fbpx

Să facem cunoștință cu Palermo!

3 distribuiri

Să facem cunoștință cu Palermo, capitala politică a Regiunii Autonome Sicilia. Adică a insulei Sicilia!

Cum ajungem

De primăvara, până toamna, sunt zboruri directe de la București. În rest, de la aeroportul din Catania, unde sunt zboruri tot timpul anului, cu autobuz, tren (cu schimbare la Messina) sau autoturism închiriat.

Autostrada Catania – Palermo nu este la nivelul autostrăzilor din Italia continentală dar se lucrează la modernizarea ei. Mă rog, când am fost eu, erau multe, foarte multe șantiere deschise. Cu mașina, drumul durează aproape 3 ore.

Primul contact

Primul contact a fost după lăsarea întunericului și o zi obositoare. Am preferat să mă mulțumesc cu ce a fost obligatoriu. Orașul vechi are străduțe foarte înguste, întortocheate ca spaghetele și cu sens unic. Circulația cu mașina în centrul vechi e ”limitată”. Am înțeles că pentru cei care vor să foloseaască mașină închiriată, hotelurile le pot mijloci plata unei taxe de 5 EUR/intrare pentru a putea intra. Camere de luat vederi sunt peste tot. Anunțate, toate.

Foarte puțină istorie

Orașul a fost fondat de fenicieni în anul 734 Î. Hr. Numele fenician a fost ”Sis” care înseamnă ”floare”. A trecut, apoi, sub stăpânirea Cartaginei. Grecii au înființat și ei două colonii, sub numele Panormos, care a fost folosit de cartaginezi pe monedel bătute după secolul V Î.Hr.

A urmat Imperiul Roman care a stăpânit insula și orașul mai bine de o mie de ani.

Din 831 până în 1072 a făcut parte din Emiratul Siciliei, stăpânit de arabi, care l-au numit Balarm și l-au făcut capitala emiratului.

Insula a fost cucerită de Normanzi care l-au făcut capitală a Regatului Siciliei, regat ce a durat din 1130 până în 1816. Din 1861, Sicilia a fost integrată în Regatul Italiei.

Ce am vizitat

Am făcut un tur pietonal ghidat. A inclus cele mai importante obiective din Palermo. Nu mă voi apuca să le enumăr.  Sunt destui care cu asta se ocupă. Recomandarea mea este să mergeți relaxați prin orașul vechi și, în mod sigur, veți alege bine ce să vizitați. Mult mai bine este să vă spun ce am aflat și este specific capitalei Siciliei.

Palermo a fost foarte afectat de bombardamentele din Cel de Al Doilea Război Mondial. Atunci mulți locuitori au abandonat clădirile din centrul vechi al orașului. Renovarea lor ar fi fost mai costisitoare decât cumpărarea unei locuințe moderne și ieftine la periferiile de atunci ale orașului. Cu timpul, clădirile istorice au început să fie renovate la interior de proprietari sau de noii proprietari care le cumpăraseră. Nu și la exterior. Ciudat pentru noi.

Interior biserică

Aerul de mister prinde

Misterul nu prea poate fi elucidat  pentru că sunt vehiculate mai multe motive. Unul e acela că primăria nu se decide ușor asupra cerințelor de care trebuie să se țină cont la restaurarea fațadelor.

Sunt și explicații care sunt sarea și piperul unei vizite, deși localnicii nu prea fac glume cu sau pe seama MA– PHIA. Pentru turiști, mai ales dacă ghidul le spune în șoaptă, făcând ochii roată să fie sigur că nu l-a auzit cine nu trebuie, acestea sunt cele mai gustate:

  • Proprietarii respectă regula siciliană de a nu-și afișa bogăția.
  • Proprietarii nu vor ca MA– PHIA să știe că poate ”stoarce” mai mult de la ei.
  • Proprietarii investesc dar unde pot fi beneficiari doar ei, nu și ”gură cască” de pe stradă.

Cert este că veți remarca un contrast izbitor între exteriorul unor obiective vestite, cum ar fi Cassa Professa. Interiorul baroc vă va tăia răsuflarea cu siguranță.

Catedrala din Palermo este frumoasă și la interior și este aproape total restaurată și la exterior, deci, încântătoare.

Orașul are ce arăta, așa că nu mergeți ”pe fugă”. Punctul ”Zero” este considerat Piazzeta Quattro Canti, punctul unde se întâlnesc cele patru cartiere vechi ale orașului. Piațeta este octogonală iar clădirile au arhitectură barocă. Fiecare din cele patru are statui de femei, ca personificare a celor paru anotimpuri. Cu siguranță le veți recunoște. Piazzeta Quatro Canti este locul perfect pentru a începe descoperirea orașului.

Sunt încântat de cunoștință, Palermo. Ținem legătura!

Vă doresc plimbare plăcută prin Palermo!

Domul Palermo

Quattro Canti 1

Quattro Canti 2

Quattro Canti 3

Quattro Canti 4

Palermo

Palermo

Palermo

Palermo – mâncare stradală

Palermo – de pe stradă

Palermo – Portul de agrement

Stăduță din Palermo

Domul din Palermo, noaptea

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Egretă mare albă stând pe pietre în Delta Dunării

Delta Dunării

Delta Dunării a fost prima pe lista ea de dorințe toată copilăria. Am reușit să ajung la sfârșitul clasei a IX-a, cu expediție școlară, cu cortul. Nu am stat mult și am văzut Delta doar din ”pasager”, între Tulcea și Sulina. Camparea a fost la Sulina. Am fost încântat și dezamăgit în egală măsură. Văzusem că frumusețea Deltei e reală, dar de la distanță și prea puțin. Mai târziu aveam

Mai mult...
Reunificarea Germaniei

La mulți ani, Germania!

  La mulți ani, Germania! Pentru a 36-a aniversarea a reunificării tale! Astăzi, Germania sărbătorește 36 de ani de la reunificare, de la repararea unor erori comise de aleșii lor și de cei care au fost ”învingători”, mai ales unul din patru. Zidul Berlinului, cel care avea să accentueze scindarea țării în două entități total diferite, se prăbușise la 9 noiembrie, anul anterior. De ce nu s-a făcut reunificarea atunci?

Mai mult...
Vedere panoramica asupra orasului Dresda cu Biserica Frauenkirche si raul Elba

Dresda este orașul care a învins istoria

Dresda este orașul care a învins istoria. Arhitectura predominant Barocă face din Dresda un oraș care te lasă înmărmurit de la prima privire. Dacă vrei să știi ce să vizitezi în Dresda, acest ghid își va dezvălui farmecul ”Florenței de pe Elba”. Am fost la Dresda cu mulți ani în urmă, într-o regretabilă fugă. Programul a fost foarte încărcat, la fel ca în cel mai recent City Break al meu.

Mai mult...
Avioane Lufthansa pe pista unui aeroport

Ce știți despre aeronava „Freising”? Primul zbor Lufthansa cu internet Starlink

Ce știți despre aeronava ”Freising” aparținând companiei Lufthansa? Probabil mai nimic. Nici eu n-am știut nimic până în august. Hai să vă spun și vouă! Freising este numele unui A 320neo din flota Lufthansa Group. La începutul lunii august a intrat în hangarul Lufthansa Technik de pe aeroportul Berlin Brandenburg pentru revizii tehnice periodice. În același timp specialiștii Lufthansa au montat antenele și tot ce trebuia pentru ca la ieșirea

Mai mult...

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Alexandru Olaru spune:

    Da …era si un parculet „Villa Garibaldi” cu un arbore superb si cu o statuie a lui Nicolae Balcescu . Sincer, Palermo mi s-a parut un oras tern si prafuit, ramas in trecut . Noroc ca am descoperit in Sicilia „Villa Romana del Casale „- SUPERB am ramas fara cuvinte dupa o vizita de aproape 6 ore . Daca tot ajungeti in Sicilia, nu ocoliti „Villa Romana del Casale ” si zona TAORMINA.

    1. Florentin spune:

      Salut, Sandu! La mulți ani! La prima vedere și ceva din a doua, și mie mi s-a părut la fel. Nu aș spune ponosit dar puțin cam abandonat. Se va schimba. Au planuri mari pentru turism. Să-i vedem! Orașul, chiar dacă are multe fațade nerenovate are ce arăta. Acum, și contrastul între ce e afară și ce e înăuntru este un condiment binevenit. Știam de Villa Romana del Casale, dar n-a intrat în program și nu m-am putut rupe. Așa mi-au mai rămas motive să mă întorc. Ca, de altfel, peste tot pe unde am fost.

  2. Anda spune:

    Interesantă optică: să lași exteriorul mai in paragină și să restaurezi doar interiorul.

    1. Florentin spune:

      Da, erau foartemulte clădiri, chiar biserici în care n-ai fi intrat, văzându-le de afară. E un oraș cu care intri mai greu în empatie. După aceea sau pleci sau începe să-ți placă. 🙂