Istanbul – orașul pe două continente

Istanbul, poarta dintre două continente

În sfârșit, am ajuns și la Constantinopole, Istanbul cum i se zice acum. La 30 de ani decând a început asediul românilor întreprinzători sau cu dragoste de călătorii. Nu știu de ce dar nu m-am grăbit niciodată să ajung aici. Nici poveștile auzite de la alți vizitatori ai săi nu au reușit să mă convingă. Pur și simplu, până acum, n-a intrat în lista mea de dorițe. O doamnă care călătorește prin Edelweiss Travel a vorbit așa frumos de Istanbul, mergând până la a susține că e mult mai frumos decât Viena. E, acum s-a atins masa critică. În avion și țup la Istanbul. Noul aeroport este absolut impresionant și bine organizat. Enorm și funcționl. Nu am rezervat transfer în oraș pentru că am vrut să vedem cum e cu transportul public, știind că linia de metrou încă nu e gata. Trebuia să știm cum se poate face un transfer cu linie de autobuz de la un aeroport imens într-un oraș cu peste 15 milioane de locuitori. Provocator, nu? De la aeroport până la Piața Sultanahmet am făcut cam 45 de minute. Sincer, m-am temut că va necesita mult mai mult. De aici până la hotel am mai avut câteva minute de mers pe jos. Am luat camera și am plecat urgent să vizităm orașul de pe două continente. Făcuserăm o listă lungă cu obiective pe care să le vedem, o listă care avea titulari și rezerve, o listă pe care știam că nu o vom putea realiza. Ideea principală a fost că e prima vizită la Istambul, vizita care să deschidă drumul pentru următoarele.

Istanbul, Colecția de monumente

Am vrut să Începem cu Sfânta Sofia. Un șir de așteptare lung și pe câteva rânduri. Aveam card cu prioritate dar trebuia să intrăm ca un grup de maxim 20 de persoane sau la 30 de minute. Ghidul, foarte amabil și binevoitor, care tocmai își făcuse grupul, ne-a sugerat să venim a doua zi pentru că în seara aceea se mai putea sta în muzeu doar o oră. La fel și la Topkapi. Rămânea Moscheia Albastră. Nici aici nu a fost câștigătoare tragerea. Aveau prioritate cei ce veneau să se roage și am fost rugați ca, dacă intrăm, să nu fotografiem. Drept pentru care am decis să mergem la Podul Galata.

Ne-am informat despre croazierele pe Bosfor și am pornit cu tramvaiul și apoi cu funicularul spre Piața Taksim. În afara șantierului unei moschei uriașe, ne-a sărit în ochi o biserică ortodoxă. Sfânta treime. Am mers spre ea să o vedem și apoi am luat-o la vale spre Cornul de Aur. Am mers agale prin forfota nefirească a bulevardului flancat de magazine, baruri, restaurante și cafenele, bucurându-ne, din când în când de trecerea tramvaiului de epoca, kırmızı tramvay (kîrmîzî tramvai), cum îi zic turcii. Melodii din anii ’20 – ’30 ai secolului trecut ne-au dus într-o mică piațetă cu cafenele, pe lângă Muzeul Iluziilor. O trupă de băieți îmbrăcați în ton cu muzica, au făcut piațeta neîncăpătoare.

Am vizitat impresionanta, din toate punctele de vedere, Sfânta Sofia. Sfânta Sofia este unul dintre miracolele antropice care ale cărui taine sunt nedeslușite tocmai de om. Soluțiile tehnice și arhitectonice uimesc și pe cei mai mari arhitecți și constructori. Domul bisericii a rămas cel mai mare din lume timp de o mie de ani și asta e ceva extrem de rar. Aici ne-am bucurat și de întâlnirea cu vechea noastră prietena, Miona. Ce mică e lumea!

Palatul Topkapi are ce arăta. Probabil ca iarna nu e cel mai bun anotimp pentru vizitarea lui. Am prins și o zi supra aglomerată, cu multe grupuri de școlari puși pe joacă și șotii. Este primul palat vizitat în care bucătăriile sund incluse în traseu. Foarte interesant! Mai ales poveștile și dezvăluirile din tainele organizării.

Moscheia Albastră sau Moscheia Sultan Ahmed este într-un amplu prces de restaurare la interior și schelele ocupă destul de mult spațiu. Așa ne-am explicat de ce ni s-a recomandat să venim a doua zi când nu mai erau oameni la rugăciune sau dacă dorim să intrăm să nu pozăm. Pengtru a căuta unghiuri bune am fi tulburat, cu siguranță, pe cei ce se rugau.

Basilica Cisterna fusese mutata la rezerve dar până la urmă am decis să o vizităm acum. N-am regretat. Ceva nemaivăzut. O capodoperă a ceea ce e omul în stare să facă. Istoria absolut cuceritoare. Iluminația nu prea favorabilă fotografiatului iar eu sunt impotriva folosirii blițului în clădiri istorice. Și până la urmă cel mai bine e să mergem să vedem locul și să fim cuprinși de surpriză, fără să știm ceva din poze. Un bazin de o sută de mii de tone de apă nu e ușor de făcut nici azi. Și mai ales cu hidroizolație doar cu mortar Horasan.

Bosfor – Strâmtoare care face totul

În sfârșit a venit și rândul croazierei pe Bosfor. Poarta Mării Negre către oceanul planetar este magnifică. Spectaculoasele poduri ce leagă cele două continente par a fi chingile ce le țin pe loc , să nu încerce să fugă unul de celălalt. Bosforul este aglomerat ca niciun alt canal pe care l-am văzut. Zeci de vase de agrement, zeci de vase de pescuit care par niște albinuțe ce dau târcoale uriașilor cărăuși pe drumurile fără pulbere.

Bazarul este o experiență. Nu trebuie să-i aloci prea mult timp dacă nu ești venit aici pentru negustorie. Da, negustorie. Pentru shoping eu recomand mall-urile.

Pro și contra

Istanbulul este un oraș care trebuie văzut. Pe îndelete. Impresionante sunt nu doar Sfânta Sofia, nu doar moscheile uriașe, sau răbdarea fără sfârșit a pescarilor de pe Podul galata. Impresionantă este și mărimea orașului, buna organizare a transportului public, podurile peste Bosfor și Marmaray-ul, trenul care pendulează pe sub Bosfor între cele două continente. Istanbulul este modern și vechi, este occidental și oriental, este futurist și nostalgic. Este, uneori atât de cosmopolit de te face să crezi că aici s-a mutat Turnul Babel.

Ce n-am găsit din ce auzisem că e aici, în raiul negustorilor care au păstrat tradiția tocmelii, tocmai negocierea. Locul negustorilor care se întristau dacă le acceptai imediat oferta a fost luat de o generație de adolescenți care încep negocierea de la prețuri mult prea ridicate și care îți lasă senzația că vor să te înșele sau chiar o fac. Unii sunt chiar violenți în limbaj și gesturi. La restaurante e bine să păstrezi un menu până ți se aduce nota de plata. Alfel… Dar așa-i la iarmaroc.