fbpx

Condițiile de călătorie în Grecia

72 distribuiri

Condițiile de călătorie în Grecia au fost publicate aseară în ”Monitorul Oficial” (nr 1851/18.04.2021), al Greciei.

În ceea ce privește turiștii români, aceștia vor putea intra pe teritoriul Elen pentru vacanțe, începând de astăzi, în următoarele condiții:

  • Rezultat negativ al unui test PCR cu probe prelevate cu maxim 72 de ore înainte de solicitarea intrării. Buletinul de analiză trebuie să fie și în limba engleză. Testul este necesar pentru toți turiștii cu vârsta mai mare de 5 ani, indiferent de situația epidemiologică a țării din care vin.
  • Dovada vaccinării, și în limba engleză, emisă de o autoritate competentă. În baza ei, sunt acceptați fără test PCR, doar cei care au minim 14 zile de la a doua doză.

Certificatul de vaccinare nu este considerat pașaport!

Toți turiștii pot fi supuși, în mod aleatoriu, unui test antigen. Cei care refuză nu vor fi acceptați în Grecia. Cei care vor fi depistați ”pozitiv” la acest test vor fi conduși, împreună cu însoțitorii, la un hotel de carantină unde li se va face test PCR și vor rămâne în izolare 10 zile, până la rezultatul unui al doilea test PCR. Costurile pentru carantină vor fi suportate de statul Elen.

Atât buletinul de analiză PCR cât și dovada vaccinări trebuie să aibă numele corect și complet al posesorului, conform documentului de călătorie (CI sau pașaport), precum și seria și numărul acestui document.

De asemenea, va trebui completat formularul ”Passenger Location Form”, până cel târziu ora 23:59 a zilei premergătoare solicitării intrării în Grecia. Formularul se găsește aici!

Pentru moment, intrarea pe teritoriul Elen este permisă prin aeroporturile Atena, Salonic, Heraklion, Corfu, Rodos, Kos, Chania, Mykonos, Santorini și prin frontierele terestre Kulata/Promachonas și Makaza/Nymphaio.

Pentru moment sunt deschise doar restaurantele hotelurilor (care încep să lucreze). Deschiderea celorlalte restaurante și a mult iubitelor taverne este preconizată pentru 10 mai.

Deci, făceți-vă planuri de vacanță în Grecia!

 

 

 

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Florentin la ITB Berlin 2026, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume

FITUR, ITB și TTR – comparatie intre targuri de turism

FITUR, ITB și TTR sunt cele trei târguri de turism la care am participat până acum, ca vizitator, anul acesta. Târgurile de turism internaționale reprezintă evenimente esențiale unde se întâlnesc profesioniștii din industrie, având un rol major în dezvoltarea pieței globale. În acest context, FITUR Madrid și ITB Berlin se numără printre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial. În paralel, Târgul de Turism al României (TTR) reprezintă

Mai mult...
Palacio de Cibeles din Madrid, una dintre cele mai frumoase clădiri emblematice ale capitalei Spaniei

Din nou la Madrid

Din nou la Madrid, da! Orașul acesta mă atrage ca un magnet. Poate vă întrebați ”ce se poate face atâta la Madrid?” Ce să faci în Madrid – ghid practic și jurnal de călătorie Ce să faci în Madrid? Este una din primele întrebări pe care ți le pui atunci când planifici să vizitezi această metropolă europeană. Răspunsul? Mai multe decât te aștepți. Madrid nu este doar o capitală, ci

Mai mult...
Fântâna Carnavalului din Mainz, unul dintre simbolurile orașului

O zi e prea puțin pentru Mainz

O zi e prea puțin pentru Mainz. Pentru că orașul te atrage și te cucerește pas cu pas. Ca mai toate locurile din Germania. De când am aflat câte ceva despre Mainz, mi-am dorit să-l văd. Măcar în fugă. În cadrul GTM 2026, unul din Pre Convention Tour pornea de la Mainz și avea o zi dedicată lui. M-am bucurat mult, mai ales că includea și Heidelberg, orașul universitar pe

Mai mult...
Volkswagen Transporter T1 roșu-alb într-un camping

Ce știm despre Volkswagen Transporter T1, simbolul libertății?

  Chiar, ce știm despre Volkswagen Transporter T1? Că știm mai multe sau mai puține, un lucru este cert, 90% dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, când vedem un Volkswagen Transporter T1, ne gândim la vacanță. Deși a fost extrem de versatil și a avut multiple utilizări, aceea de mașină de vacanță a rămas cel mai bine imprimată în conștiința oamenilor. Dacă nu știm prea multe, hai să

Mai mult...
Cazinoul din Constanța, un simbol pe malul Mării Negre

Responsabilitatea și competența la români

Responsabilitatea și competența la români sunt clar întrecute de iresponsabilitate împletită strâns cu incompetență. Asta ne afectează toate domeniile. Evident și turismul. Apoi ne întrebăm de ce nu merg lucrurile și, mai mult, începem să dăm vina pe străini. Că nu ne aud și ne e mai ușor. La fel se întâmplă și în turism. Cei cărora ar trebui să le pese cel mai mult de turiști sunt total dezinteresați

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *