fbpx

Marea de cristal a Greciei

1 distribuiri

Marea de cristal a Greciei este o varianță excelentă, dacă la România sau Bulgaria nu ați găsit motiv să vă opriți. Adică să petreceți vacanța acolo. Dar Grecia, din punct de vedere turistic, e foarte mare. Are foarte multe oferte, de toate felurile. E accesibilă atât cu autoturismul propriu sau autocar cât și cu avionul. Nici distanțele nu sunt chiar mici, de la frontiera de nord, pe unde am intra noi, pe cale rutieră, în Grecia. Sunt aproape 1000 de kilometri de la Promachonas până în sudul Peloponezului și aproape 1300 dacă intrăm pe la Ormenio.

Azi mă voi opri la Macedonia de Est și Tracia, zona continentală, care se întinde, pe țărm, de la Ofriniou până la granița cu Turcia. Aici se ajunge cu autoturismul propriu, intrând în Grecia pe la Promachonas, Makaza sau Ormenio. Cele mai optate sunt Promachonas și Makaza. De la București, prin Promachonas, până la Ofriniou sunt 690 km care necesită 8 ore și 40 de minute de condus, prin Ormenio, până la Alexandroupoli sunt 555 km care necesită 8 ore de condus, iar prin Makaza, tot până la Alexandroupoli, sunt 530 km care necesită tot 8 ore de condus.

Bun venit în Grecia!

Imediat ce veți traversa munții Rodopi, vă veți cufunda în clima mediteraneeană a Greciei. Vegetația se va schimba și drumurile vor fi străjuite de măslini și chiparoși. Voi începe o scurtă înșiruire de recomandări de vacanță pornind din Est.

Alexandroupoli este un mic orășel, port la Marea Egee care își are numele de la Regele Alexandru I al Greciei, dezvoltat dintr-un sat de pescari, de către grecii izgoniți din Turcia. Plajele sale sunt, în majoritate, cu nisip fin, nu prea late și scăldate de limpezile ape ale Egeei. Orașul are o ofertă foarte vastă de taverne, care fac tot farmecul Greciei. La capitolul cazare, orașul și împrejurimile sale vă așteaptă cu studiouri, apartamente și hoteluri de la două stele până la hoteluri de lux, cu camere cu piscină privată și absolut toate variantele de masă. Alexandroupoli este portul de plecare a feribotului spre insula Samothraki, dar despre insule voi vorbi în zilele viitoare.

Alexandroupoli – Farul

Hai spre vest!

Pornind spre vest, țărmul are numeroase plaje mai largi sau mai înguste, mai puțin cunoscute, precum Petrota, Ismaros sau mai cunoscute, precum Fanari. Urmează Delta și Rezervația Naturală Delta Nestosului și apoi plajele din zona orașului Kavala.

Kavala este un oraș superb. Are vestigii istorice, muzee, plaje, taverne și cam tot ce căutăm pentru frumusețea vacanțelor noastre. Apeductul și Fortăreața nu vor putea trece neobservate. Orașul a fost cândva, nu de mult, regele neîncoronat al tutunului și industriei țigaretelor. Vremurile s-au schimbat iar depozitele și fabricile de țigări au, astăzi, alte utilizări (muzee, galerii de artă, centre comerciale, etc). Portul Kavala este punct de plecare pentru linii de ferryboat spre Pireu, trecând prin mai multe insule din Marea Egee.

Pe faleză, de la un capăt la altul al orașului este o salbă de taverne, una mai atractivă ca alta, cu preparate de marcă din bucătăria elenă, mediteraneeană, dar și internațională. Orașul este destul de cosmopolit și bine conectat la lumea zilelor noastre. Amatorii de mâncăruri asiatice sau de pe alte meleaguri nu vor fi dezamăgiți.

Continuăm spre vest. Urmează două golfuri frumoase cu plaje înguste, la Nea Irakitsa și Nea Peramos, două sate în plină dezvoltare pentru turism. Am petrecut două vacanțe în aceste sate și mi-au rămas amintiri frumoase. Oamenii primitori, zâmbitori și calzi. Aproape de Kavala dar mult mai liniștite. De aici, spre vest, urmează o salbă de plaje amenajate și câteva sălbatice, cu nisip fin sau pietricele. Amatorii de pescuit au destule locuri pentru pasiunea lor și, se sune, că pe aici se capturează cei mai mari pești Fagri.

Ofriniou este o stațiune care a explodat în ultimii 5-­6 ani și pare că nu vrea să se oprească până nu intră în hora marilor stațiuni din această parte a lumii. În fiecare sezon apar hoteluri, case de vacanță sau case de apartamente noi.

Kavala, Apeductul

Ce mai e în afară de plaje?

Zona este frumoasă și are ce arăta și în afara plajelor și orașelor. Peștera Alistrati, cascada Mesoropi, ruinele orașului antic Philippi. Eu am rătăcit printre podgorii, fascinat fiind de vițele ordonate pline de struguri ce arătau ca fetele frumoase împodobite cu salbe aurii. Sunt mulți producători de vinuri excelente în zonă. Eu am fost la o degustare de vinuri la o cramă ale cărei vinuri m­-au impresionat cu calitatea lor.

Vom continua călătoria în Grecia.

Vacanță plăcută!

Podgorie în Paggaio

Kavala

Kavala – Fortareața

Nea Iraklitsa

Vinărie

Plajă în Nea Peramos

Turnul Apollonia

Kavala, vedere dinspre vest

plaja Liquid

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Astăzi este întâi februarie

Astăzi este întâi februarie și au început înscrierile la ”tombola biletelor” pentru unul dintre cele trei concerte dedicate Anului Nou, oferite de Filarmonica  din Viena. Este vorba de Concertul din 30.12.2026, ora 11, o avanpremieră. De Concertul Nopții de Anul Nou, care are loc pe 31.12.2026, ora 19:30. Și de Concertul de Anul Nou, din 01.01.2027, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Toate cele trei concerte au loc

Mai mult...
Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *