Prima dată am văzut insula Thassos de pe continent, într-o seară mohorâtă de decembrie, în 2003. Prin pâcla Egeei se vedea o umbră a insulei ca acelea ce aduceau bucurie și speranță marinarilor, când vedeau pământ. Trei ani mai târziu, aveam în plan să mergem în Pelopones unde aveam niște restanțe de vizitat. Am renunțat la idee și am pornit spre Thassos unde, prietenul nostru, Stelios, îmi promisese că vom merge la pescuit cu barca.
Am făcut rezervare pentru 4 nopți, în prima jumătate a lui iunie și, deși yahoo weather ne-a spus că va ploua în fiecare zi, Stelios ne-a asigurat că așa ceva nu s-a întâmplat în ultimii mai mult de 40 de ani. Am plecat și am ajuns într-o Grecie însorită și, pentru noi, neverosimil de caldă pentru un început de iunie. A doua zi m-am trezit cu noaptea în cap pentru că urma să plecăm la pescuit cu barca. Am luat zecile de kilograme de lansete și alte alea și le-am pus în barcă. Apoi a început ploaia. Ne-am exprimat nemulțumirea, fiecare în limba lui și ne-am adăpostit pe terasa unei taverne. Ploaia a stat. Am pornit iar la barcă. Am pus uneltele și a început iar ploaia.
Cam așa ne-am distrat până pe la prânz când am decis să ne dedicăm restul zilei tradițiilor mai puțin dependente de vreme. Vremea a fost extrem de schimbătoare și chiar a plouat în fiecare zi, în mai multe rânduri. Uneori, între două ploi, se putea face și un pic de plajă. În fiecare zi renunțam tot mai devreme la idea cu pescuitul și ne dedicam vieții de grec pe vreme ploioasă. A fost fantastic. Am făcut un circuit al tavernelor pe care nu-l voi uita niciodată. Ce am remarcat eu atunci? Fiecare loc avea identitatea lui culinară. Practic Thassos-ul era un beton solid, în care fiecare sat era o piatră, fiecare tavernă o pietricică iar liantul era amestecul de salate, ierburi aromatice, lămâile și uleiul de măsline.
În capitală peștele și o pleiadă de salate erau mândria tuturor tavernelor. La Chrisi Akti (Golden Beach), peștele este mai presus de salate dar aici am mâncat cel mai bine preparată caracatiță uscată și caracatiță în sos de vin roșu. La Panagia iedul și mielul sunt eroii. După gustul meu, preparatele sunt mai bune decât la tavernele din Theologos, care mi s-au părut mai degrabă comerciale decât tradiționale. Marea diferență a făcut-o kokoretsi. Mulți ani mai târziu am mancat cel mai bun kokoretsi din viața mea, în Samothraki. La Alyki, deși vremea a fost urâtă și plaja era goală, la una din taverne am încercat calamari la grătar, umpluți cu brânză și ardei și calamari umpluți cu legume și ierburi aromatice din care eu am remarcat cimbrul și fenelul. N-am cuvinte. La Limenaria, am mâncat sardine umplute cu migdale, lămâie și pătrunjel, la cuptor.
Anul următor, am decis să mergem iar în Thassos, dar la sfârșit de iunie. A doua și a treia săptămână au fost toride, spuneau localnicii. În a patra, când am ajuns noi vremea a fost bună pentru cultivatorii de măsline. Adica destul de multă ploaie. Am luat o pauză de Thassos de câțiva ani și am revenit în 2014. După ce am intrat pe Egnatia Odos, a început o ploaie torențială de n-am văzut indicatorul de ieșire spre Keramoti. Am putut să întoarcem aproape de intrarea în Kavala. Atunci ne-a fost clar că noi, în Thassos, ducem ploaia. Aveam în plan să stăm 7 nopți. Am stat 10 ca să prindem și vreme bună. Insula se schimbase mult în anii ce trecuseră de la ultima noastră vizită. Mai multe hoteluri. În capitala Limenas, multe dintre hoteluri și casele de studiouri și apartamente erau proaspăt renovate, zona portului și promenada sistematizate. Aproape că nu mai cunoșteam nimic.
De data asta am vrut cazare undeva în zona Kinira pentru a fi în zonă bună de pescuit de pe mal și aproape de o plajă bună, plaja Paradissos. De data aceasta am refăcut turul plajelor. Paradissos este o plajă frumoasă cu intrare în apă destul de lină și nisip fin, cu baruri și o tavernă unde se pot mânca diverse preparate din gastronomia insulei. Până la cea mai celebră plajă a insulei, Alyki Beach, mai sunt două plaje izolate, cu acces foarte anevoios si cu stânci. Cumva în spatele Alyki este Paralia Archaio, o plajă mai puțin frecventată, lângă site-ul arheologic Alyki. Plaja Alyki este foarte frumoasă și foarte căutată. Tavernele sunt un refugiu penru cei care nu agrează statul la soare. Preparatele sunt bune și berea în halbele congetale e de senzație.
Thymonia Beach este o plajă care la vremea aceea era pentru cei ce preferau liniștea și mergeau cu geanta izotermă. Era perfectă pentru cei ce preferau un loc mai liniștit pentru leneveală la soare.
Arsanas Beach și Livadi Beach erau considerate sălbatice la vremea aceea. Nu departe este celebra Giola Lagoon pe care doar am zărit-o și aglomerația ne-a făcut să mergem la Trypiti Beach, o altă plajă minunată a insulei, plaja care are tot timpul valuri.
Plaje minunate mai sunt. Eu, cel puțin, nu caut ceva anume, importantă este apa aceea cristalină și albastră pe care atunci când plutești nu știi dacă zbori sau înoți.
Un farmec aparte îl au satele din munte, Rachoni, Megalos Prinos, Kastro, Theologos și cele mai apropiate de mare, Sotiras și Kallirachi. Pe Kastro l-am găsit sat fantomă dar nu pot spune că nu e impresionant. Casele zidite din piatră și acoperite cu ardezie, care așteaptă un suflet să le dea strălucire, casele mici, în care s-au auzit râsete cristaline de copii care doresc să fie iar martore ale bucuriei, case de piatră care încă țin în ele legende și povești adevărate. Croazierele în jurul insulei sunt ocazii rare să primiți salutul focilor și al delfinilor și să plonjați de pe punte în apa de cristal.
Thassos este, probabil, destinația cea mai căutată de români și chiar este o gazdă primitoare care are nevoie de respect din partea oaspeților.
