Am fost ieri într-o vizită la Zimnicea, orașul meu natal. Merg aici cu o oarecare frecvență. Ieri m-am uitat îndelung la el, n-am mai mers după amintirile tinereții mele. Mai trist decât ieri nu am văzut niciodată acest mic orășel dunărean.
Gara, cândva poarta principală a orașului se năruie sub privirile neputincioase ale localnicilor și sub cele indiferente ale celor ce sunt plătiți să nu lase să se-ntâmple asta. Acoperișul nu o mai apără bine nici de razele soarelui iar ploaia trece cum vrea ea. Probabil că la prima ninsoare se va prabuși. Păcat!
Căldura din apropierea prânzului unei duminici de început de august părea să țină oamenii în case. Portul era pustiu. Dunărea, foarte scăzută, legăna molcom cele câteva ambarcațiuni ancorate la malul nostru.
Am pornit pe străzile din centru și mi-au dat lacrimile. Arată a oraș părăsit. Magazinul general, Donaris, nu-și găsește utilitate, unele dintre proverbialele blocuri neterminate au luat în gazdă autoturisme, Casa de Cultură are lacăte mari pe uși, menite parcă să oprească cultura să scape pe străzi, clădiri din proprietatea administrației așteaptă triste să le întindă cineva o mână de ajutor.
Intrarile in bătrânul parc sunt neschimbate (cea dinspre oraș alterată de o pancartă care subliniază că, totuți, orașul are o primărie). În mijlocul parcului, statuia eroului necunoscut, celebrul ”Tudorică” pare că se întreabă pentru ce s-a jertfit el și camarazii săi?
Dar am văzut foarte multe locuri de joacă pentru copii. Asta m-a dus cu gândul că Zimnicea este un oraș prosper, cu multe familii tinere care au copii cărora le clădesc, aici, un viitor care să se împletească cu cel al orașului.
Ironia este că singurele locuri în care mai pulsa viața erau cârciumile. Toate. Nefiresc de populate pentru ceea ce a arătat până la ele orașul.
Lipsa investitorilor serioși face ca orașul și populația sa, atâta cât mai este, să sufere crunt. Oraș riveran Dunării să meargă, parcă, înapoi, este de neacceptat.
Zimnicea arată ca o casă care și-a tras obloanele.
Cu toate astea, administrația ține steagul sus și se laudă cu lucruri neînsemnate și care greu ies în evidență. Tocmai cei păstoriți de acestă administrație NU merită, dar acceptă. De ce oare, nu-mi pot explica.
1 Comment
La marginea dinspre est a orasului, pe calea ferata eu am vazut scris 1893.
Gara Zimnicea ca si multe alte gari romanesti poarta pecetea Regelui Carol I.
Acum 4 ani cind am fost acolo, am facut un tur prin oras, prin vechiul centru cu un bun prieten. Dezastrul era total.
Mai tii minte cind eram liceeni ce piese de teatru am vazut acolo? Ce actori? Ce spectacole de muzica? Ce solisti? Acolo, in Casa aia de cultura cu lacat acum. Dar cinema-ul cu cele doua sali?
Pe strada unde am stat, intre cele doua intersectii daca nu sunt parasite, in case mai stau numai cei de peste 70 de ani, citi au mai ramas. Sunt doua familii de „tineri”. Tineri mai mari ca noi, deci pe la 60 de ani. Acolo, in zona unde stau ai tai nu e la fel?
Nu stiu ce circiumi ai vazut tu, dar din ce-mi amintesc, „Rezematul” din vremea tineretii noastre de la Basarab era de macar 3 stele.
Crezi ca alte localitai arata mai bine?
Cel putin in sud Romania e un arhipelag de localitati, unde de la o localitate la alta se circula cu carutele sau bicicleta. Transport in comun nu exista.
Acum am inteles nici cursa pina la Bucuresti nu mai e. Vii din bucati, prin Alexandria cu ceva pauze si cu durata mai mare decit faceam noi cu trenul prin Rosiori.
Am vazut de curind niste poze (pe net) din Herculane. Mi s-a facut rau la propriu, dupa primele 2 sau 3. Pentru urmatoarele mi-a trebuit o pauza de citeva minute si tot numai 2-3 am vazut si iar pauza.