fbpx

Ce facem, repornim sau mai bine ne reinventăm?

Spuneam acum vreo două săptămâni că mi-e așa dor de Grecia că m-aș duce acolo pentru vacanță și pe jos. Da, am aceleași sentimente, mai ales că tot mai mulți discută despre ”relaxare” și mulți vin cu soluții pentru a putea da liber călătoriilor. Este adevărat că multe stârnesc râsul dar dacă noi stăm în casă, imaginația circulă liber. Nerăbdarea de a avea din nou dreptul la libera circulație este din ce în ce mai mare pentru toți, nerăbdarea de a reveni la o viață normală și de a reporni economia sunt din ce în ce mai mari.

Turismul este evident cel mai afectat de ”#stauacasa”. Chiar și în Romînia, chiar dacă autoritățile încă mai analizează și în loc să ia măsuri concrete, încă mai fac recomandări lipsite de esență. De ce o fi așa de greu să adopte ce au adoptat și alte țări nu înțeleg. Am mai auzit una bună, de la guvernanții noștri, fast food-urile, patiseriile sau cofetăriile sunt considerate operatori turistici. Chiar înaintea agențiilor touroperatoare, cum li se zice în tot restul lumii agențiilor organizatoare din România. Despre când îi va veni rândul turismului în preocuparile Ministerului Economiei nu se poate pronunța nimeni. Nici măcar cele mai vestite ghicitoare nu au asta în lista de posibil de prezis.

În România, din păcate, autoritățile, consideră turism doar câteva rotițe ale mecanismului adică HORECA. Ba au mai adăugat câteva rotițe pe care le-am enumerat mai sus. Agențiile de turism sunt tratate total necorespunzător. M-aș mira ca dacă întrebăm la Ministerul Economiei ce venit pe cap de locuitor produce turismul, să primim vreun răspuns. Bine măcar că a ajutat companiile aeriene Tarom și Blueair cu credite de 65 milioane de EUR fiecare. Sursa aici.

Dar eu începusem un articol despre ”relaxare”. Și am spus că ideile devin din ce în ce mai multe. Citesc cam tot ce văd pe tema aceasta. Am văzut la mai mulți opinanți ideea de a păstra distanța de 3 metri între șezlongurile de pe plajele Litoralului Românesc. Evident că nu au explicat cum va funcționa ideea și cum va reuși să-și atingă scopul. Mai mult,  cei ce susțin această idee nu au specificat cum se rezolvă problema distanțării sociale în apă. Vor fi organizate culoare de separare cu rechini?

Problema distanțării sociale a fost rezolvată mult mai surprinzător, pentru mine, pentru că a venit de la un om cu multe ore de zbor și care se bucură de multă credibilitate. Nu mi-a venit să cred că soluția s-a limitat la neocuparea locurilor din mijloc ale celor două coloane de scaune. În avion, distanțarea socială nu rezolvă nimic. Chiar dacă și rândurile ar fi ocupate alternativ nu ajută. În avion aerul este recirculat de sistemul de ventilație și nu vine alt aer de afara sau din altă sursă. Poate că distinsul opinant a călătorit la clase unde putea să mai deschidă fereastra.

Vinerea trecută, dl. Charis Theocharis, Ministrul turismului din Grecia, într-un interviu acordat BBC, spunea că Grecia își va ridica treptat restricțiile privind călătoriile. Teocharis a spus că deschiderea granițelor va trebui discutată obligatoriu cu experții în sănătate. Tot domnia lui a spus că este printre cei care susțin, la nivel de Uniune Europeană, să se permită circulația cetățenilor UE, în interiorul spațiului acesteia, în baza unui ”Pașaport de Sănătate” care să ateste că pasagerul respectiv nu este contaminat. Sursa aici.

Symi

Ideea cu Pașaportul de Sănătate este susținută, printre alții și de autoritățile din Insulele Canare, iar dl. Ángel Víctor Torres , președintele guvernului local, luni va prezenta Premierului Spaniei, dl. Pedro Sánchez, planul lor de redeschidere a insulelor, pentru început pentru locuitorii arhipelagului iar apoi pentru cetățenii UE, care vor trebui să aibă ”Pașaport de Sănătate”. Sursa aici.

Astăzi mai multe companii aeriene au anunțat reluarea treptată a zborurilor pe anumite rute. De exemplu, Tarom va relua din 1 mai zborurile spre Atena, din 2 mai pe cele spre Amsterdam, Londra din 4 mai, etc. Mai multe detalii aici. Blueair va relua, începând din 15 mai, zborurile spre Barcelona, Bruxelles, Florența, Glasgow, etc. Detalii aici.

Grecia este una dintre țările care a gestionat cel mai bine criza Covid-19 din Europa. Pe multe insule precum Samos, Naxos sau Kefalonia nu s-a înregistrat niciun caz. Practic, până astăzi, 24 aprilie 2020, Grecia a înregistrat 2490 de cazuri la o populație de aproximativ 11 milioane de locuitori. Dar măsurile luate de guvernul elen au fost dintre cele mai dure, în special în perioada sărbătorilor de Paște și de aceea se pot gândi la relaxare și la reactivarea turismului. Tot Grecia a fost prima țară care a decis  reprogramarea vacanțelor care nu s-au putut efectua din cauza pandemiei. Pentru vacanțele obstrucționate de Covid, în Grecia se vor oferi vouchere valabile 18 luni. Vouchere se vor oferi pentru anulări ale rezervărilor de cazare și bilete de avion, la companii aeriene elene, pentruperioada 25 februarie-30 septembrie iar pentru bilete de ferryboat pentru anulări între 25 februarie și 31 octombrie. De notat că sunt luate în calcul rezervările făcute prin tour operatori sau agenții de turism de oriunde din lume, pe site-uri de rezervări on line sau pe siteurile hotelurilor, companiilor aeriene sau de ferry boat.

Pentru tour operatorii români nu ne rămâne decât să sperăm că nu vor fi total umbriți de shawarmerii, simigerii, gogoșerii sau mai știu eu ce gogomănii. Și până la urmă eu dau credit lui Petrișor Peiu și cred că trebuie să ne reinventăm, nu să repornim o epavă care nu mai știm câte găuri are.

Acum visăm și vedem frumusețile lumii, virtual, nu închidem ferestrele către viață.

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Fântâna Carnavalului din Mainz, unul dintre simbolurile orașului

O zi e prea puțin pentru Mainz

O zi e prea puțin pentru Mainz. Pentru că orașul te atrage și te cucerește pas cu pas. Ca mai toate locurile din Germania. De când am aflat câte ceva despre Mainz, mi-am dorit să-l văd. Măcar în fugă. În cadrul GTM 2026, unul din Pre Convention Tour pornea de la Mainz și avea o zi dedicată lui. M-am bucurat mult, mai ales că includea și Heidelberg, orașul universitar pe

Mai mult...
Parcul Palatului Schönbrunn din Viena, cu Gloriette în fundal

Vine Summer Night Concert la Schönbrunn!

Vine Summer Night Concert la Schönbrunn, pe 19 iunie!  Primele acorduri ale mult-așteptatului eveniment în aer liber, din parcul palatului, se vor face auzite la ora 20:45, ora locală. Concertul susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena este un omagiu adus tuturor, nu doar melomanilor, la finalul stagiunii. Cum v-am spus, Summer Night Concert are loc în parcul Palatului Schönbrunn, între Palat și Fântâna Neptun. Intrarea este liberă. Tradiția acestui concert

Mai mult...
Volkswagen Transporter T1 roșu-alb într-un camping

Ce știm despre Volkswagen Transporter T1, simbolul libertății?

  Chiar, ce știm despre Volkswagen Transporter T1? Că știm mai multe sau mai puține, un lucru este cert, 90% dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, când vedem un Volkswagen Transporter T1, ne gândim la vacanță. Deși a fost extrem de versatil și a avut multiple utilizări, aceea de mașină de vacanță a rămas cel mai bine imprimată în conștiința oamenilor. Dacă nu știm prea multe, hai să

Mai mult...
Cazinoul din Constanța, un simbol pe malul Mării Negre

Responsabilitatea și competența la români

Responsabilitatea și competența la români sunt clar întrecute de iresponsabilitate împletită strâns cu incompetență. Asta ne afectează toate domeniile. Evident și turismul. Apoi ne întrebăm de ce nu merg lucrurile și, mai mult, începem să dăm vina pe străini. Că nu ne aud și ne e mai ușor. La fel se întâmplă și în turism. Cei cărora ar trebui să le pese cel mai mult de turiști sunt total dezinteresați

Mai mult...
Palacio de Cibeles din Madrid, una dintre cele mai frumoase clădiri emblematice ale capitalei Spaniei

Din nou la Madrid

Din nou la Madrid, da! Orașul acesta mă atrage ca un magnet. Poate vă întrebați ”ce se poate face atâta la Madrid?” Ce să faci în Madrid – ghid practic și jurnal de călătorie Ce să faci în Madrid? Este una din primele întrebări pe care ți le pui atunci când planifici să vizitezi această metropolă europeană. Răspunsul? Mai multe decât te aștepți. Madrid nu este doar o capitală, ci

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *