Galați de la candidat la a fi capitală la oraș muncitoresc, cam acesta i-a fost destinul.
La Galați fusesem o singură dată, în studenție, prin 1987. La o nuntă. Am ajuns pe întuneric iar la gară ne-a așteptat cineva care ne-adus direct într-un cartier muncitoresc, cu blocuri cu patru etaje care umpluseră toată România. După nuntă am plecat direct la gară și p-aici ți-e drumul.
Ce știam, la ce mă așteptam, ce am găsit.
Mare lucru despre Galați nu am știut la vremea aceea. De perioada dinainte de Al Doilea Război Mondial ni se spunea prea puțin la școală. Îmi aminteam că ni se spusese că fusese un oraș port la Dunăre, că aici veneau, pe Siret, plutele cu lemnul pentru Înalta Poată și aceasta era cea mai importantă afacere a orașului. Apoi după ce puterea a fost luată de comuniști, să vezi dezvoltare și prosperitate.
Evident că de ”cel mai mare combinat siderurgic din lume” știam. Cartiere muncitorești mai văzusem și în alte orașe mari precum Sibiu, Brașov sau Timișoara. Dar aici erau și clădiri vechi, mai puțin îngrijite, adevărat, dar erau.
Mă așteptam ca și Galațiul să aibă ceva din viața anterioară comunismului. Dar atunci n-am văzut. Și timpul a fost prea scurt și în cea mai mare măsură deja antamat.
Având experiența celor petrecute la Zimnicea și ce văzusem că s-a întâmplat chiar în centrul Bucureștiului, l-am crezut un oraș total nou. M-am gândit că dictatorul ar fi putut gândi: ”v-am făcut combinat, v-am dat o pâine să mâncați, de acum eu sunt pentru voi și Traian , și Decebal, și Ștefan cel Mare”.
Apoi a demolat totul pentru a construi ”superconfortabilele” blocuri pe care le știm cu toții.
Îmi mai aminteam de Galați din glumele pe care le făceam cu un coleg din Brăila pe seama rivalității dintre ei și gălățeni. Pusesem orașul pe lista victimelor binefacerilor comunismului, fără șansa de a intra pe lista celor vizitabile.
Era acesta adevărul?
La Sulina am aflat de Comisia Europeană a Dunării și câtă prosperitate a adus orașului. Comisia își începea activitatea la Galați, la 4 noiembrie 1856. Deci și Galațiul ar fi trebuit să prospere.
Și a fost un oraș prosper. Prosperitate a început la 1 ianuarie 1837, când a fost declarat ”porto-franco” (port liber de taxe). De atunci, Galațiul avea să trăiască multe momente importante.
În 1850 Statele Unite înființează aici un viceconsulat care este ridicat la rang de consulat în 1858.
Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri au avut Galațiul în vedere pentru a fi, după unire, capitala Principatelor Române.
În 1908 Galațiul avea 41 de fabrici, uzină electrică și 13 km de linii de tramvai.
În 1930 la Galați erau 20 de consulate străine și era considerat cel mai european oraș al țării noastre. Prima cursă aeriană din România a fost Galați – București.
În 1944 a fost bombardat de aviațiile americane și germane. Cele mai frumoase străzi, Domnească și Portului au fost distruse aproape în totaliteate.
După Al Doilea Război Mondial a venit, sper eu, ultimul mare ghinion al orașului. Comunismul și reconstrucția după ideile și arhitectura ”nouă”.
Hai la Galați!
La început de martie am plecat la prietenul meu Hari, la Brăila. Progrmul prevedea musai o vizită la Galați.
Vizita noastră n-a început chiar cum trebuie. Turnul de televiziune, primul obiectiv, este în lucrări de renovare și nevizitabil. Apoi am mers la celebra ”Nespălata”.
Mergând spre Biserica Elenă, am întâlnit un prieten al lui Hari, gălățean. Când a auzit că vrem să vedem obiectivele frumoase din oraș l-a bufnit râsul și ne-a rugat să-l anunțăm dacă găsim ceva.
Pe Strada Domnească mai sunt mărturii ale epocii de glorie a Galațiului. Noi doar pe acestea le-am văzut. Apoi am făcut un tur cu mașinie prin cartierele Galațiului ”modern” sau mai de grabă muncitoresc. Sunt zone sinistre. Proiecte și realizări care sfidează nu doar bunul gust. Nicio renovare nu ar putea schimba ceva. Și tac.
Ce mi s-a părut origial și unic în România a fost sensul giratoriu ”Ultimul Leu”, așa am înțeles că i se zice. Organizat ca la ”alba – neagra” unde câștigă doar poliția rutieră.
Ideea de a merge la Galați a fost bună
Am prins o zi însorită, de mânecă scurtă. Faleza era plină de oameni ieșiți la plimbare. Șoseua de lângă era bordată de mașini parcate. Grupurile statuare care decorează faleza nu le-am înțeles. Nici prea mulți gălățeni nu le înțeleg. Cei mai cârcotași spun că sunt rebuturile Combinatului donate de acesta orașului.
La capitolul restaurante și servicii lucrurile stau bne. Pe unde am încercat noi, am fost mulțumiți. Daca timpul ar fi fost mai îngăduitor am fi încercat mai multe.
Galați de la candidat la a fi capitală la oraș muncitoresc este proiecția destinului său. Galațiul merită vizitat. Nu în cea mai mare fugă, așa cum am făcut-o noi. Mai pe îndelete ca să savurați cât mai mult din ce are bun orașul care ar fi putut fi capitala Principatelor Române.
