Sibiul este unul dintre orașele mele preferate. M-a fascinat de la prima vedere, când eram prin clasa a V-a și l-am vizitat pentru prima dată. Era altfel decât Bucureștiul, avea o noblețe aparte, parcă și oamenii erau altfel, părea foarte liniștit iar oamenii parcă erau prieteni și nu erau încrâncenați ca bucureștenii sau craiovenii. M-a surprins și a fost inexplicabil faptul că furia comunistă a iertat orașul vechi.
Bătrânul tramvai spre Rășinari cu care am mers la Dumbravă m-a făcut să înțeleg că Sibiul ”a fost cineva” dintotdeauna. Aici în Dumbrava Sibiului, Muzeul Astra (parcă se numea Muzeul Tehnicii Populare atunci), ne-a luat aproape o zi să-l vizităm, dar totul era ca în povești și primul gând m-a dus la Creangă și amintirile despre frumoasa lui copilărie.
Sibiul a fost una dintre destinațiile noastre vreo 4 ani la rând, după care a venit vremea liceului și dorințele de vacanțe s-au schimbat. Marea și-a păstrat locul ei, dar dorința de aventură devenea tot mai puternică și asta a adus pe lista dorințelor de vacanță Delta și drumețiile montane. În studenție a reușit să se strecoare Timișoara. La Timișoara era Ocico, un adevărat paradis al cumpărăturilor, locul care aducea lumea în România. Acolo pe lângă ceasuri electronice, creioane mecanice, filme foto și altele se găseau haine italienești, nemțești, etc. La Timișoara fetele se îmbrăcau altfel și făceau ca Timișoara să pară așa cum era supranumită, Micul Occident. Ei bine, primăvara, cand căldura obliga la abandonul paltoanelor, mergeam la Timișoara să admirăm fetele care, cu frumusețea lor, făceau hainele să fie mult mai frumoase decât în revistele Neckerman care la vremea aceea dădeau ora exactă în moda românească. Noi spuneam că mergem la Timișoara că au ieșit fluturii la zbor.
Am revenit la Sibiu după mulți ani, înainte să fie prima Capitală Culturală Europeană din Europa de Est și, deși renovarea centrului aproape că nu începuse, orașul era frumos. Poate un pic mai trist decât îl cunoscusem eu.
După unii istorici, zona Sibiului ar fi fost locuită încă de pe vremea romanilor, ei considerând că pe locul cartierului Gușterița ar fi fost castrul roman Cedonia. Orașul a apărut în a doua jumătate a secolului XII, și a fost făcut de coloniștii sași. Prma atestare documentară este într-un document emis în 1191 de către Papa Celestin al III-lea unde apare ca Cibinium. Una din legende spune că așezarea săsească a fost întemeiată de sași din regiunea franconia, sub conducerea unui sas din Nuremberg pe nume Hermann. În 1223 apare pentru prima dată menționat ca ”Villa Hermanni”, în 1321 este menționat ca ”Hermannsdorf”, iar in 1366 este menționat pentru prima dată ca ”Hermannstadt”.
Sibiul este una dintre cele mai clare dovezi că sașii și șvabii au adus multe plusuri spațiului românesc. După momentul de răscruce de la 1242, în timpul Marii Invazii Tătare, când Hermannstadtul a fost distrus aproape complet, datorită tenacității locuitorilor, orașul a renăscut. De teama unor noi invazii, locuitorii au dezvoltat continuu fortificațiile cu turnuri de apărare care au permis Sibiului să aibă o înflorire rapidă și să fie în secolele XV-XVIII cea mai puternică cetate a Transilvaniei. Iată, deci că Sibiul a fost invincibil câteva sute de ani. Fortificațiile sale au făcut să eșueze numeroasele asedii otomane dintre care cele mai dure sunt considerate cele din 1432, 1437, 1442 și 1493.
Sașii care veneau din zone mai dezvoltate tehnologic decât Transilvania și Țările Române au adus tehnologii și meșteșuguri noi pe care le-au dezvoltat și astfel la Sibiu în 1780 erau atestate 40 de bresle.
Sibiul a devenit reședința Guvernatorului Transilvaniei în 1691 și a rămas capitala acestei provincii până în 1791 când a fost mutată la Cluj. La 1 Decembrie 1918 devine iar capitala Transilvaniei până la sfârșitul lui 1919, an în care se oficializează denumirea Sibiu.
Sibiul a fost în multe domenii primul din Romțnia: primul spital din România în 1292, prima bibliotecă în 1330, prima atestare a unei școli 1380, prima farmacie în 1494, prima fabrică de bere în 1717, prima clădire de teatru în 1788 și lista este impresionant de lungă. Nu pot să nu amintesc de descoperirea Telurului în 1782 aici, la Sibiu, de către Franz Joseph Müller.
Astăzi Sibiul atrage mulți turiști din țară și din lume, poate că e cel care atrage cei mai mulți turiști străini, nu doar cu frumusețea lui ci și cu deschiderea de care a dat dovadă, cu evenimentele de tot felul pe care le organizează.
Sibiul este o gazdă occidentalizată, terasele din zona pietonală, restaurantele care reușesc să risipească praful istoriei și în care, așteptând bucatele comandate, te aștepți parcă să dea năvală niște cavaleri înfometați te fac să te simți ca la Bruxelles sau la Nuremberg, sau la Bologna, sau oriunde ospitalitatea e la loc de cinste.
Orașul are câte ceva pentru toate vârstele și toate gusturile, nimeni nu pleacă din Sibiu fără să simtă că vrea să se întoarcă aici.
Bucurați-vă de Sibiu și respectați-l!