Unii vor pleca la școli și universități dincolo de nemărginirea nisipului fierbinte, alții vor rămâne aici să urmeze drumul părinților lor iar alții se vor întoarce, după studii, să ușureze viața acestei comunități. Nu voi putea uita niciodată privirile calde și prietenoase ale copiilor ce ne-au întâmpinat, în totală antiteză cu nemilosul deșert care și-a oprit stihiile la marginile oazei și s-a înclinat în fața apei, aducătoare de viață. S-a înclinat cu viclenie și stă la pândă, gata să asmută necruțătorii săi nori de nisip pentru a fura și cea mai mică palmă de verdeață.
Primirea în Siwa
De ce o fortăreață în mijlocul deșertului?
Aceasta a fost prima întrebare către mine însumi și către oricine speram că ar fi știut răspunsul. De ce o fortăreață aici, într-o oază care ar fi refăcut forțele și ar fi salvat viața oricărui temerar ce ar fi înfruntat deșertul? Cine ar fi plecat sute de kilometri cu gânduri mai rele decât chiar drumul până aici? Ei bine, nu toți care scăpau de vicisitudinile deșertului, apreciau adăpostul oazei ca pe o binecuvântare. Mulți voiau să ia totul de ea, de la cei ce o făceau să fie vie, oferind în schimb moarte și robie.
Cetatea Shali este construită din kershif, niște cărămizi tradiționale făcute din noroi, sare din lac și fibre de palmier. Un fel de chirpici. Shali este construită pentru apărare. Străduțe înguste și întortocheate și multe posibilități pentru locuitori de a-și întâmpina oaspeții nepoftiți. Cetatea a avut mult de suferit în timpul bombardamentelor italienilor, în Al II-lea Război Mondial. Pentru lucrările de restaurare, Uniunea Europeana a ajutat cu 600 de mii de EUR.
Cetatea Shali
Viața în oază
La prima vedere, viața în Siwa este ca acum sute de ani dar, privind atent, observi că oamenii sunt mult bine conectați la restul lumii, la lumea noastră, a tuturor pământenilor. Accesul la informație se vede clar. Autoturismele au depășit ca număr atelajele cu măgăruși sau catâri. Cu mult. Sacalele de apă au fost înlocuite de prea răspânditele PET-uri. Telefonia mobilă nu este un secret pentru nimeni iar localizarea prin GPS este folosită de foarte mulți automobiliști, în special de cei ce oferă Jeep Safari. Dar viața în oază nu o poți înțelege în câteva ore. E nevoie să trăiești aici un timp. O lună, un an.
Marea Mare de Nisip
Am plecat într-un Jeep Safari. Am văzut un alt deșert decât văzuserăm până aici. Am intrat în lumea dunelor, a operelor vânturilor care au cerut sute și mii de ani pentru a fi create. Aici am înțeles clar că deșertul face regulile. Nisipul înghițea fiecare rază de soare și se înfierbânta devenind de neatins. După ce treceai de prima dună nu mai știai unde ești. Pământul nu-ți oferea decât un singur reper, dune. Nouă ne păreau toate la fel. Localnicii, în schimb știau exact unde sunt, unde vor să ajungă și unde trebuie să se întoarcă. Cerul n-avea nici dune și nici nori. Doar devenea și el nisipiu ca să te simți și mai rătăcit pe o planetă pe care o credeai a ta. Deșertul este presărat cu surprize. Printre dune se găsesc izvoare cu apă sărată sau cu apă dulce. Au creat mici lacuri iar păsările au adus icre pe picioarele lor și, unde au fost îndeplinite toate condițiile sunt și pești.
Marea Mare de Nisip
Prezentul și viitorul
Economia oazei s-a bazat pe schimbul de mărfuri produse aici cu ce nu se producea aici și le erau necesare. Se spune că cele mai bune curmale din lume sunt cele cultivate aici, în Siwa. Măslinele și uleiul de măsline sunt alte bogății ale oazei cărora li se adaugă sarea. Astăzi se cultivă și legume și se experimentează și aclimatizează și alte soiuri de pomi.
Turismul, care în trecut însemna odihna caravanelor, astăzi este cea mai importantă ramură a economiei. El a crescut toate celelalte ramuri.
Siwa a devenit o atracție pentru turiști din toate colțurile lumii: oameni simpli, temerari și chiar capete încoronate. Hoteluri sunt de toate categoriile de confort. Noi n-am înnoptat în Siwa, cu toate regretele. Dar am avut un prânz minunat la hotelul care a găzduit-o pe Prințesa Diana când aceasta a vizitat oaza. Hotelul este în marginea deșertului, este construit tradițional și nu este conectat la rețeaua de electrificare. Serviciile sunt la cel mai ridicat nivel.
Siwa este un loc unde mi-ar plăcea să petrec măcar două nopți, ca să simt mai bine viața organizată aproape ca într-un stup.
Camera care a găzduit-o pe Prințesa Diana
Grădini în Siwa
Siwa
Lac sărat în Siwa
Frumoasa fetiță ce ne-a oferit curmale
Curmal
Lac cu apă dulce între dune
Pești în lacul din Marea Mare de Nisip
Cu cel ce ne-a asigurat paza
Shali
Un hotel în fortăreață
Lac sărat în Siwa
Shali
Un ceai în deșert
Hotelul Adrere Amellal, gazda Prințesei Diana
O nouă livadă de măslini cu instalație de irigare
Izvor în deșert
Jeep Safari
O parte din Siwa văzute de pe Muntele Gebel al-Mawta
