Se apropia minivacanța de Sfânta Maria Mare și nu prea se mai găsea nici măcar o cămăruță liberă pe nicăeri și, ca de obicei, nici noi nu ne făcuserăm nici un plan de evadare. Sentimentul de bătut apa în piuă ne apăsa tot mai tare și atunci a picat fisa salvatoare. Hai să mergem undeva. Grecia de exemplu. Am contactat toți prietenii și prietenele din zona Paggaio pentru că e mai aproape. Am avut noroc choir și am găsit cazare.
Hai la drum!
Aruncăm repede ceva bagaje, iau un snop de scule de pescuit și, dimineață pe la 7 pornim.
După primii 20 km, bătrânului Freelander (adică IMESEU) i se aprinde becul de motor defect pe bord. Hopa! Ce facem? Eu, fiind obișnuit să am peripeții în vacanțe, în special în Grecia, am votat să mergem mai departe. Era vineri și reparația s-ar fi încheiat cu success cel mai devreme luni seara. Deci cu 50% „pentru”, am continuat. Am trecut Dunărea și am continuat spre Paggaio pe drumul prin Makaza. Tot mergând defecțiunea și-a dezvăluit, zic eu, identitatea. Furtunul de la intercooler spart (de fapt, încă nu știu exact dacă am dreptate că n-am ajuns la service). La vale, ca orice mașină, zbura. În palier gâfâia dar se descurca. E, în rampă începea distracția. De la 110 coboram uneori la 60 și treapta a treia dar nu putea să mă depășească nimeni de fum.
Cu chiu și chiau am ajuns la Nea Iraklitsa.
Începem cu vacanță
Aici, simpatica noastră prietenă, Katerina, ne aștepta cu un ouzo “cu sclipiciuri”, adică răcit bine.
La 17:30 mă bălăceam în Egee. Seara am făcut un tur al tavernelor (pentru orientare) și am intrat pe nesimțite în ritmul și stilul grecilor care mie îmi place atât de mult. Ne-am oprit la gyros, n-am idee de ce. Faleza era din ce în ce mai animată iar chicotele de copii dovedeau că totul e bine, lumea de aici e pe drumul bun.
Turul de recunoaștere
Am mai fost la Nea Iraklitsa cu un an în urmă. În mare viteză. Mai trecusem pe aici cu 15 ani înainte și diferența era izbitoare. Prima dată, Paggaio nu mă impresionase deloc în bine. Anul trecut, timpul nu mi-a permis mai mult decât o privire. Poate de aceea am fost nerăbdător să revenim.
La 6 și un pic, Soarele a ieșit înbujorat din mare și a făcut să roșească toate zidurile din amfiteatru. Ferestrele caselor păreau tăciuni aprinși, bancurile de pești se avântau îndrăznețe spre mal,profitând de lipsa noastră, a invadatorilor.
Am înotat în apa de cristal a Egeei, am stat tolăniți la soarele care devenea din ce în ce mai arzător. Pe la 10:30 am decis că e suficient și am plecat să explorăm stațiunea.
Nea Iraklitsa e o stațiune mică dar unde găsești de toate. Matsoutis, magazin de pește proaspăt, măcelărie, restaurant cu specific grecesc doar cu mâncăruri găite (nu souvlaki, nu gyros, nu grătar). Am constatat că era preferatul localnicilor care își luau mâncare pentru acasă sau unde comandau mâncare pentru acasă în sistem catering. La Stelios, magazinul de pește, după 12:30 îți și găteau, chiar și la grătar, peștele sau fructele de mare pe care le cumpărai. Contra cost, evident, dar era foarte convenabil. Cei mai mulți clienți erau, desigur, localnici.
Prima zi a fost caniculară. La prânz am mâncat doar căteva bucățele de plăcintă cu brânză (delicioasă!) și ne-am băgat la răcorică. Am mai iesit la plajă pe la 18:30.
Seara, ca grecii
Seara, pe la 21 și ceva, ne-am îndreptat spre taverna pescărească (psarotaverna) pe care pusesem ochii din prima seara. Până la ea am trecut pe lângă multe alte taverne, unele destul de aglomerate, altele mai ușurel iar la ”a noastră” nu era niciun loc liber… Hotărât lucru, asta e de bine. Așteptăm frumos aproximativ 20 de minute și avem masă. Nu doar noi am așteptat. După canicula de peste zi, nici seara nu era deloc friguroasă, așa că o retsina cu gheață a venit la fix. Se auzea mai mult grecește ceea ce era un alt semn bun. Mâncarea absolut delicioasă, doar că ne-am supraestimat și am comandat cam mult. Am savurat liniștiți preparatele și primele adieri răcoroaseale brizei și aproape de miezul nopții am pornit agale spre cameră.
A doua zi voiam să vedem plajele sălbatice din Paggaio și să vizităm niște prieteni de la Nea Peramos.
Va urma!
