fbpx

Marsa Matruh – granița Saharei cu Mediterana

44 distribuiri

Marsa Matruh este o nouă destinație cu zbor charter din București. Am avut plăcerea să merg într-un info trip organizat de Christian Tour în această destinație nouă pentru pachete cu zbor charter. Mulțumesc Edelweiss Travel pentru suport!

Zborul cu Animawings a fost OK. Sper să-mi facă abonament că sunt la al cincilea pe anul acesta.

Aproape de sosire

La apropierea de aeroport deșertul brăzdat de rânduri de nori albi, subțiri ca lamele storurilor ce taie o parte din razele neîndurătoare ale soarelui, ne-a dezvăluit o față pe care nu o mai văzusem. Apele subterane ale Saharei încurajau ici-colo înființarea de plantații de smochini sau de palmieri Phoenix pentru minunatele lor fructe, curmalele. Marea care scălda marginea Saharei, văzută de sus, promitea plaje superbe.

Cursa charter care leagă Bucureștiul de Marsa Matruh a aterizat pe aeroportul militar care de pe la jumătatea anilor ’90 permite și trafic civil. Un aeroport cu o aerogară mică ce promite ca în scurt timp să aibă toate facilitățile unui aeroport de pasageri. Zborul nostru a fost primit ca un zbor inaugural, cu jeturi de apă. Autoritățile locale, în frunte cu primarul, ne-au întâmpinat cu flori și ciocolată. Pentru că a fost zborul inaugural al charterului Bucuresti – Marsa Matruh.

Destinația este foarte apreciată de turiști din Europa de vest, în special de italieni și germani.

Aeronava Animawings la aterizarea la Marsa Matruh

Pornim spre mare

Drumul până la țărmul Mediteranei este o colecție completă a contrastelor. A contrastului dintre deșert și grădinile tropicale, dintre uscătură și imensitatea mării, dintre sărăcie și opulență, dintre haosul iarmarocului oriental și ordinea strictă a resorturilor de lux. Aceste contraste sunt specifice lumilor orientale. Am văzut un drum cu mai multe pungi și PET-uri aruncate pe marginile sale decât în România.

Gazda noastră a fost Hotelul Jaz Almaza Bay, de 5 stele, membru al lanțului JAZ Hotel Group, un lanț renumit pentru calitatea și standardele sale ridicate.

Începem vizitele

De acum ne-am lăsat pe mâinile colegilor de la TRAVCO, un important tour operator egiptean care operează și pe țărmul Mediteranei. Nu înainte de a savura în liniște cea mai bună cafea făcută de o mașină. Tare, foarte tare și din cafea naturală.

Am vizitat hoteluri și repere mai importante ale destinației. Dintre ele amintesc Plaja Cleopatra, Grota lui Rommel, celebrul strateg german din al Doilea Război Mondial și cât am reușit din strada Alexandriei din Marsa Matruh.

Orașul era la ora închiderii magazinelor. Forfota orientală și circulația intensă și ”la mica înțelegere” ne-a și amuzat, ne-a și obosit un pic.

Plaja Almaza printre palmieri

Spre Marea Mare de Nisip

Punctul forte a fost excursia în Oaza Siwa. Drumul destul de lung (cu autocarul cam 4 ore pe sens cu câte o pauză de 30 de minute). Peisajul sărac. Deșert cât vezi cu ochii. Ici, colo, câte o tufă de plate ale deșertului, câteva cămile și un aeroport militar. Dintr-o dată, printre dunele pietrificate se zărește vegetație. Impresionant! Palmieri Phoenix (să le zicem curmali), măslini, lacuri, sisteme de irigații te fac să crezi că trăiești un miraj. Jeep Safari merită făcut. Adrenalină, peisaje, dune, izvoare și ochiuri de apă printre dune. Impresionant este că egiptenii aveau deja o autostradă spre Siwa dar pe ici, pe colo s-a mai deteriorat și au decis să facă alta. Pe cea veche sunt porțiuni foarte mari unde autocarul ne-a dus confortabil cu 100 km/oră. Practic porțiunile rele au fost doar câteva, hai să zicem un total de 20, maxim 25 de minute. Repet, adunate într-un total.

Despre Siwa voi scrie un articol dedicat. M-a impresionat prea mult ca să mă zgârcesc la cuvinte.

Concluzii

Destinația Marsa Matruh este o concurentă serioasă pentru destinații mediteraneene deja consacrate pe piața noastră. Hoteluri bune, servicii foarte bune, curățenie exemplară și standarde ridicate. Pot să spun că aici am mâncat cel mai bine. Raportat la vizitele anterioare în lumea arabă și a Asiei Mici. Egiptul cel încărcat de istorie dovedește că știe să facă turism la cel mai înalt nivel de calitate și este umăr la umăr cu tot ce e nou în acest domeniu. Ofertele de vacanțe aici, la Marsa Matruh, sunt foarte bune.

Plajele sunt cu nisip fin și moale, intrări line în apa cu o împletire atât de armonioasă a tuturor nuanțelor de turquoise și albastru. Resorturile sunt ideale pentru o săptămână de relaxare și leneveală la mare. Amatorii de excursii pot vizita Cairo, piramidele de la Giza, Alexandria, cel mai frumos oraș din lume (din toate timpurile) care poartă numele lui Alexandru cel Mare, orașul Marsa Matruh și oaza Siwa. Dacă cineva le vrea pe toate, o săptămână e prea puțin.

Mergeți în vacanță la Marsa Matruh și nu veți regreta!

Primirea la Marsa Matruh

Suburbie a Marsa Matruh

Marsa Matruh – Muzeul de Istorie

Deșertul și marea

Plaja Cleopatra

Răsărit de Soare la Almaza Bay

Sahara

Plaja Almaza

Cale ferată în deșert

Culturi de palmieri Phoenix în deșert

Plaja El Alamein

Fortăreața Shali din Oaza Siwa

Plajă în El Alamein

Plajă în El Alamein

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...
Palacio de Cibeles din Madrid, una dintre cele mai frumoase clădiri emblematice ale capitalei Spaniei

Din nou la Madrid

Din nou la Madrid, da! Orașul acesta mă atrage ca un magnet. Poate vă întrebați ”ce se poate face atâta la Madrid?” Ce să faci în Madrid – ghid practic și jurnal de călătorie Ce să faci în Madrid? Este una din primele întrebări pe care ți le pui atunci când planifici să vizitezi această metropolă europeană. Răspunsul? Mai multe decât te aștepți. Madrid nu este doar o capitală, ci

Mai mult...
Volkswagen Transporter T1 roșu-alb într-un camping

Ce știm despre Volkswagen Transporter T1, simbolul libertății?

  Chiar, ce știm despre Volkswagen Transporter T1? Că știm mai multe sau mai puține, un lucru este cert, 90% dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, când vedem un Volkswagen Transporter T1, ne gândim la vacanță. Deși a fost extrem de versatil și a avut multiple utilizări, aceea de mașină de vacanță a rămas cel mai bine imprimată în conștiința oamenilor. Dacă nu știm prea multe, hai să

Mai mult...
Fântâna Carnavalului din Mainz, unul dintre simbolurile orașului

O zi e prea puțin pentru Mainz

O zi e prea puțin pentru Mainz. Pentru că orașul te atrage și te cucerește pas cu pas. Ca mai toate locurile din Germania. De când am aflat câte ceva despre Mainz, mi-am dorit să-l văd. Măcar în fugă. În cadrul GTM 2026, unul din Pre Convention Tour pornea de la Mainz și avea o zi dedicată lui. M-am bucurat mult, mai ales că includea și Heidelberg, orașul universitar pe

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *