Delta Dunării, valsul etern

Am stat în casă destul timp, am așteptat vestea că inamicul chinez a fost răpus, am avut grijă de noi și de semenii noștri și a venit relaxarea. O linguriță mică, nu ce ne-am fi așteptat noi că va urma. Am vrut și vrem să călătorim și respectăm tot ce ne-au spus doctorii că trebuie sau că e bine să respectăm. Noroc că am putut comunica cu semenii. Tot vorbind la telefon cu prieteni, amici, turiști mulțumiți de programele organizate cu Edelweiss Travel, am decis să facem un program repede, în Delta Dunării. Luni am lansat oferta, marți grupul era gata și joi am plecat. Miercuri  am mai adăugat în program Cheile Dobrogei și Cetatea Enisala. Nu aveam toți de parcurs aceeași distanță și trebuia să ajungem la îmbarcare la maxim ora 16. Așa stabilisem cu minunata noastră gazdă și trebuia să respectăm.

Cheile Dobrogei sunt mici dar foarte frumoase. Formele stâncilor măcinate de vremuri te îmbie să le vezi din toate unghiurile și-ți pun imaginația la încercare.

Cheile Dobrogei

Cetatea Enisala ne-a plăcut dar toți am fost de acord că trebuie făcut mai mult pentru a o pune în valoare. Eu am mai fost aici acum 12 ani. Nu s-a făcut nimic în plus în acești ani. Ultima restaurare a fost în 1991. Genovezii au construit-o pentru a supraveghea și a avea contrulul traficului maritim și terestru de la gurile Dunării. Apoi cetatatea a servit sistemului de apărare a lui Mircea cel Bătrân. Din 1420, după cucerirea Dobrogei de către turci, cetatea a găzduit o garnizoană otomană. Cucerirea de către otomani a teritoriilor din Nordul Mării Negre și bancurile de nisip care au transformat laguna Razelm într-un lac au făcut cetatea neimportantă, drept pentru care a fost abandonată. Tocmai faptul că a rămas nelocuită a salvat-o de la distrugere în timpul războaielor ruso-turce. De atunci doar timpul și-a cerut tributul său. De lângă zidurile cetății, priveliștea lacurilor Babadag și Razelm este fantastică.

Cetatea Enisala

Am ajuns la Murighiol și am intrat în Deltă. Despre ce ne-a oferit Delta îmi găsesc greu cuvinte. Un miracol al naturii tot mai adânc sfâșiat de intervenția nemiloasă a omului, tocmai cel care ar trebui să o protejeze. Delta a fost foarte aglomerată. Pe micile canale aglomerația tindea să pară mai ceva decât avusesem parte pe Autostrada Soarelui. Multe bărci, mulți turiști, motoare puternice ambalate și zgomotoase, valuri peste măsura malurilor. Noi am mers ceva mai agale până am intrat în Dunăre, pe brațul Sulina. Am ajuns la gazda noastră, Pensiunea Oprișan, unde de fiecare dată m-am simțit excelent.

Pensiunea Oprișan

În următoarele două zile am mers la plimbare prin Deltă, sub îndrumarea fraților Oprișan. Am fost pe Dunărea Veche, am văzut pelicani pe Lacul Bogdaproste și pe Lacul La Amiază, lebede pe Trei Iezere și un pom transformat în fermă de cormorani pe Lacul Rădăcinos. Pelicani am văzut și pe Dunărea Veche, la intrarea în satul Mila 23. Tot pe Dunărea Veche am văzut și un exemplar din spectaculoasele cuiburi ale pițigoilor pungari.

Cuib de pițigoi pungar

Am fost în vizită la Sulina și unii dintre noi am vrut, după ce am văzut cum dansează apele la vărsarea Dunării în Marea Neagră, să mergem puțin la plaja din Sulina. Eu mai fusesem acolo în iulie 1980. În 40 de ani plaja sălbatică pe care o văzusem a devenit mai animată decât erau atunci plajele din Jupiter sau Saturn. Taximetrele roiau pe drumul dintre oraș și plajă și atâtea imprudențe la volan n-am văzut niciodată. Păcat! Păcat și că la Sulina, de când am fost ultima oară, acum 4 ani, n-am văzut schimbări în bine.

Plaja Sulina

La Sulina, gazdele noastre ne-au dus la Tavi, un amic de-al lor care are o tavernă pescărească și care ne-a desfătat cu un storceag de calcan și calcan la cuptor în sos de roșii. Un fel de plachie dar care a avut și cartofi. Excelent prânz! Am avut și baftă că, miercuri, am mai putut face programare pentru sâmbătă. 

Codalb

La întoarcere, pe canalul navigabil, am avut norocul să vedem un pui de Codalb ieșit la zbor care încă nu era sigur de forțele sale. Nu am vrut să-l speriem pentru a-i vedea impresionanta anvergură ce poate sări de 2 metri și jumătate.

Și, cum tot ce e frumos se termină repede, în ziua următoare, cu tot regretul, a trebuit să mulțumim și să ne luăm rămas bun de la gazde care ne-au condus la Murighiol unde ne așteptau mașinile. Pe drum am mai văzut, pe Canalul Litcov, câteva egrete albe mari și 2 stârci gri, pe lângă nuferi și alte păsări.

Cu siguranță vom mai merge în Deltă pentru că mai avem multe colțuri de văzut. Dacă nu ați mers în Deltă, vă sfătuiesc să mergeți.

Până atunci vă las să vedeți în fotografii ce am văzut noi.

Vacanțe frumoase să aveți!