La un sfârșit răcoros de noiembrie am plecat pentru prima oară la Ierusalim și Tel Aviv, cu o delegație de oameni din industria turismului, la invitația Ministerului Turismului din Irael.
Mulți din grup ne cunoșteam de mulți ani și asta promitea să fie o plimbare reușită și din punct de vedere al distracției.
La aeroportul Ben Gurion ne-a așteptat Dl. Ami Allon, directorul de marketing pentru Europa de Est în Ministerul Turismului și Doamna Dorit Keren, ghidul nostru, care se născuse și trăise primii 7 ani la Iași. Extraordinară Doamnă și cu o răbdare de fier. Veți vedea!
Tel Aviv – primul contact cu Țara Sfântă
La Tel Aviv era cald, peluze cu flori superbe, arbori ornamentali și palmierii care ne stârneau zâmbetele. De la aeroport am plecat la Ierusalim, capitala, unde am ajuns destul de repede. Israelul are de la cel mai nordic punct la cel mai sudic cca 427 km în linie dreaptă și aceste extremități sunt legate prin autostrada 90 de 480 km. Israelul, la o suprafață de mai puțin de 21000 km2 are peste 2236 de km de autostrăzi și drumuri express, adică 108 m/km2. Cam mult sau noi, cu doar 3,14 m/km2 , avem prea puțini?
În drum spre Ierusalim, pe marginile autostrăzii sunt mașini de luptă distruse în războaie sau caroserii de mașini de luptă și, evident, n-am înțeles ce caută acolo și am întrebat. Răspunsul a adus liniște chiar și în grupul nostru gălăgios: ”tinerii trebuie să afle și să nu uite că acest pământ a fost obținut și păstrat cu luptă și jertfe.
Am ajuns la Ierusalim și, pentru că noaptea se grăbea să-și intre în drepturi, am mers să vedem Ierusalimul din suburbii și Muntele Măslinilor, locul de unde Iisus s-a înălțat la cer.
Mult disputatul Ierusalim
Ne-am întors în centru pentru cazarea la David Citadel Hotel, unul dintre cele mai apreciate din oraș.
Fără să ne dăm seama (oare?!) distracția începuse, glumele nu mai conteneau și începuse parcă un concurs de bancuri. Cu evrei, desigur. Dorit ne-a atras în câteva rânduri atenția că sunt destui evrei care înțeleg româna și care cu siguranță nu se bucură de ce aud de la noi, dar cui să-i spui?
La hotel ni s-a făcut o primire frumoasă și am plecat, în pas de plimbare, Mamilla Avenue, galeria de shopping de lux a orașului, către Turnul lui David, la un spectacol de sunet și lumină în care se prezenta străvechea și tumultuoasa istorie a orașului.
Spectacolul interesant iar cina delicioasă, cu un Le Chef irakian în mare formă, care ne-a răsfățat cu preparate excelente, spectacol culinar și vinuri locale foarte bune. Nota 10.
La insistențele noastre, Dorit a acceptat să mergem pe jos la hotel. Acolo am mers la bar unde am discutat ce remarcaserăm la Ierusalim.
Și când am mers spre teatru, și spre cină, și la final spre hotel, am văzut foarte frecvent echipe de câte 3 soldați cu echipament și armament de război. Chiar femei soldat (mă rog, noi nu le cunoșteam însemnele de grade). Uniformele erau diverse și ni s-a spus că sunt mai multe poliții și armate care veghează la siguranța turiștilor și cetățenilor. N-am cerut amănunte.
Toți aveam un puternic sentiment de siguranță, în ciuda temerilor tuturor care eram acolo sau a celor care ne sfătuiseră să ne mai gândim.
A doua zi programul a fost încărcat și, la final, regretam că ziua nu a fost mai lungă. Ierusalimul are o istorie foarte veche și care încă se mai zbuciumă. Via Dolorosa sau Drumul Crucii începe de la Fortăreața Antonia, în orașul vechi, actualmente în zona musulmană și se termină la Biserica Sfântului Mormânt, în cartierul creștin. Străduțele înguste sunt flancate de prăvălii care vând suveniruri și odoare. Mirosul de prisacă dat de lumânările din ceară de albine e omniprezent. Deși orientali, negustorii nu își laudă produsele în gura mare, respectând pioșenia creștinilor ce parcurg Via Dolorosa. Am întâlnit grupuri de pelerini români, organizate de preoți care știau sau nu să le explice pe unde merg și istoria locurilor, dar practicau, la fel de clandestin ca și organizarea sejurului, meseria de ghid fără a fi brevetați și fără a avea dreptul să profeseze.
Puțin despre oraș
Ierusalimul este cel mai important loc al principalelor 3 religii monoteiste iudaismul, creștinismul și islamul. Pe Muntele Templului se spune ca a avut loc scena sacrificiului lui Isaac, de aici s-a înălțat la cer profetul Mahomed, însoțit de îngerul Jibril (arhanghelul Mihail), dar astăzi, Ierusalimul însemnă mult mai mult decât religie și loc de pelerinaj.
Ce am văzut doar în foarte mare fugă și pentru care am promis să mă întorc la Ierusalim este gara veche a orașului, la un moment dat abandonată cu toată gospodăria ei, a fost reinventată și transformată în zonă de divertisment cu restaurante rafinate, terase și cafenele elegante, magazine și expoziții organizate printre locomotivele de epocă care au renunțat la fornăitul ce le dădea curaj să tragă poverile de odinioară.
Aici pot să spun că abia am băgat capul pe ușă, ca și în piața Mahabe Yehuda Market, unde mi-aș fi dorit să dau iama în mirodenii, dar… Data viitoare.
Doar o simplă plimbare prin toate cartierele Ierusalimului te va face să crezi că ai vizitat orașe diferite, Trecerea de la coloratul cartier arăbesc, cu străduțe înguste, pline de prăvălii vechi și ponosite, burdușite de mărfuri, cu tâmplării de toate culorile cu vopseaua scorojită, cu bolți din folii de plastic multicolore puse mai degrabă să protejeze de razele soarelui decât de surprinzătoare ploi la elegantul, curatul și ordonatul cartier evreiesc pare o trecere printr-o poată temporală.
Seara, la Zidul de apus al vechiului Ierusalim, numit Zidul Plângerii, iudaicii se roagă și bagă în rosturile dintre blocurile de piatră bilețele cu rugămințile lor.
Atunci ne-am amintit gluma cu turistul care n-a mai știut să-i ceară taximetristului să-l ducă la Zidul Plângerii și i-a cerut să-l ducă acolo unde plânge lumea, iar acesta l-a dus la fisc. Am cerut și noi să mergem la fisc, dar nu s-a aprobat.
Ierusalimul are câte ceva din tot ce e pe lume, doar aici s-a făcut lumea.