Primii iordanieni i-am cunoscut în timpul studenției, fără să fi contat dacă erau din Aqaba, Amman sau din mijlocul deșertului. Erau studenți în România. Apoi, prin 2006, Camera de Comerț și Industrie a României a organizat un work shop cu oameni de afaceri iordanieni, interesati să facă afaceri cu firme românești. Au fost și tour operatori care erau mai interesați, atunci, să aducă iordanieni în România. Misiune imposibilă. Misiunea diplomatică română de la Amman sabota această cooperare. Cu doar câteva zile înainte de plecare comunicau lista celor cărora le refuzau viza fără nicio motivare. Și nu erau puțini iar timpul rămas nu permitea înlocuirea lor. De altfel cei pe care îi plătim regește să lucreze pentru interesul șării în diverse ambasade ale României se poartă de parcă ar fi în vacanță și numai datoria nu se poate spune că și-o fac.

Acum vreo 2 săptămâni, văzând că iarna s-a trezit și vrea să-și facă spectacolul complet am plecat 15 paralele spre sud, la Aqaba, să caut vara. Adică la iordanieni acasă.

Este prima vizită în Iordania și, în mod sigur, nu va rămâne ultima. Acum câțiva ani am fost la Sharm el Sheikh cu mari așteptări. Noroc cu peștii exotici că altfel deziluzia ar fi fost maximă.

La Aqaba am mers cu așteptări mai mici și mai puține.

Era cursa inaugurală a charterului săptămânal organizat de Prestige Tour.

Plăcerea de a face poze aeriene mi-a fost refuzată de covorul de nori care rar lăsa câte o fereastră. Deasupra Iordaniei era o nebulozitate care făcea deșertul și mai misterios și care te făcea să crezi că piloții te-au dus pe Lună. Pentru câteva clipe albastrul golfului Aqaba îți redau optimismul că n-ai părăsit atmosfera terestră și apoi nisipul stârnit de Khamsin și deșertul te trimiteau din nou, cu gândul, pe Lună.

”Aselenizarea” lină de la aqaba a fost urmată de primul pas al ospitalității iordanienilor.

Grupul de români a fost întâmpinat cu flori, cafea, ceai și curmale iar la primire au participat autorități locale, televiziunea și autorități din turism.

A urmat transferul la hotel, cazarea și un răgaz, timp în care am descoperit Berea Petra. Excelentă!

Tala Bay, resortul unde am avut cazare este la vreo 18 km de Aqaba dar hotelul avea un microbus care făcea transferuri gratuite, după un program anume și cu programare.

Prieteniile se leagă repede, așa că am plecat cu Dorin să vedem ceva din Aqaba.

Aqaba ne-a inspirat siguranță și încredere. Am evitat la primul contact zona bazarului (mai bine zis primul bazar întâlnit, după cum vom constata zilele următoare). Totuși ne-a tentat un magazine de antichități. Parcă ne trăgea ceva in acel colțișor din Aqaba ce părea să fi adunat în el toată lumea arabă. Mohammad, simpaticul patron, vânzător, restaurator , etc. Patron adevărat, ca și la noi. Ei bine, Mohammad adusese la Aqaba, să-I fie soție, o româncă. Poate asta ne chema în prăvălia lui.

Foarte ospitalier, ne-a tratat cu whisky, ceai, cafea și ne-a răspuns la cele mai arzânde întrebări pe care le aveam despre oraș.

De la el am plecat mai siguri pe noi să vedem cât putem din Aqaba.

Foamea și setea ne-au dus la un restaurant unde am văzut terasa aproape plină. Practic noi am fost acceptați de un mic grup de francezi la masa lor.

Mâncarea excelentă și berea Petra ne-a convins că se poate bate cu multe beri germane și este peste tot ce se produce în România.

Am părăsit Aqaba, obosiți dar încântați de ceea ce găsiserăm. Microbuzul, destul de uzat și care avea o cutie de viteze zgomotoasă, avea să facă deliciul serii și al următoarelor escapade la Aqaba.

A doua zi urma să vedem cât puteam din unul dintre cele mai dorite obiective turistice din lume, deșertul Wadi Rum.