Viena – orașul mereu altul

Acum câțiva ani am luat fetele, intr-un început de septembrie și am pornit spre Viena. Cea mare mai fusese la

aici, cu destul de mult timp înainte. Am pornit cu noaptea în cap că aveam de făcut mai mult de 1000 de kilometri până la primul popas. Până să se lumineze trecuserăm de Orșova și pe la 9:30 eram la Timișoara. Ce mai, la 16 și ceva eram la Viena, cazați și mai rămânea să parcăm mașina. Complicat. Am pierdut mai bine de 45 de minute dar am reușit.

Ziua 1 – Viena la aprinsul luminilor

Viena te ia în brațe și începe să te plimbe cum plimbă vântul o coajă de nucă pe ape liniștite. Am început Kärtnerstrasse, de la Operă la Stephans Dome. Kärtnerstrasse are mereu ceva nou. Seara dădea vitrinelor celebrei străzi Vieneze magia luminilor ce amplificau strălucirea bijuteriilor, a celor mai prestigioase ceasuri și chiar a suvenirurilor mai puțin scumpe. Sticla și lumina au făcut casă bună mereu și vitrina unui magazin de cristale din sticlă era absolut fascinantă.

Piața Sfântul Ștefan, kilometrul zero al Vienei. Aici parcă se mutase Turnul Babel. Erau turiști din toate colțurile lumii care se bucurau de frumusețea capitalei Austriei. Am mâncat krenwurst-i și käsekreiner cu muștar și ardei murați, undeva pe Graben și apoi ne-am retras la hotel.

Ziua 2 – Viena cât mai mult la pas

Dimineața a fost un pic ploioasă dar Viena e ca fetele frumoase, abia aștepți să-i ude ploaia tricoul. Am luat U3 până la Volkstheater și apoi am pornit printre picături spre celebrul Ring, prin Piața Maria Tereza, printre Muzeul de Istoria Artelor și Muzeul Științelor Naturii apoi  am mers la pas prin fața Parlamentului, a frumoasei clădiri gotice a Primăriei din Viena. Ploaia bătea în retragere dar Soarele încă nu reușea să-și ia vălul de nori de pe față. Am ajuns la Universitate și apoi Biserica Votivă care avea superbele turnuri în stil gotic în renovare. Am traversat prin Pasajul Universității și am pornit, tot agale, spre Schottentor, sau cum am zice noi Poarta Scoțienilor, pă lângă Bursă , până la Canalul Dunării de unde am continuat pe Cheul lui Franz Joseph până la Schwedenplatz, Piața Suediei. De aici părerile pentru pasul următor nu mai erau în consens. Ba, dimpotrivă. Ideea de a testa întâi niște cârnați la chioșcurile din Scwedenplatz a adunat un singur vot, așa că am luat tramvaiul 1 spre celebra Hundertwasser House.  După ce ne-am încântat privirile cu viziunea și talentul lui Hundertwasser ne-am întors la Scwedenplatz și am luat cate un meniu de prânz la un micuț restaurant  în zona Fleischmarkt. Această zonă a Vienei din jurul pieței de carne și a Poștei Austriece a fost întotdeauna bogată în restaurente și hanuri de toate felurile și de toate mărimile. Aproape de sursa de carne proaspătă și de Hotel Post, locul unde se cazau cei mai mulți dintre cei ce veneau sau voiau să plece cu poștalioanele, aceste restaurante ofereau locul ideal pentru încheierea de noi afaceri între negustori. Dar unde e mâncare se cere și băutură și unde e băutură e veselie, optimism și poftă de viață iar asta naște legende și povești chiar mai savuroase decât creațiile bucătarilor.

Una dintre cele mai frumoase legende s-a născut aici, aproape de biserica grecească, în restaurantul Griechenbeisl, fondat în 1447, unul dintre cele mai vechi din oraș. La 1679, în timpul Marii Ciume, Augustin, un menestrel care înveselea cu cânturile sale mesenii, a fost prins de zorii zilei, în jgheab, răpus de băutura care nu de puține ori era plata pentru prestația sa. Cioclii l-au crezut mort din cauza ciumei și l-au dus cu tot cu cimpoiul său într-o groapă comună. Groapa era foarte adâncă iar Augustin când și-a revenit nu a putut ieși dar a început să cânte. Ei bine, a fost auzit, salvat și a devenit simbolul speranței supraviețuirii pentru vienezii acelor vremuri negre. Melodia ”Oh du liebe Augustin” se consideră că a fost compusă atunci de cel ce era omul cel mai drag tuturor vienezilor și nu lipsește nici astăzi de la petrecerile austriecilor. Puține localuri se pot lăuda că au avut oaspeți atâtea celebrități ca Grechenbeisl. Dintre cei care s-au desfătat cu preparatele și vinurile de aici dealungul timpului au fost Mozart, Bethoven, Nestroy, Zeppelin, Wagner, susținătorul drepturilor românilor din Transilvania – Karl Lueger, Waldmüler, Strauss și Mark Twain, căruia, astăzi, unul dintre saloanele localului îi poartă numele iar autografele de pe pereții săi dovedesc că asta nu e doar o legendă.

La cateva minute de mers la pas este un alt restaurant devenit celebru pentru cel mai cunoscut preparat din capitala Austriei, schnitzelul vienez. O poveste spune că preparatul este după o rețetă italiană de ”cotoletta alla milanese”, dar sunt cercetatori care contrazic această teorie. Cert este că Figlmüller este considerat restaurantul unde se prepară cel mai bun și autentic schnitzel vienez.

Între timp noi am ajuns mai repede decât ați putut citi, în Stadtpark unde ne-am relaxat până când noaptea ne-a prinz pe lângă statuia marelui Iohann Strauss. Pentru cină am mers la Donauturm, la restauranul Donau Walzer care la 26 de minute face o rotatie completă și oferă o panoramă superbă a Vienei văzută de la 170 de metri.

Cina a încheiat o zi plină și ne-a permis să revizuim planul pentru ziua următoare.

Ziua 3 – Viena împăraților și artei

Cu toată oboseala, ziua am început-o pe la 7 dimineață pentru că aveam iar un program lung. Am început cu vizita la Schönbrunn, reședința de vară a familiei imperiale. De unde aveam cazare am ajuns în aproximativ 20 de minute, cu U6 și apoi U4. Faptul că ajungeam foarte repede de la un obiectiv la altul cu transportul public le-a făcut pe fete să creadă ca Viena e un orășel mic. Aveau să-și dea seama că nu e chiar așa. La Schönbrunn am ajuns suficient de devreme ca să nu așteptăm la bilete și intrare mai mult de 30 de minute. Rezonabil pentru acest obiectiv. Totul le-a impresionat pe copile, dar în mod special sălile de bal și camerele copiilor, apoi grădina zoologic și arcul, veverițele care zburdau prin copacii tunși într-um mod în care ele nu mai văzuseră. Una peste alta, ne-am trezit că se făcuse ora 15:30 și mai aveam multe în planul nostru. Am uitat și de prânz și de orice. Am mers la demonstrația de gătit apfelstrudel, am savurat câte o porție și am pornit spre Hofburg unde voiam să vedem argintăria familiei imperiale. Am făcut o foarte scurtă pauză la un chioșc unde am mâncat în fugă câte o pereche de Frankfurteri, cum se numesc crenwurștii la Viena, și am prins printre ultimele intrări la muzeu. La ora 20 aveam bilete la Musikverein la concertul Mozart Orchestra. Sala de Aur le-a impresionat puternic și nu reușeau să-și  sature privirile cu fiece colțișor și detaliu.

Concertul minunat, o răsplată binevenită pentru o zi mai grea decât precedenta. Am mers direct la culcare și cina am înlocuit-o cu niște pizza la colț de stradă.

Ziua 4 – recuperăm ce am ratat ieri la Viena?

Astăzi dimineața a fost cumplit de grea. La micul dejun am făcut consiliu de război și am rearanjat programul cu ce pierduserăm ieri, am mai adăugat o zi după întoarcerea de la Werfenweg și am pornit optimiști spre Muzeul de Istoria Artelor. Planificat 1 oră, vizitat 3 ore și jumătate. Ooops! Cum, Viena aia mică a crescut? Muzeul de Istorie a artelor este artă la fiecare pas. Clădirea maiestuoasă are un interior absolut fantastic iar exponatele nu te lasă să le faci nevăzute. Merită vizitat pe îndelete chiar dacă te răpește pentru 5-6 ore. De aici am fugit in Naschmarkt, renumita piață agroalimentară din buricul Vienei, unde am măncat ceva și ne-am plimbat un pic printre coloratele tarabe, am cumpărat ceva condimente care pe la noi nu îndrăzneau să apară și am plecat la Belvedere unde am petrecut alte 2 ore și jumătate.

De acolo am plecat la Neustift am Wald, la Heuriger Wolff unde am mâncat, printre multe gustărici tradiționale, niște pulpe de rață absolut minunate. Bucătăria austriacă este una bogată, pe ici pe colo grea, dar absolut delicioasă. Ne-am relaxat și am stat la taclale până pe la 10 seara. De acolo, până la hotel, cu autobuzul 35A și U6 se ajunge în maxim 40 de minute.

Ziua 5 – Trebuia să plecăm de la Viena

În dimineața asta trebuia să plecăm spre Werfenweng dar cu un singur vot din 3 nu se prea poate așa că am acceptat să facem o plimbare agale pe Mariahilferstrasse, să trecem prin Museumsquartier, apoi pe la Casa Fluturilor de la Hofburg care era închisă pentru reamenajare în acea perioadă și, pe la 12 jumate am reușit să pornim spre Werfenweng. Despre drumul spre Werfenweng și ce am făcut pe acolo voi scrie alt articol.

Ziua 10 – Ne întoarcem spre casă dar dorul de Viena

Da, dorul de Viena ne-a făcut să mai luăm o înnoptare aici. Am ajuns la Viena in jur de ora 16 si am mers direct în Prater, marele obiectiv care fusese amânat de două ori, să ne bucurăm , fiecare, de atracțiile parcului de distracții. Cu toată oboseala, mirajul luminilor colorate și al diverselor comedii ne-a acaparat și ne-am trezit că se apropia de miezul nopții iar a doua zi aveam de vizitat. Am plecat spre ziua 11 și am dormit neîntorși.

Ziua 11 – Pa, Viena, ne vom întoarce!

După un mic dejun marca Arcotel Wimberger am plecat pe jos pe străduțele din interiorul Ringului Vienez, construit în locul vechilor ziduri ale cetății care își pierduseră importanța militară datorită evoluției armelor. Am umblat așa până după ora 12 când am plecat val vârtej spre Schloss Hof și apoi spre Budapesta, o stație necesară.

Concluziile acestei scurte vizite au fost clare și puternice. Viena a devenit favorita lor și amintirile lăsate sunt nemuritoare. Au rămas multe, multe de văzut. Vizitele viitoare vor rezolva parțial lista locurilor care trebuie văzute în Viena.

Le-a plăcut tot ce au văzut, dar cel mai mult le-a plăcut să se plimbe pe străduțele orașului vechi printre vienezii obișnuiți, cu fețele destinse și  zâmbitoare, pe străduțele unde te aștepți să apară alaiul Prințesei Sisi și să-i faci o reverență, pe străduțele unde, spuneau ele, au avut un sentiment de siguranță nemaitrăit până atunci. Le-a plăcut rețeaua de transport în comun, le-au plăcut parcurile și grădinile, le-a plăcut totul, absolut totul.

Viena-Centru

Casa Piccola

Statuia lui Johann Straus în Stadtpark