Azi e 11 mai 2020. O zi obișnuită de început de săptămână. Oh, dar ce săptămână! Saptamâna aceea dinainte de a începe sesiunea. Pentru cei care-și reamintesc acele trăiri, când până la mult așteptata vacanță aveam de trecut niște examene. Promovarea acelor examene influența în foarte mare măsură nivelul de reușită al vacanței ce avea să vină. Săptămâna dinainte de sesiune era una a frământărilor, a regretelor și a speranțelor. Era săptămâna prea scurtă până la sesiune și cea care lungea apăsător așteptarea vacanței.

Azi e 11 mai 2020. Prima zi a unei săptămâni unice, săptămâna care-l conține pe 15 mai, zi care are șanse ca în viitor să fie sărbătorită ca ”ziua speranței” sau ”ziua încrederii”. 15 mai, ziua în care se promite relaxarea, ziua care înfiebântă iar speranța de vacanță. Eu n-am încetat nicio clipă să mă gândesc la vacanță, n-am încetat nicio clipă să sper că voi avea acest privilegiu și în acest an. 15 mai poate fi startul spre vacanță dar, cu regret o spun, pe străzi se vede că picăm examenul.

De când a fost anunțată o relaxare ea a și început, ilegal dar mai ales imoral. Numărul celor care au ieșit pe străzi fără treabă, al celor care au ieșit la căscat gura prin piețe și zone pietonale și care nu mai respectă nicio regulă a explodat. Autoritățile nu reușesc să-i facă pe cetățeni să înțeleagă necesitatea purtării măștii și importanța purtării ei în mod corect. Televiziunile dau niște lozinci, mereu aceleași, cu care nu reușesc să transmită niciun mesaj. Nu va fi relaxare sau va fi 2-3 zile dacă procedăm așa. Exemplul, din păcate, deja există. În Coreea de Sud, restaurantele și barurile au fost reînchise după ce, ca urmare a redeschiderii, transmiterea a devenit supraunitară.

Temeri privind relaxarea sunt peste tot. Toate autoritățile o vor dar cu pași mici, care să ne permită saltul rapid înapoi în caz de nereușită. Orice nereuțită prelungește timpul până la vacanță. Asta trebuie să înțelegem toți.

Circulația transfrontalieră global nu este prevăzută în planurile de relaxare ale niciunui govern. Așa cum vă spuneam într-un articol anterior, în unele părți ale lumii, sunt date ca posibile unele sfere de liberă circulație între țări riverane, cum este cazul Țărilor Baltice sau țări apropiate, care au gestionat bine situația și au avut cazuri puține, cum e cazul ISRAEL – CIPRU – GRECIA. Dar aceasta din urmă încă nu e sigură.

Toți fac scenarii, toți fac pregătiri, protocoale, planuri de măsuri pe care le supun dezbaterii celor implicați din turism. Nimic nu este prevăzut cu exactitate. Evoluția pandemiei ne poate da toate planurile peste cap în orice clipă. Toate variantele implică niște costuri pe care ar trebui să ni le asumăm toți. Și guvernele, și HoReCa, și companiile aeriene, și transportatorii tereștri și maritimi, și agențiile de turism de orice fel și chiar noi, turiștii. Pentru că, nu-i așa, în caz de nereușită, costurile plătite rămân doar bani cheltuiți, fără a-și atinge cineva scopul.

Acceptăm noi, turiștii, să contribuim la acest risc pentru a ne face vacanțele mai sigure? Eu da, sunt gata să accept.