Da, așa este! Edinburgh este cel mai frumos oraș al Insulelor Britanice Nu doar eu am această impresie ci mulți alții. Chiar și specialiștii de la Lonely Planet spun același lucru. ”Cum?” sau ”de ce așa?” vom putea să întrebăm doar dacă nu vizităm acest diamant al coroanei britanice.
Edinburgh la general
Așa cum știți din postări anterioare, am organizat un circuit de 11 zile în Scoția și cele două Irlande. Primul oraș vizitat a fost Edinburgh. Toți cei din grupul strâns de Edelweiss Travel auziseră de frumusețea lui. Câțiva chiar mai fuseseră aici pentru diverse conferințe sau work shop-uri. Acum însă, eram aici doar pentru oraș și am avut ghid local, autorizat, care ne-a spus istoriile, poveștile și legendele locurilor. Și mai mult, VV, colegul meu de cameră din anul întâi de facultate, stabilit în Scoția, ne-a prezentat Edinburgh-ul ca un localnic, prins iremediabil, în vâltoarea vieții contemporane a orașului.
Istorie
Urmele ale civilizației umane descoperite în zona actualului oraș au fost datate ca fiind din mezolitic, adică undeva în anul 8500 Înainte de Hristos.
Regiunea a fost locuită de Celtic Britons sau sau Britanicii Antici. Limba vorbită limba britanică comună, strămoșul limbilor britanice moderne. Asta a fost de la epoca fierului până în evul Mediu. Clasa nobilă a romanilor veniți aici vorbeau latina vulgară. Latina a avut și ea un rol la dezvoltarea limbilor britanice.
Burgul Regal a fost fondat în secolul XII de Regela David I. Prima atestare documentară apere într-cartă regală datată 1124-1127, prin care regele ii acorda titlul de ”Burgo meo de Edenesburg”. Cronicarul francez Jean Froisart scria de Edinburgh că era capitala Scoției.
Centrul Edinburgh-ului este împărțit în trei părți, Orașul Vechi, Orașul Nou și West End. Atât Orașul vechi cât și cel Nou sunt incluse în Patrimoniul Cultural Universal UNESCO din 1995. A, am uitat să vă spun că Orașul Nou a fost ”nou” în secolul XVII și a fost soluția pentru un oraș din ce în ce mai aglomerat. Cele două se disting prin stilurile arhitectonice. Orașul Nou este construit in stil Neoclasic și Georgian.
Primul contact cu orașul
La primul contact vizual, Edinburgh te lasă fără cuvinte. Este absolut unic, nu seamănă cu nimic. Nu apuci bine să te dezmeticești din uluirea provocată de unicitatea orașului și te trezești copleșit de frumusețea sa inegalabilă. Nu știi ce vrei să vezi mai repede și mai de aproape, nu știi ce ai fotografia mai întâi, nu-ți găsești unghiurile, deruta pune stăpânire pe tine. Ai vrea să vezi totul din prima clipă și apoi să revezi, să revezi, pe îndelete, iar și iar. Parcă nu te poți sătura să vezi acest oraș. Ciudat este că pe noi nu ne-a facut nicio clipă să simțim că venim din altă lume. Ne-am simțit ca și când eram de acolo dar nu mai trecuserăm de ceva timp prin părțile acelea ale orașului din cauza treburilor cotidiene.
Cum am pășit în oraș au început primele povești pe care Patricia, ghida noastră, ni le-a spus cu larghețe și mândrie, deși ea era irlandeză. Una dintre cele mai drăguțe și care s-a confirmat pe loc este a ceasului din turnul Balmoral care este potrivit cu 3 minute înainte, motiv pentru care, se spune, la Edinburgh nimeni nu a pierdut trenul niciodată. Casa de bilete și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul dar nu a fost demolată, a fost transformată în pub. Unul superb.
Integrarea în oraș
High Street este bordat de magazine de cașmir, și alte suveniruri, de puburi și de magazine de whisky. Înainte să ajung prima dată în Edinburgh, auzisem legend cum că pentru a teconvinge să cumperi, negustorii de whisky îți pferă din licorile lor spre degustare. N-a fost așa. Sau nu pe unde am umblat noi. Aceste magazine sunt adevărate whiskyteca unde se găsesc doar etichete bune, cu vechime. Nu lipsesc nici oferte pentru cunoscători și colecționari. Într-unul din magazine, am văzut o astfel de sticlă, din care, la momentul acela mai erau doar 15 sticle, la nivel mondial, și care avea prețul din 6 cifre. În Lire Sterline.
Un element urbanistic deosebit al orașului este Close. Close, în scoțiană înseamna alee și este o străduță foarte îngustă. Inițial, aceste alei duceau la câte o proprietate privată și nu erau publice. Unele aveau chiar și porți. Astăzi cele mai multe sunt publice și sunt folosite ca scurtături. Se ramifică din High Street precum coastele unui pește. Nu puține sunt adevărate canioane printer clădiri pentru a te surprinde cu câte un pub în luminiș. Unul mic pentru că de mare nu e sau mai maricel, nu conteaza. Seara, după ce se închid birourile, sunt pline. Noi eram hotărâți să mergem să bem o bere la casa de bilete a gării. Și așa am făcut, după ce ne-am mai oprit în drum spre case oamenii fac câteva stații în puburi pentru o bere bună, o muzică bună și socializare. Atmosfera este unică, practice pubul este o cultură a insulelor Britanice și le voi dedica un articol mai explicit.
Încet,încet s-a lăsat întunericul și orașul era, parcă și mai frumos. Lumini calde se se prelingeau pe zidurile vechi și le dădeau valoarea nemaivăzutului. Orașul este plin de viață. Oameni care meg la spectacole, la restaurant sau pur și simplu se plimbă prin oașul care nu vrea să meargă la culcare parcă de teama de a nu rata poveștile frumoase ce se scriu aici în fiecare clipă.
