Delta Dunării

Delta Dunării a fost prima pe lista ea de dorințe toată copilăria. Am reușit să ajung la sfârșitul clasei a IX-a, cu expediție școlară, cu cortul. Nu am stat mult și am văzut Delta doar din ”pasager”, între Tulcea și Sulina. Camparea a fost la Sulina. Am fost încântat și dezamăgit în egală măsură. Văzusem că frumusețea Deltei e reală, dar de la distanță și prea puțin.

Mai târziu aveam să merg în Deltă frecvent, uneori și de 3, 4 ori pe an. Prinsesem pasiunea pescuitului. Mergeam în diverse locuri și frumusețea Deltei fascina mai mult decât visul la ”marea captură”. Marea captură n-a venit niciodată. Pasiunea pentru pescuit s-a estompat dramatic, dar fascinația Deltei a rămas.

Am mers în Deltă singur, cu prieteni, cu mici grupuri, în călătorii de informare organizate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism și mereu am găsit altă Deltă, o Delta Dunării pe care nu o mai văzusem până atunci.

Pentru mine, aceasta e cea mai mare fascinație a Deltei. E ca o fată frumoasă care se îmbracă mereu altfel, spre încântarea tuturor.

Cine e bine să-ți arate delta?

Intrăm în spectacolul naturii

Vărsarea Dunării în mare

Pe canale și lacuri

La Stejarul Îngenunchiat

Cum a fost

Delta trebuie arătată de către localnici

Un alt lucru, cel mai important, este ca Delta să-ți fie arătată de un iubitor al ei și, în același timp, foarte bun cunoscător al fiecărui colțișor. Eu am găsit acei oameni. Frații Adrian și Florin Oprișan. Din nefericire, Adi s-a grăbit să plece la ceruri, dar ghidajele lui prin lumea Deltei nu le vom uita niciodată.

Am fost la prietenul nostru, Florin, la Crișan, la Pensiunea Oprișan. Un grup de 13 persoane. Are o afacere de familie. Sunt foarte atenți cu oaspeții, excursiile sunt foarte bine organizate, pe trasee frumoase, astfel încât să simți și să trăiești farmecul Deltei.

În drum spre Murighiol, unde urma să lăsăm mașinile și să ne preia Florin cu bărcile, am vizitat Cheile Dobrogei și Cetatea Enisala. Am ajuns la ora stabilită. Eram un pic îngrijorați că vremea nu se anunța prea favorabilă. Dar am avut noroc și n-a mai plouat în fiecare zi, așa cum se prognozase. N-a mai plouat deloc. Ne-am putut bucura de fiecare clipă a escapadei noastre.

Intrăm în spectacolul naturii

Am bănuit că va fi mai frumos ca niciodată de când am plecat din Murighiol. Multe păsări care în trecut se sfiau să se lase admirate, acum se minunau de nesațul cu care le priveam și le fotografiam.

Am pornit pe Dunărea Veche până la Canalul Uzlina pe care l-am urmat. Stârci cenușii scrutau adâncul ici, colo, cu speranța că vor avea o cină pe cinste. Apoi, la intrarea pe lacul Uzlina unde încă mai rezistă trunchiurile unor copaci căzuți, am văzut, pentru prima dată un țigănuș. Erau atât de multe specii că nu știai pe care să le admiri până nu-și iau zborul. Pelicani, chire mici, chire, pescăruși, cormorani. Parcă veniseră să ne deschidă poarta Deltei.

Aproape de micuțul culoar dintre lacul Uzlina și lacul Isac am văzut și o grațioasă lebădă ce mergea la culcușul din stufăriș, urmată de puiuții ei. Până la pensiunea Oprișan, gazda noastră, am putut admira multe păsări. Mai multe ca oricând. Stârcii cenușii parcă invadaseră Delta, atât au fost de mulți.

După o seară minunată, în care ne-am bucurat de o cină deltaică, în mijlocul familiei Oprișan, am depănat amintiri din vizitele anterioare și am spus bancuri. Ne-am culcat cu speranța că vremea va juca o festă știriștilor și va fi de partea noastră.

Vărsarea Dunării în mare

Zorii ne-au dat speranțe. Am pornit pe Canalul Sulina spre unul dintre cele trei locuri unde Dunărea își dăruiește apele adunate, lacrimile și suferința străpungerii stâncilor din anevoiosul său drum, Mării Negre. Am avut bucuria să vedem și un vultur Codalb.

Sulina acel oraș cosmopolit unde Comisia Europeană a Dunării și-a făcut sediu, ne-a surprins în mod neplăcut. Orașul este mai trist decât a fost la ultima mea vizită. Păcat de potențialul pe care îl are, dacă nu are edili care să se ocupe de el.

La vărsarea Dunării în Marea Neagră, pe lângă spectacolul împletirii apelor, am fost salutați și de câțiva delfini. Ne-au surprins atât de mult încât nu am reușit să-i și fotografiem.

Plaja din Sulina destul de puțin accesată, în comparație cu ce am găsit aici în 2020. Am vizitat Farul Comisiei Europene și apoi am pornit spre Crișan. Ziua a fost una reușită.

 

Pe canale și lacuri

În ziua următoare am pornit spre Mila 23. Pe Dunărea Veche și apoi pe canale și lacuri. A fost o zi perfectă. Din Dunărea Veche am intrat pe Canalul Bogdaproste care ne-a dus în lacul cu același nume. Apoi La Amiază, un lac mai mic, urmat de Trei Iezere și de aici, pe Canalul Eracle am ajuns la Mila 23. Așa cum am mai spus, atât de multe păsări ca anul acesta n-am văzut nicicând. Pe Trei Iezere am asistat, pentru prima dată, la ”spectacolul” prânzului unei colonii de pelicani. Pentru a fi mai siguri de hrană, aceștia colaborează cu cormoranii care se scufundă și agită peștii din care se hrănesc toți.

Mila 23 este locul de naștere al marelui canoist român Ivan Patzaichin. Aici s-a deschis un muzeu dedicat lui și a fost un bun loc să ne reamintim momentele în care ne-a umplut inimile de bucurie, dar ne-a ridicat și emoțiile la cel mai înalt nivel. Precum memorabila cursă de calificare, la Munchen, în 1972, când i s-a rupt pagaia, dar ambiția lui fără margini l-a făcut să vâslească cu ea ruptă. Cursa de recalificare și finala le-a câștigat categoric.

Pădurea Caraorman

În ultima zi plină, am mers la Pădurea Caraorman. Dunărea, care își are izvoarele în Munții Pădurea Neagră, la vărsare, în Marea Neagră, a prins între două brațe ale sale, încă o Pădure Neagră.

Pădurea Caraorman și Pădurea Letea sunt cele mai nordice păduri cu vegetație subtropicală din Europa. Ambele sunt arii strict protejate, iar vizitatorii trebuie să urmeze trasee strict stabilite și numai sub îndrumarea ghizilor autorizați.

Pădurea, istoria ei și a satului Caraorman sunt impresionante. Vă las să le aflați la fața locului, de la oamenii deltei.

Pădurea a crescut pe Grindul Caraorman, format în mii de ani din cordoane marine de nisip. Nu este o pădure clasică cu densitate constantă, este formată din pâlcuri de vegetație densă separate de fâșii aride de nisip. Aici sunt cele mai mari dune mișcătoare din România, unele cu înălțimi care depășesc 7 metri. Pâlcurile de vegetație sunt populate de stejari seculari ce ating ușor înălțimi de 30 de metri și lianele mediteraneene (grecești) care împiedică lumina să pătrundă și creează o atmosferă misterioasă.

Vedeta este Stejarul Îngenunchiat, un stejar ale cărui ramuri s-au lăsat sub propria greutate până au atins pământul și le-au dat rădăcini. Se estimează că ar avea între 400 și 700 de ani. Plaja este așa de largă pentru că pădurea a crescut într-un mediu nisipos unic, diferit de toate celelalte areale.

Cum a fost:

Și cu această experiență timpul a trecut și în ziua următoare urma inevitabila despărțire temporară de deltă.

A fost frumos și a fost bine. Foarte bine. Plecăm cu dorința de a reveni.

Gazda noastră a fost o familie de localnici ai deltei oameni care o cunosc, o respectă și o iubesc mult. Ne-au primit în familia lor, au gătit după rețetele deltei și au împărțit mâncarea cu noi.

Mulțumim mult familiei Oprișan!