Ea este Yvonne. Am întâlnit-o la un hotel din Iordania. Trecea zâmbitoare printre mese și întreba pe fiecare dacă e bună cafeaua, dacă mai doresc ceva, dacă le-a plăcut mâncarea, etc. Ce credea ea de cuvință. În același timp și debarasa. Era amabilă și discretă, nu mi-a atras atenția din prima zi. Am remarcat-o prin faptul că era singura care adresa întrebările menționate. În a treia zi i-am răspuns că e rece cafeaua și aș vrea una caldă. Și-a cerut scuze deși nu ar fi avut cum să fie vinovată și în minutul următor a venit cu cana de cafea. Fierbinte. Nu știam dacă era rece cafeaua din cana găsită pe masă dar am vrut să văd ce va face Yvonne. Atunci am pe văzut ecuson și cum o cheamă.

Vorbea franceza și engleza fluent și spunea că știe destul de bine și araba.

Am întrebat-o de ce face asta doar ea și mi-a spus că se bucură să vadă turiștii fericiți și mulțumiți și că aceasta ar putea să-i facă să mai vină. Apoi, e un lucru bun să fie lăudat hotelul și să vină turiști că asta înseamnă că va avea de lucru în continuare, ceea ce este foarte important pentru ea, care provine din Kenya, dintr-o familie foarte săracă și, când trimite bani familiei, parcă îi și vede pe frații ei bucurându-se că pot merge la școală.

I-au dat lacrimile.

Eu am rămas fără cuvinte. Așa ar trebui să fie și atitudinea noastră față de muncă și școală.

Zâmbetul i-a revenit repede și a acceptat să-i fac o poză. Bravo Yvonne! Mulțumesc pentru cafea!