fbpx

Aventura

Sibiu – capitala deschizătoare de epoci

Sibiul este unul dintre orașele mele preferate. M-a fascinat de la prima vedere, când eram prin clasa a V-a și l-am vizitat pentru prima dată. Era altfel decât Bucureștiul, avea o noblețe aparte, parcă și oamenii erau altfel, părea foarte liniștit iar oamenii parcă erau prieteni și nu erau încrâncenați ca bucureștenii sau craiovenii. M-a surprins și a fost inexplicabil faptul că furia comunistă a iertat orașul vechi. Bătrânul tramvai

Citește mai mult

Ce facem în minivacanța de Sfânta Maria?

Aflată în plină vacanță de vară minivacanța de Sfânta Maria este pentru mulți dintre noi o foarte bună oportunitate pentru relaxare, pentru o schimbare de decor, pentru a vedea lucruri noi și a ne îmbogăți lista de experiențe dar mai ales pentru a evada din cotidian. Chemarea mării este, desigur, puternică dar, în perioada Sfintei Mării, din ceea ce știu este aproape imposibil de găsit un loc pe Litoralul românesc,

Citește mai mult

De la Zimnicea la Tarifa, umblând după ”suduri”

Despre locul natal ne aducem aminte în orice situație și oriunde ne-am afla. Locul meu natal este un orășel în calea Dunării unde aceasta se răzgândește să mai caute sudul și pleacă, domol, spre Marea Neagră, este cel mai sudic punct al României, Zimnicea. Istoria locului pornește din negura vremurilor, cu mult înainte de epoca romană. Cetatea getodacică de aici este cea mai veche din sudul României și a fost distrusă

Citește mai mult

Ce mai face capra vecinului… de mare?

A început vacanța și au început și problemele. Mai degrabă aș spune că a început evidențierea și recunoașterea lor. Litoralul românesc, magnetul incandescent al românilor își adjudecă primul loc în preferințele de vacanță cu un avans de nerecuperat. Referitor la oferta turistică a litoralului, nu sunt foarte multe plângeri, raportat la numărul de turiști ce au consumat din aceste oferte, iar cele mai ulte plângeri ale turiștilor sunt pe tema

Citește mai mult

Spectacol de case vechi la Iași

După vizita prelungită la Palatul Berindey să începem drumeția urbană prin capitala Moldovei. Densitatea clădirilor frumoase care au scăpat de bombe și de dorința comuniștilor de a face ca urmele civilizației să înceapă cu ei este destul de mare, așa că o vom face în pas de plimbare. Lângă  Palat, în perimetrul fostei Curți Domnești, Biserica Sfântul Neculai Domnesc, construită de Domnitorul Ștefan cel Mare la 1492 și refăcută între

Citește mai mult

GIBRALTAR, o lume pe o palmă de pământ

Maiestuoasă, dură și proverbială, Stânca Gibraltar dă senzația unui val împietrit de zei înainte să se rostogolească peste Mediterana care o lovește sacadat cu valurile ei. Deși e doar o palmă de pământ lipsită de bogății Gibraltarul a fost și este dorit de orice strateg datorită poziției sale extrem de importantă pentru flancul de sud al Europei. Numele actual vine de la mauri, Djebel al Tarik însemnând Muntele lui Tarik.

Citește mai mult

Să râdem din nou în Grecia

Soarele își trimisese câteva raze să ne dea speranța că vom avea vreme bună pe lungul drum pe care aveam să pornim. Am pornit spre Itea, primul popas programat și dimineața senină de decembrie își dădea mâna cu apele turquoise ale Golfului Corinthului, cu nuanțele vegetației încă vii a Greciei presărate cu verdele sidefat al frunzelor de măslin și, ici colo, către o plantație de portocali și lămâi care ne

Citește mai mult

Iași – o inimă a culturii

Dulșele Târg al Ieșilor ne-a fost adus în atenție încă din școală și faptul că era important pentru România era accentuat de prezența emblematicului său Palat Beridey, actualmente Palatul Culturii, pe bancnota de 50 de lei. Unde este cultură se face și istorie. Este cea mai succintă explicație ce-mi trece prin cap când mă gândesc la Iași. La Iași am mai mers cu treburi și ultimele dăți i-am văzut bijuteriile

Citește mai mult

Trenul Forza ZU se apropie de Constanța

Trenul Forța ZU a plecat spre Constanța. Cele două vagoane sunt ocupate de vedete, staful ”matinalului”, echipamente, tehnicieni și fericiții câștigători ai unui loc în acest tren. Mâine este marele concert pe plaja Modern din Constanța, deci, distracție plăcută tuturor!

Citește mai mult

Rüdesheim am Rhein capitala eleganței pe două roți

Rüdesheim am Rhein este tumultuous la fel ca Rinul iar anul acesta, între 15 și 18 iunie, va fi un adevărat vulcan, devenind capitala europeană a bikerilor, capitala europeană a iubitorilor motoarelor și, mai ales, a motoarelor Harley Davidson. Ideea a venit în 2001 de la inimoșii membri ai asociației ”Buddies and Bikes eV”, sub patronajul ministrului de finanțe al landului Hessen Domnul Karlheiz Weimar și s-a materializat în 2002

Citește mai mult