fbpx

Hai să plănuim vacanțe!

Deși atăzi este aproape imposibil să plănuiești o vacanță cu mult timp înainte, hai să plănuim vacanțe! Lucrurile se schimbă atât de rapid încât trebuie acționat instantaneu la orice idee de vacanță. Da, vă cred că este frustrant dar totul depinde de noi, de fiecare dintre noi.

La sfârșitul lui iunie am dat o fugă în Grecia și programaserăm o altă vacanță în Grecia pentru începutul lui septembrie. Sincer, nu vreau sa-mi fac testul PCR din cauza lipsei de responsabilitate a celor care îl fac și șansa mare să devin fals pozitiv, cu consecințele ce derivă de aici.

Așa că m-am uitat la Spania. Profesionalismul autorităților noastre:  seara au pus Spania pe lista galbenă iar a doua zi au repus-o pe lista verde și nu știu la ce să ne mai așteptăm. Despre Spania , superba Granada și ospitaliera Andalucia am mai scris, dar Spania are o ofertă extrem de generoasă. Ne gândiserăm la Valencia și Comunitatea Valenciană, pentru că legătură aeriană directă, din București, este și la Valencia și la Alicante. Valencia este poate cel mai reușit exemplu de combinare a arhitecturii moderne cu ce a fost înaintea sa. Plajele sale sunt un binemeritat loc de leneveală după kilometrii parcurși printre minunile orașului. Nu trebuie ratată Mercado Central, una dintre cele mai mari piețe din Europa. Pentru Orașul Artelor și Științei cred că o zi trebuie pusă deoparte.

Valencia

Mergând spre sud, Denia, vechiul Hemeroskopeion, întemeiat de greci cu 800 de ani înainte de Hristos ne oferă o lecție de istorie și 20 de kilometri de plajă. De aici, spre sud, începe renumita zonă turistică Costa Blanca.

Benidorm este una dintre cele mai vechi și renumite stațiuni turistice ale Spaniei, care îi răsfață pe iubitorii de relaxare și ape limpezi încă din 1925.O vacanță la Benidorm este pe wish list-ul fiecărui spaniol și nu numai.

Benidorm – Plaja

Alicante este un alt oraș minunat al Spaniei, așezat pe Costa Blanca. Orașul are monumente arhitectonice impresionante și plaje superbe.

Alicante – Vedere spre portul de agrement

De aici, la 25 de kilometri este un parc cu o istorie aparte. Se spune că primul palmier a fost plantat aici, la Elche, în secolul V înainte de Hristos de cartaginezi. Apoi romanii au implementat prima formă de agricultură irigată. Maurii au modernizat sistemul de irigat și au plantat în continuare palmieri pentru ca umbra lor să oprească evaporarea apei. Sistemele de irigații sunt și astăzi funcționale și din 30 noiembrie 2000 oaza a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Universal. Oaza Elche este un bun exemplu că cel mai bine e să continuăm ceea ce au făcut înaintașii, indiferent cine au fost și nu să distrugem. O altă dovadă că să construim în continuare este varianta de succes este celebrul tapas, specific Andaluciei dar care a fost adoptat de întreaga Spanie.

Elche – Parcul Palmierilor

Zboruri de la București la Valencia sunt marțea, joia și sâmbăta, iar de la Alicante la București joia și duminica.

Ei bine, încă este posibilă o astfel de vacanță, făcută așa, pentru inimă și suflet, cu plecare joi din București și întoarcere duminica cealaltă, adică 9 nopți. O vacanță trebuie să fie relaxantă iar cronometrul nu poate fi luat în considerare decât la mersul la aeroport pentru îmbarcare.

M-aș bucura să veniți toți cu câte o idee de vacanță. Vă aștept propunerile!

Valencia – Orașul Artelor și Științei
Valencia – Piața Centrală
Plajă la Benidorm
Valencia
Alicante – Cetatea
Valencia – Piața Centrală
Valencia – Oceanografic
Denia
Alicante
Benidorm
Valencia
Alicante

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...
Fântâna Carnavalului din Mainz, unul dintre simbolurile orașului

O zi e prea puțin pentru Mainz

O zi e prea puțin pentru Mainz. Pentru că orașul te atrage și te cucerește pas cu pas. Ca mai toate locurile din Germania. De când am aflat câte ceva despre Mainz, mi-am dorit să-l văd. Măcar în fugă. În cadrul GTM 2026, unul din Pre Convention Tour pornea de la Mainz și avea o zi dedicată lui. M-am bucurat mult, mai ales că includea și Heidelberg, orașul universitar pe

Mai mult...
Palacio de Cibeles din Madrid, una dintre cele mai frumoase clădiri emblematice ale capitalei Spaniei

Din nou la Madrid

Din nou la Madrid, da! Orașul acesta mă atrage ca un magnet. Poate vă întrebați ”ce se poate face atâta la Madrid?” Ce să faci în Madrid – ghid practic și jurnal de călătorie Ce să faci în Madrid? Este una din primele întrebări pe care ți le pui atunci când planifici să vizitezi această metropolă europeană. Răspunsul? Mai multe decât te aștepți. Madrid nu este doar o capitală, ci

Mai mult...
Volkswagen Transporter T1 roșu-alb într-un camping

Ce știm despre Volkswagen Transporter T1, simbolul libertății?

  Chiar, ce știm despre Volkswagen Transporter T1? Că știm mai multe sau mai puține, un lucru este cert, 90% dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, când vedem un Volkswagen Transporter T1, ne gândim la vacanță. Deși a fost extrem de versatil și a avut multiple utilizări, aceea de mașină de vacanță a rămas cel mai bine imprimată în conștiința oamenilor. Dacă nu știm prea multe, hai să

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *