fbpx

Cafeaua – capriciul dimineților noastre

2Bună dimineața!
Așa cum se spune, cafeaua a pornit la drum acum vreo 600 de ani. A plecat din Etiopia și cea mai draguță legendă spune ca efectele ei revigorante ar fi fost descoperite de niște căprițe.
De aici să se fi zis că este un capriciu? 🙂 Cu siguranță nu.

1
Din Yemen cafeaua a ajuns în Asia Mică și la Constantinopole, apoi prin nordul Greciei și s-a raspândit în toată Europa.

Un rol important în clădirea cultului cafelei, alături de turci și greci, l-au avut armenii, negustori înnăscuți, care au purtat-o prin toată Europa.

Viena, este un alt important lăcaș al culturii cafelei în Europa și, majoritatea istoricilor este de acord că taina aceasta le-a fost adusă armata turcă încă de la primul asediu, dar dezvăluirea ei a făcut-o un polonez care o aflase de la turci.

Legende sunt multe, povești și mai multe, cert este că din 2008 viena se mândrește cu cea mai mare cafenea din lume, cafeneaua deschisă de firma Julius Mainl.
Până la rapidele și modernele expresoare, cafeaua era un ritual, un prilej de delectare, de lectură în liniște și de socializare. Rabdarea cu care erste râșnită mărunt, mărunt ca o pulbere fină ce-și transmite catifeaua în ceștile noastre aburinde este, spun cafegii, esențială, la fel de esențială ca răbdarea prăjitului la foc mic, astfel ca flăcările să nu aibă puterea să fure aromele și să ni le lase pe ale lor, cele arse.
Grecia este un loc unde tradiția cafelei rezistă și va rezista. Din fericire nu doar Grecia.
Savurați-vă cafeaua în liniște!

8#cafea #atena #austria #grecia #turcia #cafeaturceasca #viena

 

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Parcul Palatului Schönbrunn din Viena, cu Gloriette în fundal

Vine Summer Night Concert la Schönbrunn!

Vine Summer Night Concert la Schönbrunn, pe 19 iunie!  Primele acorduri ale mult-așteptatului eveniment în aer liber, din parcul palatului, se vor face auzite la ora 20:45, ora locală. Concertul susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena este un omagiu adus tuturor, nu doar melomanilor, la finalul stagiunii. Cum v-am spus, Summer Night Concert are loc în parcul Palatului Schönbrunn, între Palat și Fântâna Neptun. Intrarea este liberă. Tradiția acestui concert

Mai mult...
Volkswagen Transporter T1 roșu-alb într-un camping

Ce știm despre Volkswagen Transporter T1, simbolul libertății?

  Chiar, ce știm despre Volkswagen Transporter T1? Că știm mai multe sau mai puține, un lucru este cert, 90% dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, când vedem un Volkswagen Transporter T1, ne gândim la vacanță. Deși a fost extrem de versatil și a avut multiple utilizări, aceea de mașină de vacanță a rămas cel mai bine imprimată în conștiința oamenilor. Dacă nu știm prea multe, hai să

Mai mult...
Cazinoul din Constanța, un simbol pe malul Mării Negre

Responsabilitatea și competența la români

Responsabilitatea și competența la români sunt clar întrecute de iresponsabilitate împletită strâns cu incompetență. Asta ne afectează toate domeniile. Evident și turismul. Apoi ne întrebăm de ce nu merg lucrurile și, mai mult, începem să dăm vina pe străini. Că nu ne aud și ne e mai ușor. La fel se întâmplă și în turism. Cei cărora ar trebui să le pese cel mai mult de turiști sunt total dezinteresați

Mai mult...
Vedere panoramică asupra orașului Nisa, punct de plecare pentru Train des Merveilles

Train des Merveilles

Train des Merveilles, în traducere, Trenul Minunilor este un tren turistic din sudul Franței, care urmează un traseu de doar 70 de kilometri, prin unele dintre cele mai pitorești zone ale Franței. Linia a fost inaugurată la 30 octombrie 1928. Ochii specialiștilor în turism i-a atras mult mai târziu. Trenul turistic denumit Train des Merveilles a fost introdus în circulație în septembrie 2002. De atunci, linia a fost modernizată în

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *