fbpx

jurnal

Alexandria

Alexandria este un orășel din sudul României, reședința județului Teleorman, la ora aceasta, unul dintre cele mai sărace județe ale țării. Chinurile facerii Alexandria este un oraș tânăr. Întemeierea lui a avut destule piedici și doar ambiția celor care au pornit să facă asta a făcut-o posibilă. Sătui de prevederile Regulamentului Organic, ”Constituția” din acele vremuri, la 1832, un grup de ”boiernași și negustori” din Zimnicea și Mavrodin, au decis

Citește mai mult

Marea de Plastic

Marea de Plastic din Andalusia a mai fost amintită, în fugă, într-un articol mai vechi. Atunci aflasem de ea de la localnici. Mulți o știau că este, că i se zice așa, dar nu o văzuseră în toată mărimea și, să zicem, splendoarea ei. Nici eu n-am putut să o văd când am vizitat un pic din Andalusia. Se vede doar de sus. Chiar de pe culmile munțișorilor ce au

Citește mai mult

Sicilia

Sicilia este cea mai mare insulă din Mediterană. Este una din regiunile Italiei, care a devenit autonomă în 1946. Istoria insulei este una lungă și, de la un moment dat, foarte zbuciumată. Primele urme lăsate de civilizația umană au fost datate ca fiind mai vechi de 11 milenii înainte de Hristos. O fugă prin istorie Pe la 750 Î.Hr. pe insulă erau colonii feniciene și grecești. Apoi au venit romanii,

Citește mai mult

Rabat

Rabat, capitala Marocului, este, ca mărime, abia al șaptelea oraș al țării. De la începuturi Orașul a fost fondat de de almohazi, în secolul al XII-lea, pe țărmul Atlanticului, la vărsarea râului Bou Regreg . La început a avut creștere dar aceasta s-a oprit după înlăturarea almohazilor de la putere. Califul almohad Abu yusuf Ya’qub al – Mansur a pornit aici un proiect grandios de construire a unei noi capitale

Citește mai mult

Sustenabilitate

Sustenabilitate este unul dintre cele mai auzite cuvinte de ceva timp. De câțiva ani, chiar. A devenit un fel de cuvânt magic, soluția mult așteptată sau singura variantă ce ne-a mai rămas. Evident că dacă a ajuns ”la modă” este folosit și de foarte mulți care chiar nu știu nici ce însemnă, nici ce vrea să  exprime, dar, mai ales, nici ce trebuie făcut pentru a fi în ton cu

Citește mai mult

Se deschid Piețele de Crăciun

Se deschid Piețele de Crăciun în toată lumea. Cum a început? Originea lor, strict ca piețe de Crăciun, așa cum am spus și în articole anterioare, este în Germania, la Dresda, în 1434. Numele a fost Striezelmarkt și vine de la Striezel, care este o prăjitură specifică zonei și acestei perioade a anului. E bine de notat că tocmai produsele locale și zonale au autenticitatea, originalitatea și asigură viabilitatea acestor

Citește mai mult

TTR 2023, ediția de toamnă

TTR 2023, ediția de toamnă este în plină desfășurare la Romexpo. A început ieri și își va închide porțile duminică, 12 noiembrie. Am fost ieri. Am ajuns puțin mai târziu de ora 12. Parcarea plină. Putea fi un motiv de bucurie și speranța că voi vizita un târg de turism adevărat. O parte din speranțele privind calitatea târgului mi-au fost spulberate înainte de intrare. Prin pereții pavilionului B2 răzbătea puternic

Citește mai mult

Marsa Matruh revine

Marsa Matruh revine în atenția turiștilor români. La Târgul de Turism al României care își va deschide porțile pe 9 noiembrie, va fi lansată cursa charter și destinația Marsa Matruh. Destinația a mai fost luată în calcul A mai existat intenția aceasta, în 2021. Din păcate nu este deloc ușor să deschizi o linie de charter. Atunci, în 2021, am avut ocazia să merg la inaugurarea cursei și a destinației.

Citește mai mult

Prima dată în Casablanca

Prima dată în Casablanca am fost de curând. Doream să văd Marocul. Cât se putea, dar să fie cât mai mult. Precum am promis, voi relata vizita mea în Maroc și o voi împleti cu informații și concluzii în câteva articole mai scurte. De la aeroportul Menara din Marrakech se ajunge la Casablanca, străbătând cei 250 de km ai autostrăzii A3. Cu autocarul s-au făcut puțin peste 3 ore și

Citește mai mult

Marele NU

Marele NU a fost un moment de cotitură în istoria mondială. Cu acest mare Nu, grecii au întors soarta lumii și au demonstrat că Axa poate fi înfruntată și învinsă. Ce este ”Marele NU”? La 28 octombrie 1940, puțin după ora 3 dimineața, ambasadorul Italiei la Atena, Emanuele Grazzi, i-a înmânat premierului elen, Generalul Ioannis Metaxas, ultimatumul dictatorului fascist Benito Mussolini, prin care acesta solicita Greciei să permită accesul trupelor

Citește mai mult