fbpx

Pur și simplu o zi în Viena

Prima călătorie a anului am făcut-o la Viena, la ATB, târgul lor de turism care adună în capitala valsului specialiști din toate colțurile lumii.

Viena arăta ca o doamnă elegantă, din vechea aristocrație, înconjurată de tineri moderni ai zilelor noastre și copii în straiele futuriste ale lumii de mâine.

În Viena și în Austria totul este simplu și foarte bine organizat.

De la aeroport se poate ajunge în Viena cu liniile de autobuz ce duc în diverse puncte ale orașului, cu trenul sau cu trenul express CAT. Cu acesta din urmă drumul pâna la Landstrasse durează 16 minute. Landstrasse este al treilea nod multimodal și multifuncțional din Viena. Aceste noduri reunesc mai multe linii de transport public și au magazine generale, restaurante, cafenele și aproape tot ce ar avea nevoie cineva care merge sau se intoarce de la serviciu, care pleacă sau vine dintr-o călătorie. Facilități se adaugă tot timpul. Pe fluxul spre peronul CAT sunt automate pentru check in și ghișee de predare a bagajelor de cală. Administrația aeroportuară, cea a trenului CAT și municipalitatea colaborează pentru a ușura viața clientilor lor.

Trenul CAT Foto: Florentin Mocanu

După cazare am plecat la plimbare. Primul obiectiv a fost Muzeul Tehnicii. După o perioada când am ignorant muzeele, acum încep să le caut din nou. Muzeele tehnicii și tehnologiilor sunt printre cele mai agreabile. În ele vezi originile îndepărtate ale device-urilor de azi, fără de care a devenit aproape imposibil să trăim, poți vedea magnetofonul prezentat în cataloagele ”Neckermann” pe care ți-l doreai atat de mult și care,când ai fi putut să-l ai, devenise deja depășit.

Muzeul Tehnicii din Viena Foto: Florentin Mocanu

La Technisches Museum, ca în orice punct din Viena, se ajunge foarte ușor din oricare alt colț. Așa cum am spus și în alte articole, Viena are un sistem de transport public foarte bine pus la punct și este preferat în primul rând de vienezi. Eu îl recomand și pentru turiști. Este o opțiune mult mai bună decât autoturismul propriu. Dar să revin la Muzeul Tehnicii. Pentru a ajunge aici trebuie să ajungeti la Westbahnhof, Gara de Vest unde se ajunge cu metrourile liniilor U3 sau U6 și apoi tramvaiul 60 în direcția Rodaun sau 52 în direcția Baumgarten. De la stația  de metrou Schönbrunn de pe linia U4 se fac 10 minute pe jos.

Muzeul Tehnicii din Viena își prezintă exponatele într-un stil modern și pune discret accent pe momentele cele mai importante, sugerează ritmul alert al evoluției în anumite domenii și prezintă multe filme documentare.

Foto: Florentin Mocanu

Mie mi-a sugerat că exponatele sale sunt ca pietrele pe care traversezi fluviul istoriei, care se îndesesc și devin un pod cu un singur capăt. Spre viitor.

Puterea aburului, producerea energiei electrice, sistemul bielă-manivelă (folosit și la prima locomotivă electrică), vagoane și, punctul forte, un simulator al locomotivei Taurus unde copiii așteptau să le vină rândul să conducă un tren (nu era interzis adulților dar…). Din loc în loc erau mini săli de vizionare a unor filme documentare menite să clarifice apariția și evoluția unor exponate, să deslușească stăpânirea forțelor  și fenomenelor fizicii de către civilizația umană.

Foto: Florentin Mocanu

Nu lipsesc pionierii aparatelor fotografice, ai înregistrării sunetului, teleimprimatoarele, primele instalații de telefonie fixă și aparatura electrocasnică, mijloacele de transport de la plută vasele de croazieră, pașii de la baloane și dirijabile la cucerirea spațiului. Computerele portabile, apărute în anii ’80 ne stârnesc astăzi zâmbete și regretul că le vedem abia acum, în muzee. Pentru copii, un studio de știri ÖRF este mai atractiv decât orice cofetărie și abia pot fi scoși de la pupitru.

Foto: Florentin Mocanu

Dar la Viena este capitala muzicii și instrumentele muzicale nu lipsesc.

Interesantă este și macheta centralei nucleare ce trebuia construită în Austria dar populația s-a opus și s-a renunțat la proiect.

În fine, mai puțin de o jumătate de zi nici să nu vă gândiți că ajunge și nu veți simți nici măcar o clipă cum trece timpul. Sau poate doar la instrumentele de măsurare a lui, dar nu sunt sigur. Nici foamea nu va reuși să vă scoată de aici ci vă va duce cel mai departe la restaurantul din muzeu care are o ofertă bună pentru toți vizitatorii.

Foto: Florentin Mocanu

Și după o zi la muzeu Therme Viena sau Wien Therme cu piscinele lor cu apă termală vă vor oferi o binemeritată relaxare. De la muzeu la Therme se ajunge foarte simplu. Luați în sens invers aceleași tramvaie, până la Westbahnhof, de aici U3 până la Stephansplatz și apoi U1 până la Oberlaa. În doar 5 ani municipalitatea din Viena a extins linia U1 până la parcul Oberlaa. Cine câștigă din asta? Toată lumea, municipalitatea, administrația transportului public din Viena, Therme Viena, dar mai ales vienezii care ajung mai ușor la relaxarea binemeritată după o zi de muncă.

Foto: Wien Therme

Acum doi ani am avut șansa să petrec aici o după amiază absolut de basm. Nigea ca în povești, zăpada se așternuse și albise tot iar aburul apelor termale învăluia totul în mister. Mai mult nu spun, dar vă recomand ca atunci când sunteți la Viena să nu uitați de această oportunitate. Este absolut minunată și extrem de ușor accesibilă. De la Stephansplatz se fac maxim 20 de minute cu U1 și mai multe detalii găsiți aici.

Seara, Viena este foarte darnică, are câte ceva pentru fiecare. Noi ne-am oprit la o berărie, foarte aproape de Karlsplatz și Musikverein. Fac 4-5 feluri de bere, dar toate sunt foarte bune iar celebrele spare ribs sunt ușor picante si un pic afumate in timpul prepararii. Excelente!

Nu-i așa că Viena este incredibilă?

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Simulator locomotiva Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Fântâna Carnavalului din Mainz, unul dintre simbolurile orașului

O zi e prea puțin pentru Mainz

O zi e prea puțin pentru Mainz. Pentru că orașul te atrage și te cucerește pas cu pas. Ca mai toate locurile din Germania. De când am aflat câte ceva despre Mainz, mi-am dorit să-l văd. Măcar în fugă. În cadrul GTM 2026, unul din Pre Convention Tour pornea de la Mainz și avea o zi dedicată lui. M-am bucurat mult, mai ales că includea și Heidelberg, orașul universitar pe

Mai mult...
Palacio de Cibeles din Madrid, una dintre cele mai frumoase clădiri emblematice ale capitalei Spaniei

Din nou la Madrid

Din nou la Madrid, da! Orașul acesta mă atrage ca un magnet. Poate vă întrebați ”ce se poate face atâta la Madrid?” Ce să faci în Madrid – ghid practic și jurnal de călătorie Ce să faci în Madrid? Este una din primele întrebări pe care ți le pui atunci când planifici să vizitezi această metropolă europeană. Răspunsul? Mai multe decât te aștepți. Madrid nu este doar o capitală, ci

Mai mult...
Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...
Volkswagen Transporter T1 roșu-alb într-un camping

Ce știm despre Volkswagen Transporter T1, simbolul libertății?

  Chiar, ce știm despre Volkswagen Transporter T1? Că știm mai multe sau mai puține, un lucru este cert, 90% dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, când vedem un Volkswagen Transporter T1, ne gândim la vacanță. Deși a fost extrem de versatil și a avut multiple utilizări, aceea de mașină de vacanță a rămas cel mai bine imprimată în conștiința oamenilor. Dacă nu știm prea multe, hai să

Mai mult...

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Mada spune:

    Viena este un oras care merita vizitat in orice anotimp. In sezonul cald poti vizita ce ai descris tu in articol, la care as adauga muzeul Madame Tussaud si gradinile palatului Schonbrunn, iar pe timpul iernii targurile de Craciun. In plus de asta este si aproape de Romania, se ajunge foarte repede.