De la aparitia sa, omul a încercat să transmită mesaje semenilor săi, a încercat să ilustreze ce îi transmit simțurile cu care a fost înzestrat, să descrie ce vede, ce aude, ce îi ating degetele, pe ce-i calcă tălpile, ce îi plce, ce îl sperie și așa mai departe.
Așa cum era firesc, modurile de exprimare au primit nume: scris, desenat, cântat, sculptat.
Cele mai semnificative au pășit pe teritoriul ARTEI, cea care reunește frumosul, expresivitatea, stilurile și care le-a dăruit eternității.
Focul s-a bucurat de un respect și de o teamă aparte a omului, a fost prețuit ca dar al zeilor, ca forță divină, sau ca putere esențială a existenței, focul a contribuit esențial la evoluția umană dar a și mistuit tot ce a întâlnit în cale atunci când nu i-au fost respectate regulile. A fost prima lumină creată de el.
Talentul omului face din foc un actor aplaudat la scenă deschisă, o artă vizuală a cărei fascinație ne captează în întregime și ne duce în lumea lui Hefaistos, în centrul incandescent al Pământului, în lumea ce plămădește lumina, creatoarea de viață, cea care ne arată lumea sau care ne crează iluzii amețitoare.
Nu demult, la Magdeburg, am asistat la un fascinant spectacol al luminii focului subjugate de oameni dibaci, oameni care transformă focul în peneluri cu urme efemere în noaptea ce-ar fi vrut să-nghită orice rază.
Priviți și lăsați-vă imaginația să zburde!
