După o perioadă plăcută, dar dificilă, cu nopți extrem de scurte și peste 400 de kilometri la volan, a urmat o seara lungă, în care sa fac bagaje și o noapte extrem de scurtă, ca sa ajung la 5 la Otopeni.
Înarmat cu un nou 70-300 și convins că voi prinde cer senin, am decolat spre Iraklio. Cerul a fost înnorat până deasupra Egeei, dar o pâclă a persistat până la aterizare. 70-300 e bun, dar în avion…
Am prins câte ceva, dar mult sub ce speram si ce așteptam.
Am citit și am auzit multe despre Creta, despre cretani. Și relatări, și istorii, și povești, și mituri și de aceea emoția era altfel, eram copleșit de gândul regăsirii a ceea ce nu lăsasem niciodată. Nikos Kazantzakis mi-a impus un respect aparte pentru insulă și pentru cei ce au fost hărăziți să se nască aici și Creta să fie a lor.
Cretanii sunt urmașii uneia dintre cele mai învăluite de mister civilizații ale Terrei, civilizația Minoană care a dominat spațiul mediteranean de la Asia până la Gibraltar și a dispărut subit, măturată de cea care le fusese cale pentru corăbii, Mediterana, stârnită și înfuriată de vulcanul Thera.
Inevitabil îmi veneau în minte vorbe ale lui Kazantzakis care ”se ducea să se închine la Creta cea Sfântă, descoperită în anii din urmă pe pamântul vechi al Knossos-ului”… Îmi stârneau imaginația, m-au făcut chiar să mă întreb ce a fost în Creta, înainte de a fi fost ceva?
”Cine pune piciorul pe această insulă, spunea Kazantzakis, simte o forță misterioasă, trecând caldă și binefacătoare prin vinele sale, simte cum îi crește inima”. Dacă va fi așa ce am să fac? Am să mă ard la soare spre a mă pierde printre cretanii cu fețele aprige, sculptate de soare și vânturile ce cutreieră insula?
Creta a fost cea care a amestecat mai multe culturi si civilizații în vâltoarea ei, mereu, mereu și a transmis fiecărui popor și fiecărei culturi care au intrat în această vâltoare câte ceva de la toate celelalte.
Voiam să cuprind toată Creta într-o zi, ba chiar întro clipă, voiam să o văd pe toată odată și apoi să plec și să o simt pas cu pas, să o îmbrățișez și să pornim într-un dans nebun în care să-i văd și să-i simt toate formele, să îi adulmec toate miresmele, brizele să ne usuce transpirația iar mările azurii ce o înconjoară să ne răcorească fierbințeala ce va avea să ne cuprindă, înainte de a ne fi topit în îmbrațișarea noastră și a ne fi scurs în văile părăsite de apele zăpezilor și să ne pierdem printre pietrele smulse din munții golași.
Și am pornit, am pornit într-o luptă cu timpul să vad Creta, așa cum e ea acum și să-mi imaginez cum a fost alta dată.
În mare grabă, în mare fugă și n-am reușit să o văd toată. Una peste alta, am reușit să vad destul de puțin, dar am simțit Creta, am luat contact cu cretanii și asta mi-a umplut inima de respect și de o bucurie pe care încă nu o pot compara cu altele.
Vâltoarea Cretei este neobosită și a depășit bazinul Mediteranei, a cuprins tot Pământul. Creta amestecă și astăzi culturile și națiile lumii și le pune toate deliciile la picioare, dar mai ales îi învăluie în sufletul lor, oferind astfel neuitarea.
Creta este un tort mare care trebuie feliat și încă nu m-am hotărât cum să fac asta. Important e că ”va urma!”