fbpx

Orașul pe care l-am iubit pe cât l-am urât. Amintiri despre București

Orașul pe care l-am iubit pe cât l-am urât. Amintiri despre București

Orașul pe care l-am iubit pe cât l-am urât. Amintiri despre București. Prima dată am mers la București prin ‘68, sau ’69. Aveam trei sau patru ani. Auzisem de București de pe la televizor și radio. Habar n-aveam ce era exact. Știam că mergem la Nașu’. Nașul de cununie al părinților mei care se mutase acolo. Și pe care nu mi-l aminteam. Îl văzusem prin pozele de la botezul meu și de la nunta părinților mei. Clar, abia așteptam să-l văd.

Au făcut ai mei bagajele, într-o geantă de voiaj albastră, în carouri. Am plecat cu trenul de patru dimineață. La plecare am văzut că mai era și un curcan viu, și o damigeană. Am ajuns la București. Am luat troleul 85 (la vremea aceea chiar n-am înțeles de ce sunt așa multe, 85 sau chiar peste) și, nu după mult timp, am ajuns la nașul, la Gara Obor. Nașul, Dumnezeu să-l odihnească în pace, plecase din funcția de șef de gară la Zimnicea în aceea de șef de gară la Obor. Pentru mine era tot gară. Dar când am văzut că era mai mare decât tot ce văzusem eu, am fost sigur că nașul e și el un gigant. Gara de Nord aveam să o apreciez ca mărime abia la plecarea înapoi spre casă. Era mai mare decât gara Obor. Deci, se putea.

Dilemele ce m-au măcinat pe drum

Trenul a pornit cu sforăituri, fum și aburi. La Zimnicea, la televizor prindeam și postul național bulgăresc, unde se vorbea bulgărește iar eu nu înțelegeam nimic. Ei, da, asta ar fi fost o mare problemă. Dacă bucureștenii vorbeau ”bucureștenește”? Nașu știa românește, că doar plecase de la Zimnicea, dar ceilalți? Dacă am fi intrat într-o librărie și aș fi văzut o jucărie frumoasă, cum ar fi înțeles vânzătorul să mi-o arate? Ideea asta nu mi-a dat pace tot drumul. În troleibuz am realizat că și bucureștenii vorbesc românește și n-am rezistat să nu exclam ”tată, ăștia știu românește, toți”. Nu m-a mai interesat reacția lor și nici n-am sesizat-o. Probabil că au râs toți cei care m-au auzit. Nu-mi păsa, evident.

O altă mare dilemă era aceea că nu înțelegeam de ce trebuie să mergem cu autobuze, tramvaie sau troleibuze. Fusesem instruit, cu asprime, de părinți să stau lipit de ei, să nu mă pierd că va fi jale. De ce nu puteam merge pe jos ca la Zimnicea, unde n-aveam niciuna din năzbâtiile acelea. Autobuze erau, dar pentru a merge în alte localități, nu în Zimnicea.

Să vedem ce e cu Bucureștiul ăsta!

Am ajuns. Nașul era cu treabă, la gară. Abia seara, a putut să stea cu noi. Îmi amintesc că a venit și ne-a luat pe sus, să mergem la ”Orășelul Copiilor”. De acest orășel al copiilor eu îmi amintesc că ar fi fost acolo, în Obor. Era un fel de piață de Crăciun din occident, dar nu era voie să i se spună așa. Luminițe multe, un brad uriaș frumos împodobit, mii de chioșculețe la care vindeau doar Moși Gerili. Așa mulți? Și de ce ne cereau bani dacă ei ne aduc cadouri? Și încă o sumedenie de lucruri pe care nu le înțelegeam. De ce se cântă muzică populară, de ce sunt grătare cu mici și cârnați, și de ce țuică și vin fiert sau bere dacă e Orășelul Copiilor?

Fascinația luminițelor, a călușeilor și altor comedii m-au oprit să mă mă mai întreb ceva. Mulți ani am visat la acel Orășel al Copiilor, dar schimbările vremurilor l-au furat și nu l-am mai văzut decât în proiecțiile amintirilor.

La vremea aceea, cu siguranță, magazinul Bucur Obor nu era. De la Gara Obor la Orășel , îmi amintesc că am mers pe jos.

M-o fi impresionat, nu m-o fi impresionat atunci?

 

M-a impresionat, dar ca pe un copil de trei sau patru ani. Gara Obor frumoasă și mare, Gara de Nord și mai mare, dar nu mi s-a părut frumoasă. Clădiri mari și unele chiar frumoase. Mi se preau palate și mă gândeam că Moș Gerilă într-un astfel de palat ar trebui să stea, ca musafir al prinților. Bineînțeles că părinții mi-au spus răspicat că prinți există doar în basme și că o să înțeleg eu când voi fi mai mare. Am înțeles. Există și pe Pământ!

Atunci, pentru mine, Bucureștiul a rămas un mister. Un oraș cu multă lume, dar care nu era al meu. Un oraș în care griul urca mult mai sus decât la Zimnicea și decembrie părea înfricoșător de plumburiu. Un oraș cu lume îmbrăcată altfel, cu multe modele de autobuze, un oraș în care trebuia să aștepți lumina verde ca să treci strada, un oraș gălăgios și cu multe mașini mici. Nu știam dacă aș mai vrea să merg acolo. Sau poate că da, pentru că timpul fusese prea scurt.

 

Urma să se înfiripe o dragoste de București?

 

Misterul nu l-am înțeles până ce n-am devenit student în București. Atunci Bucureștiul a devenit ”Orașul pe care l-am iubit pe cât l-am urât”. Niciun zvon, nicio descriere, niciun film nu m-a convins de nimic cu acest București. Ba chiar am regretat că facultatea pe care o alesesem nu era la Timișoara despre care se auzeau mult mai multe lucruri atractive. Eram deja în anii ’80 și Timișoara…

Dar am început cursurile Politehnicii și atunci Bucureștiul m-a prins într-o dulce îmbrățișare din care n-am mai vrut să scap. Îl iubeam și îl uram la fel de mult și în același timp. Îl iubeam că-mi dăduse libertatea zborului dorită de orice tânăr, îl uram pentru că mai murdar, noroios și plumburiu decât în anii ’80, n-am văzut Bucureștiul niciodată.

Abia așteptam să-l văd și să-l părăsesc în același timp. Bucureștiul mi-a creat cele mai ciudate sentimente. Dar, dacă n-ar fi fost Regia și Preoteasa, cred că nu l-aș fi iubit nicio clipă.

Acest articol este pilotul pentru următoarele articole pe care le voi dedica acestui oraș minunat, cu toate relele lui.

Gara Obor în zilele noastre

Palatul Cantacuzino

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Românii în Statele Unite fără viză

Românii pot călători în Statele Unite fără viză, începând cu 31 martie 2025. Așa a anunțat Departamentul pentru Securitate Internă al SUA. Aceasta ca urmare a anunțului Departamentului de Stat al SUA care în 27.11.2024 spunea că în anul fiscal 2024 (01.10.2023 – 30.09.2024) rata de refuz pentru cetățenii români a scăzut sub 2,61%. Astfel a fost îndeplinită una din cerințele principale de intrare în Programul Visa Waiver Totuși ei

Mai mult...

Orașul pe care l-am iubit pe cât l-am urât. Amintiri despre București

Orașul pe care l-am iubit pe cât l-am urât. Amintiri despre București. Prima dată am mers la București prin ‘68, sau ’69. Aveam trei sau patru ani. Auzisem de București de pe la televizor și radio. Habar n-aveam ce era exact. Știam că mergem la Nașu’. Nașul de cununie al părinților mei care se mutase acolo. Și pe care nu mi-l aminteam. Îl văzusem prin pozele de la botezul meu

Mai mult...

Ce facem cu turismul?

Ce facem cu turismul? Este o întrebare legitimă, mai ales când vedem că România, joacă în hora turismului mondial după altă muzică. Și în felul ei ancestral: ”un pas înainte și doi înapoi”. Alții văd altfel? Toate țările din lume clasifică turismul printre primele 3 cele mai importante ramuri ale economiilor lor, care trebuie dezvoltate. De ce? Astăzi informația și, mai ales pozele frumoase ajung de la un pol al

Mai mult...

Vibrantul Thessaloniki

Vibrantul Thessaloniki mi-a mai deschis o dată porțile în toamna aceasta. Mai fusesem, într-o fugă, în vară și a apărut invitația la Philoxenia. Mie îmi plac grecii și n-aveam cum să nu accept invitația, mai ales că, din cauza problemelor de sănătate, am lipsit la ultimele două ediții. Pentru că în perioada aceasta nu mai e zbor direct, am zburat cu escală la Atena. Pe drum am făcut calcule și

Mai mult...

China e miracol sau realitate?

China e miracol sau realitate? Este întrebarea care nu-ți dă pace după primul pas făcut în această țară ”cât China”. Am fost de curând în China. Încerc să vă fac să vedeți ce am văzut eu acolo, ca turist în grup organizat. Am intrat în China prin uriașa poartă, Shanghai Pudong International Airport. După amprentare și controlul documentelor am trecut frontiera și ne-am întâlnit cu ghida care ne-a preluat și

Mai mult...

FITUR 2025

FITUR 2025, adică ediția de anul acesta a Târgului Internațional de Turism de la Madrid. Este prima mare manifestare de acest gen din an și este foarte importantă, atât pentru operatorii de incoming cât și pentru cei de outbounding. Am decis să vizitez acest târg. A fost 45-a ediție a FITUR și a treia la care am participat eu, ca specialist. Planul de călătorie. Planul de călătorie a inclus, firește,

Mai mult...

3 Comments

  1. Stelian spune:

    Ha, ha… Eu am scapat greu de angoasa din Rosiori Nord, ca trenul spre Bucuresti pleca in directia din care venisem. Aveam impresia ca am luat trenul gresit…
    Iar din Bucuresti, am ramas cu dorinta de a minca hot-dogul de Bucuresti. (Nu stiam noi atunci de caini fierbinti…) Franzelele alea subtiri infipte in tepusele alea metalice sa fie calde si crenvurstii dupa care alerga in vasul de dedesupt si mustarul care la ei era lichid… Amintiri, deh, amintiri…

    • Florentin spune:

      Ha! Chiar că erau apetisanți. Poate doar pentru că arătau cum nu arăta mâncarea pe care o știam noi. Ca înghețata pe băț, care era SF, noi știind-o la cornet. Amintiri frumoase, Stelică. (0% dintre ele, cele pe care ni le mai amintim, ni le-am făcut singuri, contra curentului, împotriva cursului firii d atunci. Mai mult din inconștiență, a inconștienței că ”libertatea” care ni se tot trâmbița, era doar în curtea unei țări penitenciar comunist…

      • Stelian spune:

        Pina la o virsta am fost inconstienti (mici si prosti), pentru ca parintii ne tineau departe de problemele lor. Eu, personal, am inceput sa gindesc dublu cam pe la 13 ani, in toamna lui 77, dupa cutremur. Cred ca si el a contribuit la desteptare. Toate nebuniile din oras de atunci si faptul ca mergeam prin oras si la prieteni si nu era 70-80% distrus, cit au declarat nemernicii zilei.
        Iar cind esti copil grija ta e sa te joci, sa faci altele decit fac cei mari. Cind veneai la Bucuresti te minunai de cladirile mari, de statui, de forfota, de aglomeratii, de semafoare, de cinematografe insirate unul linga altul, de teatre. Auzeai ca aia e Universitatea si ti se parea ca e ceva de vis.
        Astept continuarile sa pun si eu din amintirile mele, legate sau nu cu ce vei pune tu. Stii, uneori un cuvint, o fraza. trezeste in tine ceva ce crezi ca ai uitat. Si totul iese la iveala asemeni unui film ce scoate minuni dupa developare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie