Priveam zilele trecute printr-un pahar cu vin roșu spre nedefinitul infinit ce va urma. Era un altfel de roșu decât cel ce ne-a strivit și, pe alocuri, încă ne strivește ideile, năzuințele, sufletele și bucuriile cele mai mici, cele mai firești. Era ca rubinele din lagăre de ceas care rotește timpul ce a fost și chiar pe cel ce va să vină, timpul trecut pe care îndrăznim să credem că îl știm și veșnicia care-ncepe acum.
Au început să-mi umble gândurile, să-mi revină amintiri, să caut urme din măruntaiele planetei aduse de viță în boabele fructelor sale și dăruite nouă celor care continuăm metamorfoza înepută de marele Big Bang, metamorfoza mineralelor dizolvate de ape, sorbite de rădăcinile viței, purtate prin venele sale și apoi coapte la foc mic de razele soarelui și de căldura din pietrele și pământurile prin care își croiește drumul spre centrul planetei spre a o uni cu centrul universului.
Vinul are amprenta sa sculptată de pămănt cu înclinația lui, de apele ce cad din cer și cele ce curg sub pământ, de stâncile în care se înfig firavele-i rădăcini, de Soarele ce-i mângâie boabele și dă dulceața ce-o strâng în pielița lor brumată de drojdiile ce vor face actul final.
Este o ecuație extrem de complexă la care contribuie infinitatea de necunoscute, o ecuație pe care francezii au numit-o terroir. Intraductibilul dar unanim acceptatul terroir, adică acea reuniune a pământului cu compoziția sa litică, a ploilor, a pânzei freatice, a înclinației și orientării față de punctele cardinale, ba chiar și a stâncilor printre care cresc vițele.
Terroar-ul face ca vinul să fie același și de fiecare dată altfel, să fie mereu diferit dar în fiecare an același.
Marea forfotă începe după zdrobirea boabelor, cănd drojdiile și zaharurile se îmbrățișează și aduc ceața și frământarile în must.
După ce furtuna se va fi terminat, drojdiile se duc ușor la culcare pe fundul vaselor, redăndu-i lichidului limpezimea și strălucirea ce ne va fascina privirile și ne va trezi dorințele.
Numele și-l trage din verbul a iubi din sanscrită, veno, ca și zeița romană a iubirii și frumuseții, Venus și tot ca și ea, vinul a stârnit numeroase povești și povești adevărate de iubire.
Drumul sevei de la apa sorbită din măruntaiele pământului până la licoarea lui Dionysos este lung, anevoios și extrem de ușor de perturbat. Orice perturbare, însă, poate afecta în mod nefast și, de cele mai multe ori, ireversibil, finalul mult dorit și așteptat cu nerăbdare.
Mulți podgoreni susțin că experiența le-a dovedit că există o ciclicitate în calitatea vinului și perioada de 4 ani între două producții similare cantitativ și calitativ este cea mai vehiculată.
Exact nu se știe de când omul a deslușit tainele vinului, dar la momentul acesta cele mai vechi dovezi ale producerii de vin sunt cele decoperite pe teritoriul actual al Georgiei și datează de acum 7000 de ani.
Istoria vinului încă se scrie. Printre picăturile istoriilor scrise de el.
Producția de vinuri a ținut pasul cu lumea și a cedat în fața ispitelor științei și tehnologiei, podgorenii căutând să ajungă la puritatea absolută a vinului, să elimine tot ce ar putea influența negativ calitățile și stabilitatea comorii lor.
Să savurăm vinurile bune chiar dacă au fost făcute tradițional, modern sau super tehnologizat!