fbpx

De la New Delhi la Jaipur

1 distribuiri

De la New Delhi la Jaipur am mers cu autocarul. Pe șosele bunicele, prin circulația haotică cu care încă nu ne obișnuiserăm.

Au fost și porțiuni de drum rapid, cu două benzi pe sens. În India se lucrează intens la autostrăzi. Nu toate au fost gata când am mers noi.

Am făcut o escală la Mandawa pentru că Mandawa spune multe despre civilizația indiană și chiar cea umană, despre progres și regres..
Prima dată a fost un avanpost pentru rutele caravanelor cu mărfuri din China și Orientul Mijlociu. Mai târziu, avanpostul a avut nevoie de apărare și a fost construit un fort. În jurul lui a început să se dezvolte localitatea care a atras mulți negustori care s-au stabilit aici.
Mulți dintre negustorii bogați care străbăteau Drumul Mătăsii au decis să-și construiască aici Haveli. Aceste mari spații private, realizate cu mult rafinament sunt adevărate opere de artă. Nu s-a făcut economie la ornamentele care cereau multă migală și spirit de artist. Grație lor, orașul Mandawa mai este denumit și Galeria de Artă Deschisă.

Decăderea

După independența Indiei și înlăturarea de la putere a maharajahilor, orașul a intrat în declin. Bogații negustori și-au căutat locuri mai bune pentru afacerile lor și au părăsit orașul. Frumusețea Havelilor a rămas, chiar dacă nu mai au strălucirea din vremurile bune.
Astăzi Mandawa este un amestec de oraș care a fost o floare și un sătuc uitat de lume, unde modernismul parcă refuză să vină. Turiști mulți inundă străzile, se minunează și pozează tot ce văd. Ghizi alarmați că ar fi pierdut din turiști pe care apoi îi văd la tarabele de fructe ale localnicilor. Turiști care vor duce fotografiile lor din India în toate colțurile lumii.
Toți admiră și apreciază tot ce văd. Străzi desfundate, căței ce se tăvălesc în noroi, ornamentele caselor. Atmosfera pastorală creată de vacile ce se întorc acasă cu mersul lor legănat. Autobuzele antice care aduc localnicii de la muncă ce sunt umplute de cei care pleacă la muncă sau la casele lor. Un colț ca oricare din India, care arată o altfel de Indie. Poate că acesta este farmecul Indiei, că la fiecare pas pare necunoscută și nemaivăzută.

Mandawa este platou de filmare pentru numeroase producții de la Bollywood.
A doua zi am continuat drumul spre Jaipur.
Până la următorul articol, vă doresc să aveți doar vacanțe reușite!

Mandawa

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Astăzi este întâi februarie

Astăzi este întâi februarie și au început înscrierile la ”tombola biletelor” pentru unul dintre cele trei concerte dedicate Anului Nou, oferite de Filarmonica  din Viena. Este vorba de Concertul din 30.12.2026, ora 11, o avanpremieră. De Concertul Nopții de Anul Nou, care are loc pe 31.12.2026, ora 19:30. Și de Concertul de Anul Nou, din 01.01.2027, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Toate cele trei concerte au loc

Mai mult...
Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. L. Penea spune:

    Incredibila Indie! Nu se compara cu Europa este vorba despre alta cultură, alte obiceiuri, religie, comportament….
    Locuri pline de farmec descrise cu pricepere și iscusință, ce insufla dorința de a le vizita intr- o manieră originală, respectiv cum faci cu o ciocolata bună…mănânci puțin câte puțin, că sa te tina cat mai mult….

    1. Florentin spune:

      Da, este altceva. O lume pe care o găsești doar acolo. De o naturalețe debordantă.