ROMA – Aproape 3 milenii de civilizație

Deși era pe lista dorințelor din fragedă copilărie, am reușit să ajung abia în 2018 la Roma. De când am început lecțiile despre Imperiul Roman mi-am dorit sa ajung să văd minunile lăsate de romani, convins fiind că sunt neatinse și intacte ca în epoca de strălucire a imperiului. Cel mai mult m-a mobilizat povestea lui Badea Cârțan. Ea ne-a dat o geană de speranță că, mergând pe jos, vom fi lăsați de comuniști să mergem. Deci, până în 1989, precum se știe, nu era pentru oricine să ajungă la Roma, nici ca stră,…, strănepot al ei. De ce la mine a durat atât de mult după deschiderea granițelor, nici eu nu-mi pot explica foarte clar.

Am fost tot timpul conștient că un oraș în jurul căruia s-a învârtit Pământul are foarte multe de arătat, că orice colțișor și orice piatră sunt la fel de importante ca celebrul Colosseum. Poate că tocmai încărcătura istorică și culturală m-a obligat să mă simt nepregătit să văd așa, oricum, tot ce stiam că ar putea arăta Roma. Și da, când m-am hotărât am zis să fac un tur rapid, să pot pregăti vizita aceea de școlar care ascultă avid toate explicațiile ghizilor, care admiră fiecare exponat și care va tot recapitula până la marele examen.

Primii pași în Roma

Am aterizat. Fiumicino are indicatoarele bine puse și în câteva minute eram la automatul de bilete de tren spre gara Termini. Trenul face cam 35 de minute și mi se pare cea mai bună variantă de transfer de la si la aeroportul Fiumicino. Am ales un hotel aproape de Gara Termini pentru că de aici sunt linii de transport public spre toate obiectivele turistice. Ne-am cazat și am plecat să facem primii pași prin Roma. De la Termini la Coloseum distanța e mică și ne-am gândit că ar fi cel mai potrivit arc peste timp de la reuniunea așezărilor pastorale de la 753 Î. Cr.  la avioanele anului 2018.

Parcă pășeam prin cartea de istorie. Îmi încolțea în cap ideea că dacă vrei să vezi într-adevăr Roma, nu trebuie să ai nici măcar cel mai simplu plande călătorie, ci doar trebuie să cutreieri fără țintă și te vei bucura de fiecare pas pentru că da, Roma este un muzeu în aer liber. Un muzeu al civilizației, al arhitecturii, al tehnicilor de construcții, al umanității.

Am pornit pe Via Gioberti și am ajuns în câteva minute la Basilica Papale di Santa Maria Magiore. De aici am ajuns la  Via degli Annibaldi pe care, când intri, iei inevitabil o pauză, după ce-ți taie răsuflarea apariția Colosseumului spre care apoi mărești pasul.

Programul de acces se terminase și asta a prins bine la oboseala noastră. Ne-am mulțumit să dăm o roată în jurul lui. Apusul unui decembrie ce se apropia de solstițiu, cu un cer populat doar de câșiva norișori mirați și ei de ce pot vedea la Roma, a făcut un spectacol superb. Razele soarelui, înainte de a se stinge au poleit Coloseumul în aur, ducându-ne pe toți privitorii într-o lume de poveste din care nu am fi vrut să mai ieșim.  S-au aprins reflectoarele. Am pornit ușor spre mult dorita Columnă a lui Traian. Pe drumul spre columnă am poposit la o terasă, deși știam că restaurantele din cele mai turistice zone trebuie evitate, unde am încercat, fără succes, să mâncăm cele mai rele paste din viața mea. Mai rele chiar decât ce mi-a ieșit mie când am gătit prima oară spaghete. Singurul câștig a fost că ne-am mai odihnit un pic.

Apoi am stat preț de mai bine de o oră la Columnă și am mers cu privirea pe toată spitrala ei încercând să-mi reaintesc istoriile pe care le-am citit sau le-am auit despre ea, despre Traian, despre imperiu, despre daci.

Aceasta a fost prima zi în Cetatea Eternă. Va urma