fbpx

Perla Siciliei – Taormina

1 distribuiri

Perla Siciliei, Taormina, este cea mai căutată destinație turistică de pe insulă. Este în topul preferințelor chiar și pentru sicilieni.
Primul care a scos în evidență și a făcut publică frumusețea Taorminei a fost scriitorul german Goethe, căruia i-a inspirat romanul ”Călătorie Italiană”. Aici Goethe a definit Taormina ca ”un petic de paradis”.
Pictorul german Otto Geleng a stârnit interesul vizitatorilor galeriilor de artă din Paris, expunând operele sale cu peisajele mirifice din Taormina.
Puține orașe se pot mândri că au găzduit atâtea celebrități de prim rang precum Taormina. Din lunga listă îi voi aminti pe Alexandre Dumas, Anatole France, Guy de Maupassant, Oscar Wilde, Gustav Klimt, Richard Wagner, Gregory Peck, Elisabeth Taylor, Marcello Mastroianni, Greta Garbo sau Marlene Dietrich.

Hai să vedem motivele!

Taormina are o istorie străveche și toate culturile care au trecut pe aici au lăsat o zestre.
A fost fondată înaintea primei colonii întemeiate în Sicilia de greci, Magna Grecia, în 734 î. Hr. Așezarea pe o stâncă abruptă, la 250 de metri deasupra mării dă și mai mult farmec localității. Castelul arabo-normand, Castello di Taormina, construit pe vârful stâncii Monte Tauro, la 150 de metri deasupra orașului este un obiectiv ce nu trebuie ratat. Chiar dacă efortul de a urca scările ce încep de la micuța biserică, Madonna della Rocca nu e unul foarte mic. Castelul oferă, pe lângă frumoasa călătorie prin istoria locului, două grote cu poveștile lor și multe puncte belvedere. Străduțele sunt întortocheate ca spaghetele și trebuie să fiți atenți la indicatoare pentru a ajunge la scările spre castel. Madonna della Rocca nu e pe strada principală.

Taormina, Castelul văzut din oraș

Plajele Taorminei

Taormina este căutată și pentru plajele sale. Cele mai renumite sunt Isola Bella, Mazzaro și La Dolce Vita. La ele se poate ajunge cu mașina de oriunde sau, pentru cei ce au cazare în Taormina, cu telecabina. La telecabină se ajunge pentru cei ce merg pe Corso Umberto, făcând dreapta, pe strada Provinciale, după Porta Messina. De la telecabină, alegeți pe ce plajă vreți că nu aveți mult de mers.

La plimbare prin oraș

De la Porta Catania, mergând pe pitoreasca străduță Corso Umberto, la fiecare pas veți avea un motiv de a vă exclama încântarea. Piața Domului, Domul și Fântâna Quatro Fontane sunt primele obiective pomenite de toți cei care au trecut prin Taormina. Mai departe frumusețile arhitectonice și îngustele scări spre intrarea în case, pline de flori, abia vor face față magazinelor tuturor brandurilor importante care vor vrea să vă ademenească.
Pe la jumătatea distanței dintre Porta Catania și Porta Messina, după ce trecem prin Poarta de mijloc (Turnul cu Ceas) și pe lângă biserica San Giuseppe ajungem în Piața IX Aprilie. Inițial s-a numit Piazza Sant’ Agostino, de la biserica de aici. La 9 aprilie 1860, în biserică s-a împrăștiat vestea că Giuseppe Garibaldi a debarcat la Masala pentru a elibera Sicilia de stăpânirea bourbonă. Debarcarea a avut loc pe 9 mai, dar localnicii au numit-o Piazza IX Aprilie după data zvonului. Aceasta este cea mai frumoasă piață din Taormina și oferă și o panoramă superbă spre Golful Naxos și spre Muntele Etna.

Taormina, Golful Naxos

De la greci, de la romani

Teatrul Antic este cel mai dorit obiectiv al Taorminei. Dimensiunile sunt impresionante pentru vremurile când a fost construit. Se presupune că a fost construit de greci, în secolul III î. Hr. Cărămizile tăiate din piatra de Taormina (asemănătoare cu marmura) stau în sprijinul acestei teorii. Apoi romanii l-au mărit și l-au adus la dimensiunile de azi. A fost finalizat, probabil, în timpul împăratului Hadrian sau Traian. Nu voi spune decât că poate găzdui până la 10 mii de spectatori și că pentru construirea lui s-au dislocat peste 100 de mii de metri cubi de rocă. Vizitați-l și vă vor tăia răsuflarea și el și panoramele ce se văd spre Golful Naxos și Muntele Etna, prin golurile făcute în scenă de războaiele ce s-au dus pe aici.
Teatrul a fost platou de filmare pentru Chemarea Afroditei, cu Woody Allen sau Lotusul Alb.
În zilele noastre teatrul găzduiește concerte, diverse evenimente mondene și festivaluri, cum ar fi Taormina Film Fest, cu premiul ”David di Donatello”.

Vizitați Taormina și vă veți îndrăgosti de ea!

Vă doresc să aveți doar vacanțe reușite!

Taormina, Piața Domului


Turnul cu ceas

Vedere din Piața IX Aprilie

Taormina

Teatrul Antic, scena

Corso Umberto

Teatrul Antic

Vedere de la scena Teatrului Antic

Taormina

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Palacio de Cibeles din Madrid, una dintre cele mai frumoase clădiri emblematice ale capitalei Spaniei

Din nou la Madrid

Din nou la Madrid, da! Orașul acesta mă atrage ca un magnet. Poate vă întrebați ”ce se poate face atâta la Madrid?” Ce să faci în Madrid – ghid practic și jurnal de călătorie Ce să faci în Madrid? Este una din primele întrebări pe care ți le pui atunci când planifici să vizitezi această metropolă europeană. Răspunsul? Mai multe decât te aștepți. Madrid nu este doar o capitală, ci

Mai mult...
Volkswagen Transporter T1 roșu-alb într-un camping

Ce știm despre Volkswagen Transporter T1, simbolul libertății?

  Chiar, ce știm despre Volkswagen Transporter T1? Că știm mai multe sau mai puține, un lucru este cert, 90% dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, când vedem un Volkswagen Transporter T1, ne gândim la vacanță. Deși a fost extrem de versatil și a avut multiple utilizări, aceea de mașină de vacanță a rămas cel mai bine imprimată în conștiința oamenilor. Dacă nu știm prea multe, hai să

Mai mult...
Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...
Fântâna Carnavalului din Mainz, unul dintre simbolurile orașului

O zi e prea puțin pentru Mainz

O zi e prea puțin pentru Mainz. Pentru că orașul te atrage și te cucerește pas cu pas. Ca mai toate locurile din Germania. De când am aflat câte ceva despre Mainz, mi-am dorit să-l văd. Măcar în fugă. În cadrul GTM 2026, unul din Pre Convention Tour pornea de la Mainz și avea o zi dedicată lui. M-am bucurat mult, mai ales că includea și Heidelberg, orașul universitar pe

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *