1 Mai. O sărbătoare pe care, în vremea studenției, o așteptam cu nerăbdare pentru că mergeam la mare. Sau, dacă la mare nu se putea, la munte. Pe vremea aceea nu prea conta că nu ne faceam rezervări din timp și nu prea alegeam, ne mulțumeam cu ce găseam cel mai ieftin, să ne rămână banii pentru distracții, că de aceea plecam din țara distracțiilor fără sfârșit, complexul studențesc Regie.

În ultimii ani parcă nu  mai doresc atât de mult această sărbătoare mai ales că nu mai este, în opinia mea, un prilej să vezi frumuseți ale României. Pentru asta trebuie să pleci chiar cu două zile în avans și apoi să mai rămâi o zi pentru că deși plătim cele mai mari taxe de autostradă tocmai autostrăzi nu avem iar banii sunt tocați de cei de la drumuri pentru a ieși exact vinerea sau in ziua liberă suplimentară să ne arate că ei muncesc. Da, îi vedem pe drumurile patriei noastre, cele mai circulate, în grupuri de câte 10-15, cu o bandă închisă, la un suc, o țigară și nu de puține ori la o bere, privind cu superioritate coloanele de kilometric pe care le formează.

Ei bine, știind că la capitolul acesta capra noastră e tot râioasă am decis să merg să văd ce mai face capra vecinului. Bulgar. Pentru ca da, până la bulgari aveam mai puțin de mers prin România și tocmai auzisem și că bravii noștri drumari reparaseră drumul dintre frontieră și Giurgiu. Da, reparată e un fel de a spune. De fapt i-au tras o cârpeală tipic românească și doar pe acolo pe unde nu se mai puea merge nici cu camionul. Sau poate așa trebuie să fie o poartă de intrare în țară.

De bine, de rău, măcar erau 3 ghișee deschise pentru taxa de pod. Dar în Bulgaria situația se cam strica. Sutele de români care aleseseră această destinație de minivacanță stăteau la un rând infiorător de mare pentru a achita taxa de drum. Mașinile parcate cam cum dăduse Domnul și trebuia să faci slalom prinre ele să poți trece și să plătești taxa în altă parte. Mai erau încă 3 ghișee la care nu erau mai mult de 2-3 persoane.

Am reușit, am plătit și am pornit spre litoralul bulgăresc.

Drumul bun iar benzile pentru depășire în rampe chiar ajută mult. Pe autostrada reparată s-a mers bine și fluent, erau multe mașini dar nu dădeau impresia de înghesuială. Eu decisesem să o iau pe o scurtătură, pe la Provadia, să mai vedem și altceva. Drumul a început bine și în sinclinal am oprit să vizităm fortăreața Ovech. Folosind protecția oferită de stâncile verticale, fortăreața a fost locuită din secolul al III-lea după Cristos  până în secolul al VII-lea și din nou din secolul al X-leaa până la sfârșitul secolului al XVII-lea. De data asta am vizitat doar Ovech-ul, dar zona merită mai multă atenție pentru că are lucruri interesante de arătat.

De la Provadia la Staro Oreahovo drumul are o portiune de doar 2-3 sute de metri la care se lucra dar pe care s-a putut merge cu Citroen C3 fără problem, in rest fiind foarte bun. A fost pentru prima oară când în schimbul taxei de drum nu mi s-a dat doar acces la infrastructură ci, pot spune, că drmul acesta aproape că mi-a fost închiriat.

Pe litoralul bulgăresc se făceau ultimele pregătiri pentru deschiderea sezonului, se făcea curățenie, se plantau flori, se repara drumul. Un lucru total neobișnuit la noi a fost acela că după ce frezau gropile, veneau și turnau asfalt imediat. La noi se mai asteaptă zile sau chiar săptămâni pentru asta…

La Obzor unele hoteluri își primeau primii oaspeți și își făceau încălzirea pentru primele chartere care aveau să sosească chiar de 1 mai. Personal amabil, vizibil profesionist care făceau prin calitatea serviciilor să nu regreți alegerea făcută.

Apa mării era rece dar excursia nu a fost dedicată plajei. Am dorit să vizitez Burgasul și să revăd superbul Nesebar.

Despre Burgas nu pot să spun chiar că m-a dezamăgit dar cu siguranță așteptam mai mult. Mai multe clădiri vechi, mai multe dintre ele renovate, dar se pare că istoria nu a fost suficient de îngăduitoare cu un oraș port care a fost mereu bogat. Multe clădiri ”moderne” din perioada comunistă au înlocuit clădiri vechi afectate, probabil, de bombardamentele celui de al II-lea Război Mondial. Totuși e un oraș care nu stă pe loc și încearcă să revină la viață și la frumusețea de odinioară. Gara este renovată, cu fonduri europene, iar cei ce au gândit renovarea au ținut cont de tot ce a fost frumos în acea clădire și au readus la viață boazeria care dă o căldură aparte gării.

Parcurile din Burgas m-au impresionat prin rigolele lor și frumusețea florilor iar în imensul parc ce separă faleza de oraș era o expoziție de flori, cu vânzare. Cum să reziști? Am luat trandafiri, flori de colț, garofițe și, cu tot riscul diferenței de climă, bougainvillea.

În concluzie, capra vecinului se distanțează de capra noastră și asta nu pentru că ar merge ea prea repede ;I prea sigură pe ea ci pentru că a noastră stă pe loc sau, uneori, chiar merge înapoi.