fbpx

Albania, un star în devenire?

59 distribuiri

Albania un star în devenire? Adică o stea printre destinațiile de vacanțe litorale? Vom vedea. Are mari șanse.

Albania o țară mică, dar cu ambiții mari? Da! Albania are ambiții mari, cel puțin în ceea ce privește turismul.

Ce are Albania de arătat

Dacă ne uităm pe hartă, Albania parcă e făcută pentru turism. Relieful se ridică de la cota zero, pe malul mărilor Adriatică și Ionică, până la 2764 de metri, în vârful Muntelui Korab. Practic munții înconjoară țara, cu excepția coastei de vest. În nord sunt Alpii Albanezi, la est Munții Korab, in sud-est Munții Pindului, Munții Skanderbeg și în sud-vest Munții Ceraunieni.

Albania împarte cu Muntenegru cel mai mare lac din sudul Europei, Lacul Schodër și are ieșire unul dintre cele mai vechi din lume, Lacul Ohrid. De asemenea, în această mică țară sunt 15 Parcuri Naționale, 4 arii de conservare a zonelor umede, o rezervație a biosferei și aproape 800 de alte zone de protejare și conservare.

Clima în Albania este mediteraneeană pe coasta de vest și continentală, cu 4 anotimpuri, în partea centrală și de est, în zona muntoasă.

Nu în ultimul rând, Albania este un fel de ultim bastion al lumii bizantine din Balcani, cu tradiții și preparate pe care, în trecut, le duseseră în tot spațiul balcanic

.Albania, atmosfera balcanica

Albania, atmosfera balcanica

Care este ASUL?

Dar asul din mâneca Albaniei este zona litorală. Albania are 446 de kilometri de țărm la Marea Adriatică și Marea Ionică.

De la plaja Velipoja, din nord și până la Colonialit, aproape de granița cu Grecia, Albania are o salbă de plaje și stațiuni litorale, mai mari sau mai mici sau, unele, chiar în devenire.

Anul trecut, spun autoritățile albaneze, țara a fost vizitată e peste 7,5 milioane de turiști străini. O cifra absolut impresionantă pentru o țară cu nici trei milioane de locuitori.

Numărul turiștilor români care aleg Albania pentru a petrece vacanța este în creștere. Albanezii speră ca țara lor să urce pe podiumul destinațiilor de vacanțe de vară pentru români. Să vedem dacă va fi așa. Din discuțiile purtate cu turiști români care au fost în vacanță în Albania anul acesta, iar unii și în trecut, reiese că Albania este o destinație în creștere, cu plusuri și minusuri. Până la urmă subiectivismul primează și statisticile se pot face strict pe cifre concrete. Este greu e stabilit dacă este cea mai frumoasă, cea mai primitoare, etc. Doar că a fost preferată de X turiști.

Albania, oraș în golf

Anul acesta, cele mai multe nemulțumiri au fost la adresa calității serviciilor, pe fonul lipsei de personal. Oricum, mult mai puține aspecte negative decât cele semnalate pe litoralul nostru. Alte nemulțumiri sunt cauzate de imposibilitatea efectuării plăților cu cardul, de tarifele mari pentru roaming la telefonia mobilă (lucru la care și operatorii români au o mare contribuție).

În rest, ape limpezi, peisaje amuțitoare, atmosferă de vacanță și oferte pentru toate gusturile.

Pentru a câștiga turiștii români, lupta o dă cu Grecia, Bulgaria, Turcia și Litoralul Nostru.  Momentan, segmentul disputat este cel al turiștilor ce preferă călătoria cu autoturismul propriu sau cu autocarul.

Albania, Ksamil

Albania

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Vedere panoramică asupra orașului Nisa, punct de plecare pentru Train des Merveilles

Train des Merveilles

Train des Merveilles, în traducere, Trenul Minunilor este un tren turistic din sudul Franței, care urmează un traseu de doar 70 de kilometri, prin unele dintre cele mai pitorești zone ale Franței. Linia a fost inaugurată la 30 octombrie 1928. Ochii specialiștilor în turism i-a atras mult mai târziu. Trenul turistic denumit Train des Merveilles a fost introdus în circulație în septembrie 2002. De atunci, linia a fost modernizată în

Mai mult...
Vedere panoramica asupra orasului Dresda cu Biserica Frauenkirche si raul Elba

Dresda este orașul care a învins istoria

Dresda este orașul care a învins istoria. Arhitectura predominant Barocă face din Dresda un oraș care te lasă înmărmurit de la prima privire. Dacă vrei să știi ce să vizitezi în Dresda, acest ghid își va dezvălui farmecul ”Florenței de pe Elba”. Am fost la Dresda cu mulți ani în urmă, într-o regretabilă fugă. Programul a fost foarte încărcat, la fel ca în cel mai recent City Break al meu.

Mai mult...
Avioane Lufthansa pe pista unui aeroport

Ce știți despre aeronava „Freising”? Primul zbor Lufthansa cu internet Starlink

Ce știți despre aeronava ”Freising” aparținând companiei Lufthansa? Probabil mai nimic. Nici eu n-am știut nimic până în august. Hai să vă spun și vouă! Freising este numele unui A 320neo din flota Lufthansa Group. La începutul lunii august a intrat în hangarul Lufthansa Technik de pe aeroportul Berlin Brandenburg pentru revizii tehnice periodice. În același timp specialiștii Lufthansa au montat antenele și tot ce trebuia pentru ca la ieșirea

Mai mult...
Egretă mare albă stând pe pietre în Delta Dunării

Delta Dunării

Delta Dunării a fost prima pe lista ea de dorințe toată copilăria. Am reușit să ajung la sfârșitul clasei a IX-a, cu expediție școlară, cu cortul. Nu am stat mult și am văzut Delta doar din ”pasager”, între Tulcea și Sulina. Camparea a fost la Sulina. Am fost încântat și dezamăgit în egală măsură. Văzusem că frumusețea Deltei e reală, dar de la distanță și prea puțin. Mai târziu aveam

Mai mult...
Parcul Palatului Schönbrunn din Viena, cu Gloriette în fundal

Vine Summer Night Concert la Schönbrunn!

Vine Summer Night Concert la Schönbrunn, pe 19 iunie!  Primele acorduri ale mult-așteptatului eveniment în aer liber, din parcul palatului, se vor face auzite la ora 20:45, ora locală. Concertul susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena este un omagiu adus tuturor, nu doar melomanilor, la finalul stagiunii. Cum v-am spus, Summer Night Concert are loc în parcul Palatului Schönbrunn, între Palat și Fântâna Neptun. Intrarea este liberă. Tradiția acestui concert

Mai mult...
Cazinoul din Constanța, un simbol pe malul Mării Negre

Responsabilitatea și competența la români

Responsabilitatea și competența la români sunt clar întrecute de iresponsabilitate împletită strâns cu incompetență. Asta ne afectează toate domeniile. Evident și turismul. Apoi ne întrebăm de ce nu merg lucrurile și, mai mult, începem să dăm vina pe străini. Că nu ne aud și ne e mai ușor. La fel se întâmplă și în turism. Cei cărora ar trebui să le pese cel mai mult de turiști sunt total dezinteresați

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *