fbpx

jurnal

COVID 19 – după el nimic nu va mai fi la fel

Covid 19, un inamic invizibil care lovește acum și simți mult mai târziu. O provocare a civilizației noastre care, ca orice greșeală, va avea și efecte bune. Poate că mă veți considera prea optimist dar chiar îmi doresc să am dreptate. Lucrez în turism, industria cea mai afectată, până acum, de acest neșteptat ”prichindel” căruia nu-i găsește nimeni jucăria preferată cu care să se retragă în odăița lui. Da, turismul

Citește mai mult

Wien Westbahnhof – poarta dintre două Europe

Amintiri Da, așa a fost, Westbahnhof era gara vieneză unde ajungeau trenurile plecate din România spre ”partea cealaltă a lumii”. Poarta dintre două Europe. Îmi aduc aminte din copilărie, trenurile care legau Bucureștiul de Europa. Wiener Walzer, Pannonia Express, Nessebar, Rapidul 12 de la Belgrad, și multe altele. Multe dintre ele, vara, își prelungeau parcursul pe litoralul românesc sau bulgăresc. Unele circulau doar în sezonul estival. La vremea aceea, CFR

Citește mai mult

Istanbul – orașul pe două continente

Istanbul, poarta dintre două continente În sfârșit, am ajuns și la Constantinopole, Istanbul cum i se zice acum. La 30 de ani decând a început asediul românilor întreprinzători sau cu dragoste de călătorii. Nu știu de ce dar nu m-am grăbit niciodată să ajung aici. Nici poveștile auzite de la alți vizitatori ai săi nu au reușit să mă convingă. Pur și simplu, până acum, n-a intrat în lista mea

Citește mai mult

Piața de Crăciun

Dacă te uiți după un loc în care devenim copii, cu siguranță acela este Piața de Crăciun. Indiferent care, indiferent de unde. Pentru copilul din noi nu contează de loc când a început fenomenul, unde a fost prima dată sau de la ce a pornit. Important este că este și că ne captează cu totul, ne duce în lumea ei care am vrea să fie fără sfârșit. Chiar așa, câți

Citește mai mult
Milestii Mici

Cum alegem un circuit?

Chiar așa! Cum alegem un circuit? Circuitele reprezintă un segment important în intențiile de călătorie solicitate pe piețe. Și pe piața românească au un loc important și înseamna aproximativ 30% din totalul cifrei de afaceri pentru pachete turistice. În țările Europene ponderea este pe la 35% iar în Statele Unite se spune că ar fi în jur de 45%. Nu am o informație oficială. Deci, segmentul este foarte important. Circuitele

Citește mai mult

Forumul de Incoming, ediția a VII-a

Turismul este o mare industrie știe toată lumea. Cea mai importantă parte a uneia dintre cele mai prospere industrii  pentru orice țară este cea de “incoming”, adică aceea  care se ocupă de adus turiști în țară este, de asemenea, știut. Dar nu de toată lumea. Sau cel puțin la noi, exact cei care ar fi trebuit să știe, de 30 de ani nu știu.  România ar trebui să atragă cel

Citește mai mult

ȘI PARADISURILE SE CONCUREAZĂ?

Paradisul Dominican spulberat Ne amintim cu toții că așteptam vacanța ce urma să înceapă, când agențiile de presă se întreceau în a prezenta cât mai sumbru și mai alarmist vestea, deloc bună, că niște turiști, care au avut sejur la același hotel din Republica Dominicană, au decedat . Evident că decesul lor a stârnit suspiciuni dar și un adevărat concurs de scenarii sumbre. Publicații, posturi de televiziune și radio s-au

Citește mai mult

Plovdiv – ”ÎMPREUNĂ”

Străvechiul oraș Plovdiv, a intrat în lista mea de dorințe cu ceva ani în urmă. Abia acum doi ani am reușit să ajung în străvechiul oraș bulgar. Orașul m-a convins imediat că tot ce s-a scris spre lauda sa a fost binemeritat. Am scris și eu. Unul dintre cele mai vechi orașe din lume locuit fără întrerupere de peste 7 mii de ani, Plovdiv etalează urmele lăsate de civilizațiile umane

Citește mai mult

Paggaio

Se apropia minivacanța de Sfânta Maria Mare și nu prea se mai găsea nici măcar o cămăruță liberă pe nicăeri și, ca de obicei, nici noi nu ne făcuserăm nici un plan de evadare. Sentimentul de bătut apa în piuă ne apăsa tot mai tare și atunci a picat fisa salvatoare. Hai să mergem undeva. Grecia de exemplu. Am contactat toți prietenii și prietenele din zona Paggaio pentru că e

Citește mai mult

Pădurea de Piatră de la Varna

Mergem în vacanță ca prin tunel Graba a pus, iremediabil, stăpânire pe toate căile noastre de comunicare cu exteriorul. Mergem în vacanță ca atunci când mergem la serviciu, când nu ne interesează decât ținta, locul nostru de muncă. Ba, aș putea spune că,uneori, atunci când drumul cel mai bătut ni se pare prea lent, încercăm să improvizăm și să încercăm variante, cu speranța că vor fi mai bune. Dar atunci

Citește mai mult