A treia zi, Veneția încerca să se ascundă ca o curtezană după evantaiul de ceață, atât de bine cât să nu fie recunoscută și atât de puțin cât frumusețea ei să-i stârnească pe toți cei ce i-ar fi aruncat vreo privire.

Învăluită în aburul misterului, Veneția este cea mai frumoasă, este adevărata Veneție. În această zi trebuia să ne întâlnim cu Argentina Diaconu, o româncă îndrăgostită de Veneția care este ghid brevetat de limba franceză și română care sprijină toate agențiile de turism din România care au grupuri mai mari sau mai mici în vizită la Veneția.

Deși ceața o făcea să pară somnoroasă, Veneția fusese de mult trezită în lumina difuză de turiștii care nu renunțau să se bucure de frumusețea și de unicitatea ei. Vaporetto nu avea zor de ceață și-și făcea monoton traseul. Greva se terminase și în pofida ei reușiserăm să ajungem la Murano.  Ceața crea o senzație extraordinară. Inițial mă gândisem că pozele vor ieși prost dar spectacolul Veneției în ceață este magnific.

Veneția Grand Canale în ceață

Pe marginile lui Canal Grande clădirile apăreau ca niște umbre ce se limpezeau treptat. La un moment dat din ape ieșea ceva la fel de puțin clar ca și fenomenele pe care dorește să le combat. Este ”SUPPORT”, opera sculptorului Lorenzo Quinn, fiul inegalabilului actor Anthony Quinn. Mâinile țâșneau din apele canalului și sprijineau zidurile uneia din clădirile emblematice al Veneției, Palazzo Ca ‘Sagredo. Artistul a vrut să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului creșterii nivelului oceanului planetar și că oamenii trebuie să sprijine supraviețuirea orașelor pe ape.

La Rialto am debarcat și am pornit prin labirint spre Piața San Marco unde aveam întâlnirea cu Argentina. Farmecul cu care Argentina spune poveștile Veneției depășește frecvent chiar farmecul Veneției. În cele 2-3 ore petrecute în lumea poveștilor ei am văzut locuri la care am fi ajuns doar din greșeală. Veneția nu a mai fost la fel de întortocheată. Am pășit cu teama să nu strivim urmele lui Goldoni, Iorga, Vivaldi, ale îndăgostitului Alecsandri, ale lui Marco Polo sau Casanova.

Support, opera lui Lorenzo Quinn

Orașul țâșnit din apă a fascinat dintotdeuna și toți care au auzit de el au vrut să-l vadă măcar o clipă. Vasile Alecsandri a trăit ultimele luni ale iubirii sale secrete pentru Elena Negri aici, la Veneția, în Palazzo Benzon, pe Grand Canale.

Nicolae Iorga a iubit și el Veneția și în 1930 a inaugurat aici Institutul Istorico-Artistic din Veneţia sau Casa Română cum I se mai spunea pe atuni Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de astăzi.

Palazzo Contarini del Bovolo cu scara lui în spirală, și Teatrul, și multe, multe văzute în fugă. Oricât ai sta la Veneția timpul se scurge extreme de repede. Dacă vrei să faci poze, aici poți sa faci miliarde, la fiecare pas vezi ceva de pozat.

Pentru că da, Veneția e acel loc pe care vrei să-l iei cu tine. Pe tot. Nici nu contează dacă ai unde să-l pui, nici nu contează dacă într-adevăr poți să-l duci. Nu există decât dorința de a o avea mereu cu tine, de a fi mereu cu ea.

Veneția

Acum când scriu poveștile aflate la Veneția se înghesuie în gândul meu și acum mă roagă să nu le uit, acum mă roagă să nu le scriu și să vă las ă le aflați de la ea, acolo, în lagună, unde încă se mai aud, în surdină, căutările lui Vivaldi care aveau să-și găsească nemurirea. Chiar așa! Cine ar fi putut să-și pună o amprentă mai suavă pe compozițiile sale?

Gloria Veneției a fost misterul, a fost arta de a păstra secretele după aparențele ce par toate la fel. Măștile venețiene făceau ca pentru câteva zile toți să fie la fel, desființau rangurile sociale, și duceau secretele în salile de bal sau le scoteau pe străzi, în timpul Carnavalului, fără a fi văzute de nimeni. Carnavalul este sărbătoarea care marchează începutul postului de carne premergător Paștilor și își are numele de la ”carne vale” care înseamnă ”adio carne”. Carnavalul de la Veneția și-a început povestea la 1268 dar se spune că abia atunci s-a scris despre el și  prima ediție ar fi fost în 1162. Carnavalul a rezistat secolelor, fiind intrerupt doar pe durata ocupațiilor Napoleoniene și Austriece.  În 1930 Mussolini a decis și el să-l oprească. Abia în 1979 tradiția a fost reluată iar măștile au devenit sau, aș zice eu, au fost recunoscute ca fiind simbolurile Veneției. Pe la 1436 tradiția măștilor se stabiliza iar tentativele clericilor de a readuce sărbătoarea în limitele religiei continuau să eșueze. În secolul al XVII-lea, pe fondul scăderii puterii politice a Veneției, tineri iubitori ai vieții pământene veneau la Veneția și dădeau frâu liber plăcerilor. Pe durata Carnavalului, Veneția devine un paradis al distracțiilor infidele și al veseliei.  Măștile Moretta erau cele mai sigure pentru că acopereau nu doar fața ci, prin butonul care trebuia ținut între dinți pentru a susține masca, domnițele ce le purtau nu puteau să se trădeze nici cu vocea. Astăzi, Carnavalul aduce peste 30000 de oaspeți pe zi.

Venetia

Să nu credeți că Veneția nu oferă și clipe de liniște și reverie! Plimbările cu gondola ce plutește lin ca o frunză pe canalele misteriosului oraș sunt inimitabile, cu sau fără cântecul gondolierului. La Veneția, în afara gondolelor sunt și ”Sandolo”, niste ambarcațiuni destul de ușor confundabile cu gondolele, dar care sunt altceva. Așa că aveți grijă!

Veneția nu este diferită doar de tot restul Italiei, este diferită de tot restul lumii, este o altă lume, una aparte care prinde pe oricine în mrejele ei.

Despre Veneția sunt atâtea de scris încât nimeni nu va reuși să termine vreodată.

Eu, astăzi, mă opresc aici. Nu înainte de a vă reaminti că la Veneția este Argentina, fata care vă va face cele mai frumoase tururi ghidate și vă va dezvălui cele mai bine păzite secrete ale lagunei.

D-na Argentina

Librărie în Veneția

Canal la Venetia

Support din alt unghi

Ospedale Santi Giovanni e Paolo

Scara in spirală

Podul suspinelor

Teatrul Goldoni

Între canale

Sala teatrului La Fenice

Campo Santa Maria Formosa

Podul Rialto

Fântână venețiană