Miclăușeni – Între strălucire și decădere, între dragoste și nepăsare

 

Nu departe de Iași, la câteva zeci de metri de drumul ce leagă Romanul de capitala Moldovei, privirea vă va fi încântată de o mică și cochetă operă a stilului neogotic târziu, Castelul Miclăușeni.

Castelul se vizitează, deocamdată doar duminica iar ghidul este un mare iubitor al lui și bun cunoscător al istoriei și poveștilor sale.

Istoria consemnează ca primă întâmplare legată de acest loc, pe la 1410, răsplata domnitorului Alexandru cel Bun pentru vornicul Miclăuș, moșia de pe malul Siretului care, după moartea sa, avea să-i poarte numele. În 1591 moșia este vândută vistiernicului Simion Stroici care, la începutul secolului al XVII-lea, a construit aici un conac. Din 1699 moșia a intrat în proprietatea lui Ioan Sturdza. În 1752, acesta reconstruiește conacul în formă de cruce, cu 20 de camere dispuse cate 10 pe fiecare nivel.

Succesorul său, Dimitrie, a finalizat construirea unei biserici de curte cu catapeteasmă în stil baroc și pe care a înzestrat-o cu obiecte de cult de mare valoare. Șafeta a fost preluată de Alecu Sturdza care a amenajat, pe 42 de hectare, în jurul conacului, un parc în stil englezesc. Tot el a îmbogățit colecțiile conacului, colecții apreciate de Mihail Kogălniceanu, deținător și el de opere și manuscrise importante, cu noi cărți și manuscrise de valoare. La 1848, cu toată rudenia cu domnitorul Mihail Sturdza, Alecu s-a alăturat revoluționarilor și în același an a fost răpus de holeră. Moșia și conacul au rămas fiului său George Sturdza care la 1869 se căsătorea cu fiica scriitorului Ion Ghica, Maria.

Tânăra familie dorea să transforme conacul și cu banii obținuți din vânzarea unor păduri la care a adăugat un credit de 100 000 de lei, în 1880 au început lucrările care au durat 24 de ani. Maria s-a implicat mult în construcția castelului, ea pictând interioarele. Atunci ”Palatul Sturdza”, cum mai este numit castelul, își începea perioada de glorie.

Alături de cele aproximativ 60 de mii de cărți de mare valoare, unele fiind ediții princeps sau rarisime, aici erau găzduite colecții de costume medievale, piese epigrafice, colecții de monede, arme vechi, busturi din marmură de Carara, pietre tombale și multe altele. Aici se țineau seri culturale și concerte de muzică clasică.

Primul Război Mondial avea să impună transformarea conacului în spital de campanie unde Maria Ghica și Ecaterina Cantacuzino, fiica ei, au ajutat răniții ca infirmiere. George Enescu a vizitat spitalul și a concertat printre paturile răniților.

Al doilea război mondial avea să pună în mod brutal capăt strălucirii castelului. Apropierea frontului a făcut-o pe Ecaterina să ia cele mai importante odoare bisericești și să părăsească castelul. A ales viața monahală. A predat Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii iar în aprilie 1947 i-a predat acesteia castelul și toate dependințele pentru a se organiza aici o mănăstire de maici.

Dar armata roșie a devastat castelul și, cât au fost cantonați aici, soldații ruși au folosit cărți de inestimabilă valoare din colecția castelului pe post de combustibil pentru sobe. ”Copiii” lor, comuniștii români nu s-au sinchisit nici ei de valoare istorică și patrimonială a castelului, dar se făleau organizând, uneori, petreceri la castel.

În 1960 castelul a ajuns Centru de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, intrând într-un îndelungat proces de degradare. Ghinionul parcă s-a lipit de el și acesta a fost lovit de două incendii severe, în 1968 și 1985 și ce n-a reușit focul a făcut apa folosită la stins.

Din 2001 a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care intenționează să înceapă lucrări de restaurare a castelului.

Astăzi doar exteriorul mai amintește, vag, de strălucirea de altă dată.

Dar, atâta timp cât mai sunt oameni care cred în renașterea strălucirii lui, precum inimosul ghid de care v-am vorbit și cei ce donează mobilier și obiecte de epocă pentru restaurarea lui, putem spune că steaua lui e încă vie și îi va da strălucire.

Dacă v-ați propus să vizitați acea minunată parte a țării, rezervați-vă câteva ore de duminică pentru această minune a efortului unor oameni educați, iubitori de artă și cultură! Nu veți regreta!