Vibrantul Thessaloniki mi-a mai deschis o dată porțile în toamna aceasta. Mai fusesem, într-o fugă, în vară și a apărut invitația la Philoxenia. Mie îmi plac grecii și n-aveam cum să nu accept invitația, mai ales că, din cauza problemelor de sănătate, am lipsit la ultimele două ediții.
Pentru că în perioada aceasta nu mai e zbor direct, am zburat cu escală la Atena. Pe drum am făcut calcule și am ajuns la concluzia că, dacă aș fi plecat la aceeași oră, cu mașina, aș fi ajuns la Thessaloniki cu cel puțin 3 ore mai repede decât am făcut-o cu avionul. Ce bine că realitatea nu m-a lăsat să mă bucur de mărețul meu calcul. De ce spun asta?
Escala de la Atena
Pentru că la Atena am văzut iar avantajele intrării în Spațiul Schengen. Niciun control, sosire pe terminalul B unde sunt restaurante și cam tot ce ai nevoie la o escală. Controlul documentelor, lungul și cronofagul drum de la terminalul A și încă un control corporal nu mai sunt în schemă.
Unele restaurante din aeroportul din Atena sunt super grecești, dacă pot spune așa. Bucătăria elenă este, cum spun grecii, ”poli nostimo”, adică foarte gustoasă.
Escala de la Atena deși de vreo 5 ore, a trecut repede. Am mâncat. Ciolan de miel la cuptor. Am avut de ales dintre porc în sos de lămâie, musaka, paputsaki și alte feluri dintre cele mai semnificative ale bucătăriei elene. Am gustat și o bere roșie de Corfu. Am mai și lucrat un pic la calculator.
Cu o zi înainte de plecare, când îmi făceam planul cum să consum timpul liber, m-am gândit și la ce frumos ar fi să-l întâlnesc pe Răzvan Lucescu, care are serviciu la Thessaloniki. Eu îl apreciez pe Răzvan, nu doar că sunt Rapidist.
Și când e să se alinieze planetele, se aliniază. La îmbarcarea în aeronava de Thessaloniki l-am văzut așteptând ă-i vină rândul. M-a surprins modestia lui. Deși avea loc la clasa business, nu a dat curs apelului ofițerului de boarding și a așteptat ca și noi. Astfel, eu am primit aprobarea de îmbarcare înaintea lui. L-am așteptat în tunelul de îmbarcare și am schimbat două, trei vorbe.
Bun găsit Thessaloniki!
Am ajuns la Thessaloniki pe o ploaie mocănească. Nu conta. Abia așteptam să ajung la hotel, să scap de bagaj și să pornesc spre Ladadika unde este vibrantul Thessaloniki. De la hotel aveam doar 15 minute de mers pe jos. 15 minute să intru total în empatie cu orașul.
Am ajuns în Ladadika. M-am oprit la prima tavernă cu bouzouki ace mi-a ieșit în cale. Miercuri seara. O singură masa de două locuri era nerezervată. Am avut noroc. Am ajuns la tavernă pe la ora 22. În 20 de minute nu mai era nicio masa liberă. Eram singurul strain acolo. Grecii au început distracția. Au aplaudat, au dansat până nu se știe când. Eu, la scurt timp după miezul nopții am plecat. A doua zi începea Philoxenia și aveam programate multe întâlniri.
Complexul expozițional Helexpo
Philoxenia 2024
Philoxenia nu este un târg de turism mare. Prima data am participat acum mai bine de 10 ani. Un târg OK la care s-au încheiat afaceri bune pentru toți. Mulți expozanți, mulți cumpărători (doar specialiști în primele două zile). Pentru socializare se organizează și acum petreceri în primele două seri, chiar dacă bugetele sunt, vizibil, mai mici. Ediția aceasta, față de cea din 2021 a fost net mai bună. Mult mai mulți expozanți. Un târg în creștere. Câteva zile am mers la târgul nostru de la București care nu poate opri scăderea…
Înapoi în Ladadika
Am terminat întâlnirile și am plecat pe jos, de la Helexpo, spre Ladadika. Am ales să nu merg pe Egnatia sau pe Tsimiski, cele două artere comerciale și principale ale capitalei Macedoniei Centrale. Am mers pe străduțe dintre ele, să revăd acel oraș pe care îl mai văzusem cu ani în urmă. Am regăsit doar oamenii și o parte din obiceiurile lor. Dughenele, micile kantine și mașinile parcate erau altele. Până să ajung la piața agroalimentară, am găsit o tavernă destul de bine ascunsă, unde am găsit kokoretsi. De mult doream să mai mănânc acest preparat. Apoi am mers printre magazinele din piață care expuneau mărfurile frumos, pentru ca doritorii să aleagă. Măcelarii îți taie exact ce vrei și cât îți trebuie. Clientul e pe primul loc. Vânzătorii de pește, la cerere îl curață și ți-l dă așa cum îl vrei. Mie îmi place tare mult conceptul și merg în piețele grecești de câte ori am ocazia.
În piață, din loc în loc este și câte o tavernă sau o zonă cu câteva taverne. 90% dintre grecii care fac piața mănâncă prânzul aici. Este clar că totul proaspăt.
Am ajuns în Ladadica când se întuneca și cartierul începea să se dezmorțească. Tavernele începeau să se umple de oaspeți, râsul și voia bună punea stăpânire pe Ladadika. Se înfiripa acea atmosferă din care nu mai vrei să pleci niciodată.
Păcat că a doua zi a trebuit să plec. Am plecat cu un mare dor de vibrantul Thessaloniki.
Vouă vă doresc doar vacanțe reușite!
Cu Răzvan Lucescu
Străduță în Ladadika
