Zborul a fost cel mai mare vis al omului, vis pe care și l-a îndeplinit după multe milenii de la primii lui pași ca biped. Ca orice copil, am dorit și eu să zbor cu avionul. Ba chiar și cu o navă spațială. În copilăria mea s-a petrecut unul dintre cele mai importante evenimente din cucerirea spațiului, prima aselenizare și acel celebru ”…pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. Ei bine am reușit să zbor pe la 18 ani, cu un AN 24 care a băgat o frică în mine de care n-am scăpat mulți ani, deși am tot zburat. Până într-o zi când m-am întâlnit cu un prieten, fiu de preot, care, văzându-mă apatic și absent de la discuție m-a întrebat ce am. Când i-am spus, l-a bufnit râsul și mi-a zis: citez ”nene, ești om bătrân. Când o fi să te ia dracu, te ia și din brațele popii”. N-o să credeți dar a fost ca un descântec. De atunci nu mai mi-e frică.
Ce mai fac în aer
Cea mai mare pasiune a mea, pe durata zborurilor este să fotografiez. Chiar și când norii matisează vederea spre Terra, tot ai ce să fotografiezi. Norii ne pun de fiecare dată imaginația la lucru, indiferent pe care parte a lor suntem. Micile ferestre care te lasă să vezi un ciob de pământ trec repede și trebuie să fii pe fază. Din păcate avionul are vibrațiile lui care nu sunt compensate mereu de articulații și multe poze ies neclare, pentru că subiectul este la distanță mare și, așa cum știm de la geometrie, un milimetru în avion înseamnă sute de metri pe Pământ.
Ce ne face farmecul călătoriilor
Când aștept îmbarcarea se mai întâmplă să văd căte un om celebru la același zbor. Alteori, la apariția câte unui politician, mă amuză comentariile colegilor de zbor. Odată, la Viena a apărut Adrian Severin. Da, da, cel cu hidrogenul din apă care era așa de mult (peste 66%) din incompetența partidului la putere. N-am înțeles de ce a trebuit să atragă atenția asupra lui în mod, aș putea spune, violent. Toată lumea aștepta citind, butonând telefonul sau lucrând pe laptop. Zarva cu care a venit și tonul pe care le-a spus celor din echipa de la îmbarcare că el este demnitar român și călătorește la clasa business și că trebuie să i se acorde protecție și culoar prioritar a fost tipică politicianului român, pur sânge. Ne-am redirecționat toți atenția de la ceea ce făceam și încercam să înțelegem ce se întâmplă. În dreapta mea erau două doamne spilcuite care discutasera până atunci, habar n-am ce iar acum una dintre ele a zis în șoaptă: ”Doamne, sper că nu dai curs blestemelor mele chiar acum!”. Toți cei care am auzit ne-am cam schimbat la față. Un domn, om simplu, a întrebat așa, pentru noi toți: ”pă banii cui face ăsta circ și merge la business?”. Apoi direct către vedetă: ”Ia-ți, bă, avionu’ tău să nu te mai auzim!”. Și-a făcut destulă notorietate atunci. Au mai fost multe comentarii dar nu le pot pune în articol. Cert este că una din cele două domnișoare de la boarding, după ce a vorbit ceva la telefon i-a comunicat că este doar un pasager care are bilet la clasa business si dacă dorește condiții speciale trebuia să le solicite și să le achite. Spiritele s-au încins și a fost nevoie să plece de acolo. N-a comentat nimic, doar s-a uitat de sus și încruntat la noi. Un domn a remarcat asta și l-a întrebat de ce se înruntă la noi iar altul i-a răspuns: ăsta e încruntat și cînd râde”.
Altă dată, am mers spre Paris cu Irina Nistor, fiica regretatei Simona Nistor, profesoara mea de franceză din facultate. O cunoscusem în 1988, la Sinaia, unde era cu Doamna profesoară pentru întâmpinarea Orient Express. Am salutat-o, a răspuns la salut, cu siguranță, fără să mă fi recunoscut după atâta amar de vreme. Modestă, a citit până la îmbarcare și apoi n-am mai văzut-o.
Memorabilă a fost o călătorie de la Amsterdam la București, în martie 2017, când în avion a fost celebrul Ciordache Altă Întrebare. A fost cam circ. Individul cu un comportament de șobolan încolțit care se ascundea după mîini. S-a așezat la ușa de urgență de la aripa dreaptă. Foarte mulți în acea zonă erau tineri deștepți care lucrau în Olanda la diverse mari companii în Olanda. Întrebările indiscrete și glumele pe seama sa nu mai conteneau. La un moment dat un steward l-a întrebat dacă știe să deschidă ușa în ”cazul puțin probabil” că ar fi necesar. A scos capul din fortăreața mâinilor și a dat din cap a ”da”. Atât ne-a trebuit. Aproape în cor i-am spus stewardului că ”numai dac-ă-l pune dracnea”. La bucurești fugea ca potârnichile, cu capul plecat. Din păcate, la o zi, două, în cuibul său vremelnic, Parlamentul României, a demonstrat că n-a înțeles nimic. Câinii latră, ursul merge!
Cel mai recent, am călătorit la Viena în același avion cu unul dintre scriitorii contemporani preferat mie, Radu Paraschivescu. Omul a stat răbdător la rând, la îmbarcare, n-a ieșit în evidență cu nimic. Când am urcat in avion l-am văzut pe ultimul rând și am crezut că acela este rândul preferat de scriitori, știut fiind că Maestrul Fănuș Neagu numai pe ultimul rând stătea. Motiva Maestrul că nu s-a auzit de vreun avion să fi căzut în coadă. Și ca să mă fofilez printre subiectele cărților sale și, ca să fiu și sigur că nu mă înșeală vederea, l-am rugat sa-mi confirme fericita întâmplare. Am primit confirmarea și am ieșit din cartea lui, m-am dus la locul meu. De ce imi place Radu Paraschivescu? Pentru că mereu mi-a plăcut umorul, iar Radu are un umor fin. Extrafin. Un umor care, dacă îl înțelegi, te lasă să-ți vezi locul în această glumă: viața. Orice om îi este teamă, nu aveam cum să ratez, ca cetățean al județului care este, cu reședința fără librărie. Marea dilemă este că ne-am întors în România, la fel de inexplicabil, tot cu același avion. Când am așteptat bagajele mai mult de 45 de minute m-am bucurat din nou că ”În lume nu-s mai multe Românii”. Cam ce-ar fi pe aeroportul din Frankfurt dacăa firmele de handling s-ar mișca la fel ca la Otopeni? Să nu mai vorbim ce s-ar întâmpla la Atlanta în astfel de situație. Și să știți că situația nu e singulară. Așa este mereu pe Otopeni, indiferent de companie, indiferent de unde vine zborul.
Bagajele au venit. Radu a plecat să scrie o nouă carte iar eu am plecat să aștept să apară o librărie în Alexandria, de unde să iau cartea și să mă delectez cu ea.
