De la Zimnicea la Tarifa, umblând după ”suduri”

Despre locul natal ne aducem aminte în orice situație și oriunde ne-am afla.

Locul meu natal este un orășel în calea Dunării unde aceasta se răzgândește să mai caute sudul și pleacă, domol, spre Marea Neagră, este cel mai sudic punct al României, Zimnicea. Istoria locului pornește din negura vremurilor, cu mult înainte de epoca romană. Cetatea getodacică de aici este cea mai veche din sudul României și a fost distrusă în 335 î.Hr. de trupele lui Alexandru Macedon, conduse de generalul Lisimachos. Luptele cu turcii i-au adus pe aceste meleaguri pe Vlad Țepeș, la 1457 și pe Mihai Viteazu la 1595.

Prima atestare documentară a fost făcută la 1385 de pelerinii creștini ce se întorceau de la Ierusalim și au trecut Dunărea pe aici și care au numit așezarea ”Dezimnikos”. 

Orășelul a avut și perioade de glorie, astfel că la 1835 era al 12-lea oraș al Țării Românești, ca mărime. A fost și capitala județului Teleorman între 1837 și 1838 și trei luni în 1877, în timpul Războiului de Independență.

Dunărea și faptul că era punct vamal i-au adus multe beneficii orașului care acum abia mai respiră sub nepăsarea și aviditatea autorităților locale, coroborate cu lipsa investitorilor serioși, pricepuți și bine intenționați.

Când am pornit spre Andaluzia am avut și gândul să ajung la Tarifa, cel mai sudic punct al Europei continentale, să-l unesc cu Zimnicea.

Culoarul de zbor de la București la Malaga a fost pe deasupra Serbiei, Bosniei și Herțegovinei, Croației, au urmat apoi Adriatica, Italia, Marea Tyreniană, Sardinia, insulele Baleare și avionul a ajuns deasupra Spaniei pe undeva prin zona orașului Alicante, după care a mers pe coasta până la Malaga unde a salutat din nou marea și a aterizat spre uscat. Condițiile atmosferice nu au fost cele mai bune dar am pozat cât am putut.

De la Malaga la Tarifa peisajul trece rapid și foarte frecvent de la coastă înverzită și mare albastră, la dealuri verzi cu case răzlețe sau, uneori, la peisaje mai degrabă selenare.

Tarifa este mult mai tânără ca Zimnicea și are o istorie cu cel puțin la fel de multe controverse. In epoca romană se presupune că aici ar fi fost așezarea Julia Trasducta sau Julia Joza, dar sunt destule voci care consideră că aici ar fi fost altă așezare, numită Mellaria.

Deși aici a fost primul port din lume care a perceput tarif pentru utilizarea docurilor sale și se poate crede că de aici își are numele, lucrurile stau invers, taxa și-a luat numele de la Tarifa iar Tarifa de la Tarif ibn Malik, unul dintre comandanții trupelor berbere ale lui Musa bin Nusayr, după atacul din anul 710.

Până în cel mai sudic punct, Punta de Tarifa nu se poate ajunge, deși se susține că baza militară a fost desființată din 2001, porțile sunt închise și jandarmii sau militarii dinăuntrul ”fortăreței” de pe fosta Insulă a Porumbeilor Isla de Las Palomas, legată de continent cu un drum încă din 1808, fac semne că nu se vizitează.

Tarifa este ”Polul” vânturilor în Europa și, deci, paradisul Windsurferilor și al Kitesurferilor. Aici efectul Venturi dat de Strâmtoarea Gibraltar, indiferent că suflă ”Levante” din Africa sau ”Poniente” din Atlanticul de Vest, care bat mai mult de 300 de zile pe an, le asigură cel mai mic risc de a rata plăcerea vacanțelor lor.

Tarifa are un rol foarte important în migrația păsărilor, distanța de doar 14 kilometri până la Africa ducând traseul multor păsări, care trebuie să-și chivernisească energia, pe aici.

Când cerul este limpede peisajele sunt absolut fantastice. Eu n-am avut noroc de limpezime și am văzut ce-aș fi putut să văd prin lentilele altor obiective foto.

Așa am motiv să revin acolo vreodată în viața asta.

Vă doresc vacanțe minunate și nu uitați că toate locurile au farmecul lor și ele ne fac vacanțele reușite!