fbpx

Sezonul estival 2024

30 distribuiri

Sezonul estival 2024 se îndreaptă spre inevitabilul său sfârșit. Deși este prematur, statisticile încep să apară. Reale sau doar la nivel de dorință, acestea sunt pronunțate cu o larghețe inexplicabilă. Evident că se folosec eschive de genul ”acum prevedem” sau ”din ce am contabilizat până acum, credem că va fi…„

De altfel, acest gen de a pune preșul peste realitate ne este specific. Apoi prezentăm ”realitatea” așa cum ne convine, cum reiese din cifrele prezentate anterior. Cel mai bine ar fi să facem o analiză serioasă a acestui sezon, iar acțiunile viitoare să se plieze pe ce reiese din această analiză. Turismul este ramura industriei care este pe val în toate țările care sunt guvernate de oameni cu școală, care înțeleg fenomenul.

De ce în alte țări lucrurile merg mai bine?

Poate tocmai pentru că ei sunt în competiție doar cu ei înșiși. Pentru a se autodepăși. Pentru a spori calitatea serviciilor, pentru a-și diversifica oferta, pentru a veni cu oportunități noi pentru petrecerea timpului. Când spun oportunități noi mă refer la parcuri tematice, parcuri de distracții, cazinouri, parcuri acvatice, circuite de karting și alte locuri unde turiștii pot petrece timp într-un mod plăcut. Aceste oportunități fac mai atractivă și mai accesată destinația de vacanță.

A fi în competiție doar cu tine, cu scopul să devii din ce în ce mai bun prin serviciile oferite este cea mai bună cheie a succesului. Mai ales că noi avem destule mâneci fără ași în ele.

Mânecile fără ași în ele

România este o țară cu multe destinații de vacanță unice și cu care natura a fost extrem de generoasă. România nu e o țară mică, dar viteza de deplasare o fac să  pară și mai mare. Este foarte dificil să faci un circuit în România care să includă toate cele mai accesate și dorite obiective. Cu autocarul este și mai greu. Rețeaua de transport feroviar este de neluat în calcul, din păcate.

Multe zone etnografice, care atrag turiști, nu prea au ce să le arate, în afara peisajului natural. Nu sunt parcuri de distracți, nu sunt organizate ateliere care să le prezinte meșteșugurile medievale sau mai vechi, nu sunt muzee sau alte atracții. Asta duce la sejururi scurte și nopți cu camere libere. Ofertanții de cazare și/sau masă se plâng de asta dar mulți încă refuză să fiscalizeze sau lucrează exclusiv cu agenții on line străine, care nu prea contribuie cu nimic la bugetul care ar trebui să aloce fonduri și pentru astfel de obiective.

Avem prea puțini operatori care să  organizeze excursii ghidate în zonă. Sunt foarte importante și ar fi căutate astfel de excursii.

Ce spun turiștii

Am cules informații de la turiști care călătoresc des, pentru sejururi scurte, atât în România cât și în afară, pentru a-mi face o impresie despre sezonul estival 2024.

Listele cu neajunsurile de la noi sunt destul de lungi. Unele destinații din afară n-au avut niciunul. Drumurile, aglomerația de weekend și polițiștii care în loc să fluidizeze circulația, pândesc și opresc pentru sancționare, sau serviciile proaste și scumpe de la unele restaurante sunt pe primele locuri. Curățenia și pavoazarea stațiunilor nu lipsesc nici ele dintre nemulțumirile turiștilor. O familie care a mers la Sibiu 3 zile, la Iași 3 zile, la Viena 3 zile și la Berlin 4 zile a spus ”potențial avem, ce s-a construit până în comunism atrage, dar nu avem oamenii care să pună în valoare orașele și obiectivele din apropiere, nu suntem organizați să încântăm oaspeții”.

Despre litoral, foarte scurt

Litoralul este destinația principală a românilor pentru vară. Nu de puține ori nu poate primi toți oaspeții care ar dori un cât de mic sejur la mare. Cu toate relele și lipsurile (care nu sunt puține), este vedeta fiecărei veri. Ofertanții de la malul mării ar trebui să ia serios în calcul că gradul de ocupare este serios susținut de voucherele de vacanță. Altfel… Iar dacă tot am amintit de aceste vouchere, legea lor trebuie reanalizată și îmbunătățită, să ajute și mai mult la fiscalizare și la susținerea investițiilor în favoarea calității serviciilor. Ministerul de Finanțe trebuie să ia în considerare corect faptul că fiecare beneficiar de vouchere mai cheltuie din alte fonduri cel puțin încă atât iar acele sume generează, incontestabil, venituri la buget.

De altfel, sunt români care vor la noi la mare pentru că, citez ”nouă ne place balamucul, să urle muzica și să ne distrăm”.

Sunt și români care, cu amărăciune vizibilă spun că Bulgaria are stațiuni mult mai curate și mai aranjate, hoteluri mai îngrijite și servicii mult mai bune. Și pe litoralul nostru s-au modernizat ori s-au construit de la zero multe hoteluri care oferă condiții ”ca afară”.

Despre Grecia, Croația, Turcia și altele nu mai vorbim, că durerea crește.

O paranteză despre Turcia aș vrea să fac. Anul acesta sunt multe neplăceri create turiștilor de necorelarea capacității de operare a aeroportului din Antalya cu creșterea capacității de primire a destinației.

În turismul românesc, probleme sunt multe. Doar de noi depinde rapiditatea și modul favorabil de a le elimina.

Vă doresc vacanțe reușite indiferent de destinația aleasă!

Constanța

Castelul Corvinilor

Bulgaria

Cetatea Făgăraș

Parga, Grecia

Căsuța Poveștilor

Brăila

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...
Palacio de Cibeles din Madrid, una dintre cele mai frumoase clădiri emblematice ale capitalei Spaniei

Din nou la Madrid

Din nou la Madrid, da! Orașul acesta mă atrage ca un magnet. Poate vă întrebați ”ce se poate face atâta la Madrid?” Ce să faci în Madrid – ghid practic și jurnal de călătorie Ce să faci în Madrid? Este una din primele întrebări pe care ți le pui atunci când planifici să vizitezi această metropolă europeană. Răspunsul? Mai multe decât te aștepți. Madrid nu este doar o capitală, ci

Mai mult...
Fântâna Carnavalului din Mainz, unul dintre simbolurile orașului

O zi e prea puțin pentru Mainz

O zi e prea puțin pentru Mainz. Pentru că orașul te atrage și te cucerește pas cu pas. Ca mai toate locurile din Germania. De când am aflat câte ceva despre Mainz, mi-am dorit să-l văd. Măcar în fugă. În cadrul GTM 2026, unul din Pre Convention Tour pornea de la Mainz și avea o zi dedicată lui. M-am bucurat mult, mai ales că includea și Heidelberg, orașul universitar pe

Mai mult...
Volkswagen Transporter T1 roșu-alb într-un camping

Ce știm despre Volkswagen Transporter T1, simbolul libertății?

  Chiar, ce știm despre Volkswagen Transporter T1? Că știm mai multe sau mai puține, un lucru este cert, 90% dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, când vedem un Volkswagen Transporter T1, ne gândim la vacanță. Deși a fost extrem de versatil și a avut multiple utilizări, aceea de mașină de vacanță a rămas cel mai bine imprimată în conștiința oamenilor. Dacă nu știm prea multe, hai să

Mai mult...

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Chimigea Maria spune:

    Un articol interesant.

    1. Florentin spune:

      Sarut mana! Va multumesc!

  2. Stelian spune:

    Romaniei ii lipseste infrastructura de autostrazi care sa faca posibile iesiri de sfirsit de saptamina la distante bune.
    Va povestesc cum am avut un sfirsit de saptamina aici unde sunt. Programata o intilnire intre colegi la distanta de vreo 500 km.
    Vine un amic si ma ia de la o distanta de 1/2 de ora pe autostrada si vreo 35-40 km distanta. Plecam de la mine la 8:15, mai adunam pe cineva din drum cam dupa 2 ore de autostrada, facind la el o pauza de cafea. Apoi inca doua ore jumatate de autostrada. Ajungem undeva intre 13:30 si 14:00. Dupa o pauza de o ora mergem intr-un parc o parte din gasca, apoi ne vedem la restaurant. A doua zi drumul inapoi, cu plecare in jur de 13:30 si ajuns acasa cam in jur de 20:00. Si totul in limita vitezei de 110-115 km/h. Cam 1000 km in doua zile extrem de leger facuti. (Mai mult de Iasi-Bucuresti si ceva mai putin de Timisoara- Bucuresti)
    Reteaua CFR romaneasca am testat-o de doua ori, in 1989 si apoi in 1998, cu faimosul bilet in circuit. Bine ca pret de ambele dati, mai putin bine ca trenuri existente in 1998, dar destul de OK.
    Si o remarca de final. Din turism se poate trai bine, dar e nevoie de meseriasi adevarati la toate nivelurile, iar de la nivelul de foarte sus trebuie sa se inteleaga ca oamenii trebuie sa fie lasati in pace cind sunt corecti si rasi fara mila cei incorecti. Iar ca sa ai meseriasi ai nevoie de scoli…